Bihor: Proiect pentru parcarea bicicletelor în rasteluri cu facilităţi smart, premiul I la Urban Innovation Hackathon

Bihor: Proiect pentru parcarea bicicletelor în rasteluri cu facilităţi smart, premiul I la Urban Innovation Hackathon

Parcarea bicicletelor în rasteluri cu facilităţi smart, mai ales în centrul oraşului Oradea, a fost proiectul echipei care a câştigat locul I şi premiul de 1.000 de euro la concursul de soluţii pentru dezvoltarea sustenabilă a oraşului – Urban Innovation Hackathon – organizat de urbanizehub.ro, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Ţările membre UE şi parlamentarii europeni au ajuns la un acord cu privire la introducerea, din 2024, a unui încărcător ...
Începând din 11 martie a.c. își încetează aplicabilitatea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de ...
Nu-i așa că te preocupă întrebări cu privire la afacerea ta? Să fie legat de creșterea vânzărilor, bugete pe promovare ...

Iniţiatoarea acestui proiect numit la început „Vino la noi cu bicicleta!” este şefa secţiei Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria din Oradea, Victoria Balint, care a dorit să adreseze această invitaţie tuturor localnicilor către instituţiile de cultură şi obiectivele turistice aflate în centru istoric al oraşului.

„Dar degeaba inviţi pe cineva, dacă nu există locuri sigure în care să îţi laşi bicicleta. Băieţii, cu background tehnic, au venit cu plusvaloare ideii mele şi au completat cu partea de digitalizare, pentru a se crea o reţea coerentă, cu aplicaţii smart, astfel încât să vezi exact unde sunt rasteluri, să poţi face rezervare, să poţi să verifici dacă e în siguranţă etc. În două zile de lucru continuu, echipa noastră formată din cinci persoane a reuşit să creeze un concept care a fost declarat câştigător”, a declarat, pentru AGERPRES, Victoria Balint.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Echipa „cea super faină”, după cum spunea Victoria, este formată de inginerii Tudor Beleuţă, Robert Kovacs şi Sebastian Mihalache, la care s-a alăturat şi arhitecta Irina Tătăranu, din Sighişoara.

„Sper că vom reuşi să implementăm ideea la Oradea şi că vor beneficia de ea cât mai mulţi orădeni şi turişti. Rastelele de biciclete cu design art inspired şi o aplicaţie propusă. Poate se face şi concursul de design pentru artiştii orădeni şi se realizează şi campania Vino la noi cu bicicleta, de către instituţiile de cultură din Oradea şi administratorii obiectivelor turistice centrale”, a precizat Victoria Balint.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Potrivit lui Tudor Beleuţă, experienţa ciclistă, chiar dacă este susţinută de administraţia locală prin construirea de piste de biciclete, nu este foarte plăcută, în lipsa locurilor de parcare. De aceea proiectul propune o reţea coerentă, cu rasteluri uşor identificabile, accesibile prin aplicaţii care să evidenţieze locaţia lor, dar să fie şi estetice, integrate în stilul Art Nouveau, regăsit în centrul istoric al oraşului. Echipa mai propune funcţionalităţi de tip smart, precum posibilitatea de a rezerva locul în avans, dar şi să poată demonstra că au circulat cu bicicleta într-o campanie specifică.

Tudor Beleuţă a menţionat că proiectul ar putea fi extins şi în cartierele de blocuri din oraş, aşa cum poate fi aplicat şi în alte oraşe, după implementarea lui.

Premiul I a fost obţinut de echipa iniţiată de Victoria Balint într-o competiţie cu alte 13 echipe. Cele patru premii au fost acordate astfel: locul I, 1.000 de euro – proiectul rastel.io, Locul II, 800 de euro – proiectul Smartlights, Locul III, 500 de euro – proiectul ReOradea şi Locul IV, 300 de euro – proiectul Train for the Future.

Urban Innovation Hackathon Oradea reprezintă spaţiul care oferă inginerilor, arhitecţilor, experţilor IT, urbaniştilor, persoanelor pasionate de mediu, oraşe sau tehnologii, oportunitatea de a dezvolta soluţii sustenabile, care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii urbane în municipiu.

Concursul a fost organizat, sâmbătă şi duminică, pe trei tematici: mobilitate urbană & spaţii publice, schimbări climatice & mediu, respectiv soluţii digitale pentru oraşul de mâine.

Evenimentele Urban Talks, inclusiv o conferinţă Urban Talks, au fost create la Oradea, în perioada 19-21 noiembrie 2021, de UrbanizeHub dintr-o simplă nevoie de conectare a inovatorilor, liderilor, producătorilor de schimbări şi a companiilor care împărtăşesc aceleaşi valori şi visează la o lume mai bună.

Această ediţie este parte a unui proiect finanţat de DG Regio al Comisiei Europene, proiect care se numeşte „Cetăţeni ce modelează oraşe pentru oameni”. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Oradea şi al Consiliului Judeţean Bihor.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

VIDEO: Comisia Europeană va fi brutală în evaluarea României dacă va fi necesar, a asigurat Frans Timmermans în plenul PE

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a dat asigurări, miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, că executivul comunitar va ...

Melilla: Ioana Loredana Roşca a câştigat ambele titluri în turneul futures (tenis)

Jucătoarea română de tenis Ioana Loredana Roşca a câştigat ambele titluri în turneul futures de la Melilla (Spania), desfășurat la ...

Listă secţii votare Spania: Referendum Familie – MAE va organiza 377 de secţii de votare în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va organiza 377 de secţii de votare în străinătate la referendumul naţional de revizuire a Constituţiei ...

Gibraltar: Subofiţer al ISU Neamţ, 4 medalii de aur la Campionatul European al Poliţiştilor şi Pompierilor

Plutonierul Florin Asmarandei, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, a obţinut 4 medalii de aur, în cadrul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.