Cu o carieră internaţională extraordinară, Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale

Prin vocea sa unică şi o inteligenţă dramatică şi muzicală profundă, Angela Gheorghiu este o prezenţă constantă în sălile de operă şi de concert din lumea întreagă: New York, Londra, Paris, Salzburg, Berlin, Tokyo, Roma, Seul, Venetia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Philadelphia, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Baalbek, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Viena, Salzburg, Madrid, Barcelona, Valencia, Praga, Montreal, Toronto, Moscova, Taipei, San Juan, Ljubljana, Shanghai, Buenos Aires şi altele, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme, ...
Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sărbătorește 80 de ani de la înființare, aducând o bucată din autenticul folclor românesc ...
Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Votarea începe la ...

Angela Gheorghiu s-a născut la Adjud, România, în 7 septembrie 1965. A urmat Şcoala de Muzică din Bucureşti şi a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti unde a studiat cu profesoara Mia Barbu. Şi-a făcut debutul internaţional la Royal Opera House în „La Bohčme”, în 1992, potrivit site-ului oficial al artistei (www.angelagheorghiu.com). În acelaşi an a debutat la Metropolitan Opera New York şi la Opera de Stat din Viena.

În 1994, când a cântat pentru prima dată „La Traviata” la Royal Opera House, BBC-ul şi-a întrerupt programul pentru a transmite în direct reprezentaţia. La una din repetiţii dirijorul, Sir George Solti, a spus că a trebuit să iasă, îi dăduseră lacrimile, solista era minunată.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Odată cu „La Traviata” de la la Royal Opera House, Angela Gheorghiu a început o carieră internaţională extraordinară.

În 1995 a semnat primul contract exclusiv cu Decca, casa de discuri pentru care a realizat mai multe înregistrări: pe DVD – „La Traviata” cu Orchestra Royal Opera House, „L’elisir d’amore” cu orchestra Operei din Lyon, şi pe CD – „Arias” cu orchestra Teatrului Regio din Torino, „La Bohčme” cu orchestra Teatrului Scala din Milano, „Verdi Heroines” cu Orchestra Simfonica „Giuseppe Verdi”, „My World” ţi „Mysterium” cu London Philharmonic Orchestra.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Lansarea albumului „Diva” al sopranei Angela Gheorghiu

Foto: (c) Simion Mechno/AGERPRES FOTO

Următorul contract de exclusivitate a fost semnat în 1998 cu EMI Classics. A înregistrat un album de duete şi arii cu Roberto Alagna şi Orchestra Royal Opera House, „La Rondine” cu London Symphony Orchestra şi „Roméo et Juliette” de Gounod cu Orchestre National du Capitole du Toulouse.

Înregistrările sub sigla EMI Classics includ şi „Il Trovatore” de Verdi cu London Symphony Orchestra şi „Carmen” de Bizet cu Orchestre National du Capitole du Toulouse, concert susţinut cu ocazia jubileului reginei Beatrix în Amsterdam (aprilie 2005, CD şi DVD) şi un recital de la Scala din Milano (2006).

În noiembrie 2011 Angela Gheorghiu a lansat „Homage to Maria Callas”, editat de EMI Classics, care a fost şi casa de discuri a Mariei Callas. Albumul este compus dintr-o colecţie de arii din creaţii cunoscute din repertoriul italian şi francez, inspirată de cariera şi înregistrările Mariei Callas. Este acompaniată de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Marco Armiliato.

Apariţiile discografice ale Angelei Gheorghiu cuprind operele complete „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini (EMI, distinsă cu un premiu Gramophone), „L’amico Fritz” de Pietro Mascagni şi „Fedora” de Umberto Giordano (ambele CD-uri produse de Deutsche Grammophon). Spectacolele live cu „La Rondine” de la Metropolitan Opera (2009) şi „Faust” de la Royal Opera House (2004) au fost lansate pe DVD de EMI Classics în 2011. „Adriana Lecouvreur” (o producţie a Royal Opera House filmată în 2010) a fost lansată pe DVD în 2012.

„Autograph”, o colecţie aniversară, 25 de ani de carieră, cuprinzând 8 CD-uri şi 1 DVD, a fost lansată de Warner Classics, în martie 2015.

În octombrie 2017, Angela Gheorghiu a lansat albumul „Eternamente” – The Verismo Album cu Warner Classics, cu arii de operă şi cântece ale compozitorilor italieni din generaţia succesoare lui Verdi. Noul său disc, care abordează repertoriul verist, a fost disponibil şi în România din luna noiembrie.

Înregistrările pentru „Eternamente” au fost realizate împreună cu Orchestra Prague Philharmonia, condusă de maestrul Emmanuel Villaume.

Partenerul Angelei Gheorghiu pentru duete a fost tenorul maltez Joseph Calleja iar înregistrările au beneficiat de acustica impecabilă a Sălii Smetana, din Praga.

Toate albumele au fost bine primite de critica de specialitate şi au primit numeroase premii cum ar fi Gramophone, Echo, Diapason d’Or, Choc du Monde de la Musique în Franţa, Premiul Cecilia în Belgia, Deutsche Schallplattenkritik-Preis în Germania, Musica e dischi Foreign Lyric Production în Italia, premiul Criticilor Americani ş.a.

Angela Gheorghiu a participat în 1999 la concertul „Michael Jackson şi Prietenii”, la München. Într-un interviu pe care l-a dat jurnaliştilor britanici în 2011, artista recunoştea însă că îl preferă pe Sting şi este foarte apropiată de soţia acestuia, Trudi Styler.

A cântat la redeschiderea Royal Opera House (decembrie 1999), a Teatrului Malibran din Veneţia (mai 2001) şi a Operei din Valencia în prezenţa reginei Sofia a Spaniei (octombrie 2005). A participat la spectacolul care a marcat jubileul de aur al reginei Elisabeta a II-a (iunie 2002), concert disponibil pe DVD. În 2003 a luat parte la concertul organizat cu ocazia decernării Premiilor Nobel.

Soprana Angela Gheorghiu, la Opera Naţionala Bucureşti, cu ocazia proiecţiei în HD a spectacolului „Tosca”, în care deţine rolul titular

Foto: (c) Radu TUŢĂ/AGERPRES FOTO

În decembrie 2000 Angela Gheorghiu a interpretat rolul titular în „Tosca”, filmul regizat de Benoît Jacquot. De asemenea, a interpretat rolul Julietei în filmul „Roméo et Juliette” lansat pe DVD de Online Classics.

A deţinut rolul principal în premiera mondială a operei „Marius et Fanny” de Vladimir Cosma la Opera din Marsilia, în 2007.

În iunie 2012 Angela Gheorghiu a sărbătorit 20 de ani de la debutul pe scena Operei Regale din Londra, interpretând rolul principal din La Bohčme.

A cântat, în octombrie 2011, la redeschiderea Teatrului Balşoi din Moscova. Mai târziu, în decembrie, deschide amfiteatrul Katara din Doha, Qatar, cântând muzică compusă special pentru ea de Vangelis.

În 2014, Angela Gheorghiu a cântat în „Adriana Lecouvreur”, „Tosca” şi „La Bohčme” la Viena precum şi în concerte la Amsterdam, Londra, Praga, München, Hamburg, Barcelona şi Viena (Konzerthaus) şi a susţinut recitaluri la Milano (Teatro alla Scala).

În martie 2015 a debutat scenic în „Werther” la Opera de Stat din Viena, sub conducerea muzicală a lui Frederic Chaslin, rol pe care îl va relua cu mare succes la Festivalul de la Salzburg, în acelaşi an.

Primul turneu al Angelei Gheorghiu în Australia a avut loc în octombrie 2015, cu concerte în Melbourne şi Sydney, recenziile reprezentaţiilor fiind entuziaste, arată site-ul citat.

În septembrie 2017, a participat la concertul de 10 ani de la aniversarea lui Luciano Pavarotti, la Arena di Verona, cu Placido Domingo, José Carreras, Il Volo şi Massimo Ranieri.

Angela Gheorghiu a primit numeroase distincţii între care se află: „La Medaille Vermeille de la Ville de Paris”, „Officier de l’Ordre des Arts et Lettres” şi „Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres” în Franţa, Premiul Cultural European pentru Muzică, la Dresda, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a reunificării Germaniei.

Ioana Sandu (stg.), Ioana Dan (dr.), mama şi fiica Angelei Gheorghiu, participă la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, sopranei Angela Gheorghiu, de către Universitatea din Bucureşti

Foto: (c) Sorin LUPŞA/AGERPRES FOTO

În 2010 i-a fost decernat de preşedintele României Ordinul Naţional „Steaua României”, i-a fost acordat, de asemenea, şi titlul onorific Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Arte din Iaşi. În 2012 a primit decoraţia regala „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I pentru promovarea culturii româneşti peste hotare. În 2014 a primit titlul onorific Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. În mai 2017, Angela Gheorghiu a obţinut titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Bucureşti.

La 23 februarie 2018, Angela Gheorghiu a primit premiul Victoire d’Honneur pentru cariera sa exemplară, în cadrul celei de-a 25-a ediţii a premiilor Victoires de la Musique Classique, cunoscute drept echivalentul francez al premiilor americane Grammy.

La ceremonia de la Grange au Lac (Franţa), soprana Angela Gheorghiu a fost prezentată de către organizatori drept „cea mai flamboaiantă, cea mai uimitoare şi mai emoţionantă dintre sopranele de astăzi”.

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani BILETE și DETALII AICI

Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani: BILETE și DETALII AICI

Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sărbătorește 80 de ani de la înființare, aducând o bucată din autenticul folclor românesc ...
Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora la Madrid: Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, FADERE – Federația Asociațiilor de Români din Europa împreună cu ...
ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE O viziune strategică și consolidarea punților economice

ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE: O viziune strategică și consolidarea punților economice

Promovarea oportunităților de afaceri și atragerea investițiilor spaniole reprezintă o preocupare constantă a Ambasadei României în Regatul Spaniei. În acest ...
18 ani de la atentatele teroriste de la Madrid printre victime, 16 români și-au pierdut viața-stire

20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid: printre victime, 16 români și-au pierdut viața

Spania a comemorat 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid. La 11 martie 2004, într-o zi de joi, ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO