Biserica de lemn din satul Urşi, marele câştigător al Premiilor Europene pentru Patrimoniu/Premiilor Europa Nostra 2021

Biserica de lemn din satul Urşi, marele câştigător al Premiilor Europene pentru Patrimoniu/Premiilor Europa Nostra 2021

Biserica de lemn din satul Urşi judeţul Vâlcea este marele câştigător al ediţiei 2021 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2021. Proiectul a câştigat şi Premiul Publicului, informează Reprezentanţa în România a Comisiei Europene pe site-ul său, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Consulatul General al României la Bilbao organizează în perioada 24-25 februarie 2023 un consulat itinerant la Vigo, Centrul municipal Teis, ...
Aveți întrebări pe teme ce țin de pensie, șomaj sau alocația copilului? Vă reamintim că săptămânal, în fiecare zi de ...
Anul trecut a fost un an cu rezultate pozitive pentru Consulatul General al României la Madrid, acesta reușind să se ...

Laureaţii marilor premii şi câştigătorul Premiului Publicului, selectaţi din cele 24 de iniţiative din 18 ţări europene declarate câştigătoare anul acesta, au fost anunţaţi în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Fundaţiei Giorgio Cini din Veneţia. Ceremonia este printre punctele culminante ale Summit-ului European pentru patrimoniu cultural 2021 care se desfăşoară între 21-24 septembrie în oraşul italian înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Ca urmare a măsurilor de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19, ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2021 s-a ţinut doar pentru aproximativ 220 de participanţi, dar a fost urmărită în direct de sute de profesionişti ai patrimoniului, voluntari, iubitori şi suporteri din întreaga Europă şi nu numai.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Biserica de lemn din satul Urşi, datând din secolul al XVIII-lea şi care a fost restaurată utilizându-se materiale şi tehnici tradiţionale şi într-o manieră colaborativă, facilitând schimbul de idei şi cunoştinţe între participanţi internaţionali, a fost selectată de către conducerea Europa Nostra la recomandarea unui juriu independent de experţi, să primească unul dintre Marile Premii în valoare de 10.000 de euro, la categoria Conservare. Biserica de lemn din Urşi a fost, de asemenea, selectată de publicul larg ca cel mai apreciat proiect de patrimoniu din Europa. Aproximativ 7000 de cetăţeni din întreaga Europă au votat online pentru Premiul Publicului prin intermediul site-ului Europa Nostra.

„Acesta este rezultatul unei conservări interdisciplinare realizată exemplar la o biserică de lemn cu pictură murală aflată într-un cadru rural. Realizată din materiale provenite din proximitatea sitului, aceasta este de o deosebită valoare şi frumuseţe”, a declarat juriul.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Biserica de lemn din satul Urşi, cu hramul „Buna Vestire” şi „Arhanghelul Mihail”, a fost construită între anii 1757 şi 1784. Deşi a supravieţuit unui incendiu în 1838, în urma căruia a fost reparată şi decorată cu fresce, biserica a fost ulterior abandonată, după construirea unei noi biserici în sat. La redescoperirea sa în 2007, biserica era aproape fără fundaţie şi risca să se prăbuşească, în timp ce acoperişul său din şindrilă avea nevoie urgentă de reparaţii. De asemenea, frescele pictate în tradiţia post-bizantină, cu influenţe occidentale având o valoare artistică remarcabilă erau grav degradate. În 2009, biserica din Urşi a fost inclusă de către Fundaţia Pro Patrimonio în programul „60 de biserici de lemn” din România, fiind astfel nominalizată ulterior în programul „7 Most Endangered 2014”.

În fiecare vară, din 2009 până în 2020 au avut loc lucrări de restaurare, precedate anual de luni de eforturi pentru strângerea de fonduri. Juriul a apreciat calitatea restaurării ca fiind demnă de lăudat: „Acesta este un exemplu de arhitectură vulnerabilă şi un monument pe cale de dispariţie care a fost restaurat în totalitate în conformitate cu principiile de conservare, cu elemente originale atent examinate şi reintegrate ori de câte ori a fost posibil. Sustenabilitatea a fost, de asemenea, un element central al proiectului, cu arbori plantaţi pentru a furniza materiale pentru viitoarele lucrări de restaurare”.

Şantierul de restaurare în sine a fost unul deschis, funcţionând ca un spaţiu educaţional pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la valoarea bisericii, la tehnica de construcţie din lemn, la tehnica frescei şi la conţinutul iconografiei murale, al icoanelor şi al iconostasului.

„Conservarea Bisericii de lemn din Urşi a avut loc într-o zonă izolată, cu resurse limitate şi cu implicarea comunităţii locale. Pe parcursul proiectului, s-au creat multe oportunităţi pentru schimbul de cunoştinţe. De asemenea, proiectul a condus la o înţelegere mai profundă a valorii patrimoniului pe plan local şi la un sentiment al purtării de grijă în rândul comunităţii satului. Aceasta este o abordare exemplară a conservării clădirilor vulnerabile precum această biserică”, a declarat juriul.

Principalii parteneri implicaţi au fost Fundaţia Pro Patrimonio, Departamentul de Conservare şi Restaurare a Artelor din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „IRASM”, Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia 37 şi proprietarul obiectivului, Biserica Ortodoxă Română.

Ceilalţi trei laureaţi ai Marilor Premii 2021 sunt: FIBRANET (Grecia/Danemarca), un proiect inovator de cercetare care oferă cunoştinţe noi despre degradarea fibrelor antice; Comitetul tehnic pentru Patrimoniu Cultural (Cipru), înfiinţat sub egida Naţiunilor Unite de liderii ciprioţi greci şi ciprioţi turci, care a restaurat cu succes peste 70 de monumente şi a utilizat patrimonial cultural drept puternic instrument pentru reconciliere şi cooperare paşnică, şi Invenţia unei părţi vinovate, Trento (Italia), o expoziţie care arată relevanţa unui caz istoric de antisemitism pentru conversaţiile contemporane din jurul discriminării şi intoleranţei din Europa de azi, stimulând reflecţia critică asupra puterii propagandei şi ştirilor false.

Laureaţii Marilor Premii vor primi 10.000 de euro fiecare.

Premiile Europene pentru Patrimoniu/Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în anul 2002 fiind încă de atunci gestionate de Europa Nostra – Vocea europeană a societăţii civile angajată în protejarea patrimoniului cultural şi natural. Premiile au sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Mihai Alexandru Tiron, un român din Spania cu multe medalii de AUR la Jiu-Jitsu Brazilian

În cele ce urmează să citiți, veți descoperi o poveste de viață în care nu mulți oameni ar fi reușit ...

Protopopiatul Madrid Est: „Bun eşti, Doamne, bun!” – rugă, poezie şi colind la Naşterea Domnului, ediţia 2019

Duminică, 15 decembrie ac, începând cu ora 18.00, a avut loc, în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá ...

Concert “E timpul colindelor” – Quintanar de la Orden, provincia Toledo

Miercuri, 11 decembrie 2019, elevii înscriși la Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească predat la colegiile CEIP Antonio Machado ...

Cantabria y Rumanía acuerdan colaborar en la creación de un foro empresarial

La consejera de Presidencia y el cónsul de la zona norte estrechan relaciones, tras cumplirse un año de alianza con ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO