Cum explică MAE cozile de la secțiile de votare din 26 mai în diaspora: Au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a cetăţenilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, la alegerile de pe 26 mai, la secţiile din diaspora „au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni”, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Vă informăm că în perioada următoare, Cristina Florea, atașat pe probleme de muncă și sociale în cadrul Ambasadei României în ...
Începând din 9 martie a.c., își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de ...
Clopotele marilor biserici din Europa, inclusiv din Paris, Roma şi Köln, au bătut la unison, joi, în semn de solidaritate ...

„Au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni cu 5 – 6 autocare sau maşini (turism electoral), ceea ce ducea în mod automat la o presiune majoră asupra secţiilor de votare sau influenţau deciziile alegătorilor. În mare parte, aceste grupuri au rămas în zona secţiilor de votare şi după ce au votat şi au creat incidente, până la venirea forţelor de ordine, care au asigurat închiderea secţiei de votare”, se arată într-un extras din raportul MAE obţinut la solicitarea AGERPRES.

În acest context, precizează ministerul, au fost chemaţi la consultări ambasadorii din ţările unde s-au înregistrat dificultăţi în cadrul celor două procese electorale simultane din 26 mai, pentru a fi identificate cauzele şi responsabilităţile fiecăruia, precum şi propunerile de modificare a sistemului de votare în secţiile din afara ţării.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


În cadrul legislaţiei actuale, apreciază MAE, „chiar cu mărirea semnificativă a secţiilor de votare, s-a dovedit că Ministerul Afacerilor Externe şi-a epuizat resursele pentru asigurarea logisticii alegerilor din străinătate – locaţii, resurse umane şi resurse financiare”.

„În aceste condiţii, avem în vedere propuneri pentru schimbarea legilor electorale care se referă la votul din străinătate. Este vorba de o propunere de vot anticipat prelungit (timp de 7 zile înainte de închiderea procesului electoral). Aceasta ar elimina orice formă de birocratizare care ar putea să îngreuneze procesul de votare în străinătate. Alte modalităţi, cum ar fi votul electronic sau prin corespondenţă, pot crea şi alte probleme întrucât este nevoie de înscrierea prealabilă a fiecărui cetăţean (cu indicarea adresei de domiciliu/reşedinţă) pentru a-şi putea exercita dreptul de vot”, se precizează în documentul ministerului.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


MAE apreciază că „şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale care decurg din prevederile legislative în contextul acestor scrutine, pentru organizarea şi desfăşurarea secţiilor de votare din străinătate”.

Ministerul arată că a trimis, în paralel, „o nouă circulară tuturor ambasadelor, atrăgând atenţia că este necesar să se facă un efort deosebit pentru o activitate cât mai eficientă şi a solicitat şefilor misiunilor diplomatice şi consulare mobilizarea tuturor resurselor pentru desfăşurare în cele mai bune condiţii a procesului de vot din 26 mai”.

Totodată, MAE menţionează că, în contextul în care europarlamentarele s-au desfăşurat simultan cu referendumul pe Justiţie, timpul de votare a crescut la 7 minute.

„Derularea alegerilor pentru Parlamentul European în paralel cu referendumul a făcut ca de la 2 minute timpul de vot să crească la 7 minute, având în vedere că trebuiau completate două liste (scris de mână), înmânarea a 3 buletine (pentru cei care au votat şi la referendum) şi depunerea lor în trei urne diferite”, explică reprezentanţii ministerului.

Un alt element care a îngreunat procesul de vot, se arată în raport, se referă la organizarea şi funcţionarea comisiilor din secţiile de votare.

„Din păcate, cu unele excepţii, partidele politice nu şi-au manifestat interesul de a desemna reprezentanţi în comisiile secţiilor de votare, renunţând cu 1-2 zile înainte să participe în comisiile secţiilor de votare”, aminteşte MAE.

O altă cauză a îngreunării procesului, precizează ministerul, se referă la sistemul STS de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (dublu).

„Fiecare secţie a fost dotată cu 1-2 tablete (una pentru a fi utilizată în procesul de votare şi cealaltă de rezervă). Problema nu a constat atât în funcţionarea sistemului, cât în deficienţele antrenate de viteza redusă a Internetului în diferite ţări şi locaţii”, afirmă MAE, în raport.

Potrivit sursei citate, un alt factor l-a constituit „implicarea unor grupuri de susţinători ai unor anumite formaţiuni politice, deşi prevederile legale nu permit activităţi electorale în ziua votării”.

Foto: www.mae.ro

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Numărul real al românilor de pretutindeni ar putea fi de 12 milioane

Numărul real al românilor stabiliți în străinătate depășește 12 milioane, a informat, marți, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din ...
Prima întrevedere cu mediul asociativ românesc a noului șef de misiune la Almeria, Robert-Claudiu HELLVIG la preluarea mandatului

Prima întrevedere cu mediul asociativ românesc a noului șef de misiune la Almeria, Robert-Claudiu HELLVIG la preluarea mandatului

În data de 05.11.2017, la sediul Viceconsulatului României la Almeria, a avut loc o întrevedere cu membri ai mediului asociativ ...

La presentación de una novela evento “Descalza entre cristales rotos de espejo” autora Lili Crăciun – Rumania

UN LIBRO PROHIBIDO A LOS CARDIACOS - La presentación de una novela evento “Descalza entre cristales rotos de espejo” autora ...

La alcaldesa de Cartagena recibe a la poeta Ana Blandiana antes de su participación en Deslinde

La alcaldesa de Cartagena, Ana Belén Castejón, y el concejal de Cultura, David Martínez, han recibido viernes, 3 de noviembre de 2017, a Ana ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.