Carmen Dan, reacție la solicitarea președintelui Iohannis: Am cerut un astfel de sistem; 100.000 de utilizatori ai aplicației DSU

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, luni, referindu-se la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, că premierul Tudose are o discuție la Palatul Victoria cu reprezentați ai ANCOM, punctând că discuția despre un astfel de sistem de avertizare și soluții pentru implementarea acestuia au fost făcute încă de anul trecut, informează AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, a declarat joi, la Suceava, că unul dintre obiectivele ministerului pe care-l coordonează ...
Terenurile agricole lucrate se vor scuti de la plata impozitului local, iar cele nelucrate timp de doi ani consecutiv ar ...
Echipa RePatriot vrea ca anul viitor, la 100 de ani de la Marea Unire, peste 100 de localități să lanseze ...

”Noi am vorbit cu ceva vreme în urmă despre necesitatea identificării unor soluții pentru implementarea unui astfel de sistem. Am spus că sunt discuții cu operatorii de telefonie mobilă. În acest moment, la Guvern, la solicitarea premierului există o întâlnire cu reprezentanți ai ANCOM și specialiști din ministere cu competențe în domeniu. Sunt convinsă că specialiștii vor identifica o soluție tehnică pentru a identifica un astfel de sistem”, a declarat, la Timișoara, Carmen Dan.

În context, ea a amintit de aplicația dezvoltată de DSU, exprimându-și regretul că doar 100.000 de persoane au descărcat-o.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


”Din păcate, chiar dimineață, am vrut să știu câți au descărcat aplicația. Avem 100.000 de utilizatori. Cred că este utilă și ar fi foarte bine dacă am descărca și folosi această aplicație. Este utilă și gratuită”, a punctat ministrul Camen Dan.

Referindu-se la situația de la Timișoara, ea a spus că în zonă au fost cinci avertizări meteo: două de cod galben și trei de cod portocaliu, care s-au actualizat în funcție de evoluția evenimentului.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Ea a menționat că, în cazul situației de la Timișoara, forțele de intervenție ale MAI au crescut imediat după primele avertizări primite de la meteorologi.

„În această situație, cu totul specială, când ne confruntăm cu un fenomen meteo cu un caracter inedit, cu o intensitate foarte mare ca manifestare, este clar că timpul practic în care poți transmite mesaje de avertizare către populație este foarte limitat. Însă, în situația de ieri, forțele noastre au fost în dispozitiv, iar noi am crescut, imediat după ce am primit primele avertizări, capacitatea de intervenție”, a explicat Carmen Dan.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat luni Guvernului să implementeze de urgență un sistem de avertizare rapidă a cetățenilor în situații de criză, subliniind că furtunile care au lovit cu o violență extremă România în cursul zilei de duminică arată „vulnerabilitățile” și „ineficiența” sistemului de prevenire a populației și reducere a riscului de producere a dezastrelor.

Potrivit șefului statului, este „inadmisibil” ca într-o țară precum România, recunoscută pentru numărul mare de specialiști IT și pentru viteza de Internet, să nu existe până acum o inițiativă guvernamentală prin care să fie realizat un sistem de avertizare pentru toți cetățenii.

De asemenea, șeful statului cere Guvernului să explice în cel mai scurt timp dacă procedurile au fost respectate și cine se face vinovat de neglijență sau incompetență.

„Trebuie să aflăm dacă informările meteorologice au fost emise în timp util și în conformitate cu amploarea fenomenelor naturale. De asemenea, solicit Guvernului să ia urgent măsurile care se impun pentru implementarea unui sistem de avertizare rapidă a populației, dar și pentru perfecționarea procedurilor de management integrat al situațiilor de criză. Absența unui astfel de sistem reprezintă un factor de risc la adresa siguranței naționale. Existența unui asemenea sistem ar fi putut evita tragedii precum cele petrecute în cursul zilei de duminică. Este inadmisibil ca într-o țară precum România, recunoscută pentru numărul mare de specialiști IT și pentru viteza de Internet, să nu existe până acum o inițiativă guvernamentală prin care să fie realizat un sistem de avertizare pentru toți cetățenii”, a evidențiat președintele.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.