Comisia Europeană propune o adeverinţă electronică verde pentru a facilita libera circulaţie

Comisia Europeană propune o adeverinţă electronică verde pentru a facilita libera circulaţie

Comisia Europeană propune miercuri crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE, în timpul pandemiei de COVID-19, informează un comunicat al executivului comunitar, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Uniunea Muncitorilor Români a desfășurat, duminică, pe 3 martie 2024, un Festival al Mărțișorului dedicat Zilei Femeii, un festival concentrat ...
Mărțișorul, obiect tradițional românesc, se dăruiește și se poartă începând din 1 martie, fiind un simbol al primăverii, după cum ...
Compania întărește și mai mult pariul făcut pentru a angaja talente, un factor cheie pentru a aborda provocările marcate de ...

Adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.

Adeverinţele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, şi vor include un cod QR care să le garanteze securitatea şi autenticitatea. Comisia Europeană (CE) va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverinţele pot fi controlate în întreaga UE şi va sprijini statele membre în ceea ce priveşte punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverinţelor.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricţii în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în acelaşi mod călătorilor care deţin o adeverinţă electronică verde.

„Adeverinţa electronică verde oferă o soluţie la nivelul UE pentru a garanta faptul că cetăţenii UE beneficiază de un instrument digital armonizat menit să sprijine libera circulaţie în UE. Acesta este un mesaj pozitiv, care vine în sprijinul redresării economice”, a declarat vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Principalele noastre obiective sunt acelea de a oferi un instrument uşor de utilizat, nediscriminatoriu şi sigur, care să respecte pe deplin protecţia datelor. Şi depunem în continuare eforturi în direcţia convergenţei internaţionale cu alţi parteneri”, a adăugat ea, citată în comunicat.

„Deţinerea unei adeverinţe electronice verzi nu va constitui o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie, iar persoanele care nu deţin o astfel de adeverinţă nu vor face nicidecum obiectul unor discriminări. O abordare comună la nivelul UE ne va ajuta nu numai să restabilim treptat libera circulaţie în interiorul UE şi să evităm fragmentarea, ci va fi şi o şansă de a exercita o influenţă asupra standardelor mondiale şi de a da un exemplu, întemeindu-ne pe valorile noastre europene, cum ar fi protecţia datelor”, a afirmat la rândul său comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.


Foto: (c) JOHN THYS POOL / EPA


Adeverinţa electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverinţe – adeverinţele de vaccinare, adeverinţele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) şi adeverinţele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

Ele vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie, ambele urmând să aibă un cod QR care va conţine informaţii esenţiale necesare, precum şi o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinţei.


Sursa: ec.europa.eu


Comisia va institui un portal şi va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autorităţile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe adeverinţe în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deţinătorilor de adeverinţe nu sunt transmise către portal şi nu sunt păstrate de statul membru care efectuează verificarea, precizează Bruxellesul.

De asemenea, adeverinţele vor fi disponibile gratuit, în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent, precum şi în limba engleză.


Sursa: ec.europa.eu


În cazul în care un stat membru continuă să le solicite deţinătorilor unei adeverinţe electronice verzi să stea în carantină sau să efectueze un test, statul respectiv trebuie să notifice CE şi toate celelalte state membre şi să îşi argumenteze decizia de a fi luat astfel de măsuri.

Adeverinţele vor include un set limitat de informaţii, cum ar fi numele, data naşterii, data eliberării, informaţii relevante cu privire la vaccin, test sau vindecare şi un identificator unic al adeverinţei. Aceste date pot fi verificate numai pentru a confirma şi a verifica autenticitatea şi valabilitatea adeverinţelor.


Sursa: ec.europa.eu


Adeverinţele electronice verzi vor fi valabile în toate statele membre ale UE, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia vor putea recurge la ele. Aceste adeverinţe ar trebui să li se elibereze şi cetăţenilor ţărilor terţe care îşi au reşedinţa în UE şi vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre.

Sistemul de adeverinţe electronice verzi este o măsură temporară, ea urmând să fie suspendată de îndată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara sfârşitul urgenţei la nivel internaţional în domeniul sănătăţii cauzate de COVID-19.

Pentru a fi gata până la vară, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliul UE.

În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere şi standardele tehnice, convenite în cadrul reţelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverinţelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora şi respectarea deplină a protecţiei datelor cu caracter personal. Obiectivul este ca lucrările tehnice şi propunerea să fie finalizate în lunile următoare.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Vizita de lucru a ambasadorului George Bologan la Palma de Mallorca

Vizita de lucru a ambasadorului George Bologan la Palma de Mallorca

În marja reuniunii informale pentru Turism organizată de Președinția Spaniolă a Consiliului Europei, în perioada 30-31 octombrie 2023, ambasadorul României ...
Radio-Romanul-postul-de-radio-aproape-de-tine-pe-1077-FM-Spania-internet-si-aplicatie-gratuita-radioromanul

Radio Românul, postul de radio aproape de tine, pe 107,7 FM Spania, internet și aplicație gratuită radioromanul

Proiectul „Radio Românul”: Înființat pe 1 iulie 2010, Radio Românul este postul de radio din Spania ce realizează emisiuni în ...
Membrii COMISIEI PENTRU COMUNITĂȚILE DE ROMÂNI DIN AFARA GRANIȚELOR ȚĂRII, în direct la Radio Românul

Membrii COMISIEI PENTRU COMUNITĂȚILE DE ROMÂNI DIN AFARA GRANIȚELOR ȚĂRII, în direct la Radio Românul

Pe 19 octombrie 2023, în studioul Radio Românul din Spania (107,7 FM și www.radioromanul.es) au participat într-o transmisiune în direct, în contextul ...
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares a încheiat proiectul de dotare cu 176 de strane fabricate în România (7)

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares a încheiat proiectul de dotare cu 176 de strane fabricate în România

În data de 13 octombrie 2023, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares din Spania a încheiat proiectul desfășurat cu ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO