Criza preţurilor la energie: UE divizată, între apeluri la reforme şi dorinţa de a aştepta

Criza preţurilor la energie: UE divizată, între apeluri la reforme şi dorinţa de a aştepta

Liderii statelor Uniunii Europene şi-au afişat divizările în privinţa răspunsului care trebuie dat la creşterea de proporţii a preţurilor la energie, Franţa şi Spania cerând o reformă în profunzime, în timp ce alţii sunt adepţii răbdării, relatează AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

O ceremonie militară, urmată de depuneri de coroane de flori, a avut loc, marți, la statuia regelui Carol I din ...
Numărul cazurilor de infectare cu virusul Zika în Spania a crescut la 113, cu 8 mai mult decât săptămâna trecută, ...
UPDATE ORA 11.00 O persoană a fost ucisă și alte trei rănite într-un atac comis marți dimineața de către un ...

Subiectul s-a invitat în marginea summitului consacrat extinderii UE în Balcanii de Vest, în contextul în care preţul gazului natural a atins noi recorduri istorice pe pieţele europene din cauza unei cereri puternice odată cu apropierea iernii.

„Am cerut Comisiei”, executivul UE, „să fie curajos în răspunsul său”, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez, la sosirea sa la castelul de la Brdo. „Ne confruntăm cu o criză fără precedent care necesită măsuri excepţionale, inovatoare şi energice”, a insistat el.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Spania se numără printre cele cinci ţări din UE care cer o „abordare comună” alături de Franţa, Republica Cehă, Grecia şi România.

Parisul îşi doreşte o revizuire importantă a pieţei electricităţii, în special fixarea preţurilor considerate prea dependente de cotaţiile energiilor fosile, în timp ce Madridul propune „achiziţii comune” de gaz, după modelul aprovizionării europenilor cu vaccinuri împotriva COVID-19.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Însă alte ţări, precum Germania şi Olanda, au avertizat împotriva unor „măsuri extreme”, argumentând că este vorba despre o situaţie temporară legată de oferta limitată, repercusiunile crizei sanitare şi pe fondul crizei economice.

„Întrebarea este: trebuie să schimbăm fundamental piaţa drept reacţie la preţurile ridicate la energie sau asta ţine de statele membre?”, a declarat premierul olandez la final de mandat Mark Rutte.

„Nu exclud că trebuie să se facă mai mult la nivel european, dar ar trebui să facem o analiză aprofundată”, a avertizat el.

Liderul ungar Viktor Orban a blamat la rândul politica energetică a UE, în special Pactul verde european, care vizează neutralitatea continentului din punctul de vedere al emisiilor de carbon, şi piaţa carbonului, unde furnizorii de energie trebuie să achite „drepturi de poluare” puternic supralicitate.

Creşterea actuală a preţurilor este vina Comisiei, a spus el, făcând apel la „modificarea anumitor reglementări”.

La Luxemburg, unde se desfăşoară o reuniune a miniştrilor europeni de mediu, ministrul grec al energiei Kostas Skrekas a lansat un avertisment împotriva unor astfel de tentaţii „populiste”.

La rândul său, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, apreciază că trebuie accelerată tranziţia energetică. „Cu cât mai repede vom spori sursele de energie regenerabilă, cu atât mai repede ne vom putea proteja cetăţenii împotriva creşterii preţurilor”, a declarat el în Luxemburg.

Bruxellesul va propune miercuri, 13 octombrie, un arsenal de măsuri temporare pentru a contracara creşterea preţurilor la energie. Subiectul se va afla şi pe agenda summitului UE din 21 şi 22 octombrie, unde ar putea fi discutate măsuri pe termen mai lung.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.