Cum să gestionăm cel mai bine atacurile de panică? Interviu cu psiholog Mihaela Iote Stângă

Am avut plăcerea de a discuta într-un interviu în direct, în studioul Radio Românul din Spania (107,7 FM și www.radioromanul.es), cu Mihaela Iote Stângă, specializată în psihoterapie și consiliere psihologică, care ne-a oferit diverse sfaturi foarte utile pentru a gestiona cât mai bine stresul acumulat în diverse perioade solicitante, mai ales acum în această criză sanitară.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Spania a comemorat 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid. La 11 martie 2004, într-o zi de joi, ...
Marcarea Zilei Internaţionale a Femeii are loc în fiecare an, în data de 8 martie, informează AGERPRES. Ziua Internaţională a ...
Renew Europe revendică la Madrid liberalismul pentru a-l frâna pe Sánchez și de la Bruxelles: „Scufundă reputația tării!” Adrián Vázquez, ...

Trecem zilnic prin diverse stări emoționale, de la fericire la supărare, de la siguranță la teamă sau chiar panică și dezorientare, iar mai ales în perioadele când simțim că situația prezentului ne depășește, este foarte bine să apelăm la sfaturile și recomandările unui psiholog care ne poate ajuta să trecem mai bine peste situațiile fie stresante, fie chiar dramatice. Așa cum un medic știe cum să ne ajute atunci când trupul se îmbolnăvește, e foarte important să ne întărim și imunitatea psihicului, am putea zice, alături de un psiholog.

Să recunoști față de tine însuți/însăți că te afli într-o stare de frică, dezorientare sau chiar panică, te va ajuta, în primul rând, să știi la cine trebuie să apelezi de urgență pentru a nu regreta mai târziu că ai ajuns să-ți îmbolnăvești trupul datorită gândurilor negre care nu îți dădeau pace sau a îngrijorărilor care ți-au adus la pachet grave insomnii.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


De exemplu, această criză sanitară adusă de pandemia de coronavirus (COVID-19), care a lovit întreaga planetă, ne aduce diverse stări de îngrijorare pentru a nu păți noi ceva sau familia noastră sau ne aduce chiar o tristețe profundă când știrile sumbre vin de peste tot pe bandă rulantă.

Cum să gestionăm cel mai bine această perioadă stresantă adusă de pandemia de coronavirus (COVID-19)?


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


În această situație nouă pentru noi și pentru întreaga planetă, este bine să ne formăm o opinie despre ceea ce se întâmplă, această pandemie a adus multe restricții, schimbări în raporturile sociale, schimbări în activitatea noastră profesională, nu mai ieșim din casă sau ieșim din casă strict după aprovizionări și când mergem la locul de muncă, poate unii dintre noi și-au pierdut locul de muncă, nu mai putem călători, sunt multe schimbări care ne pot afecta profund atât pe noi, cât și pe copiii noștri.

Tocmai de aceea, e foarte important să știm cum să facem față acestei noi situații!

E foarte important să știm să facem diferența între îngrijorare și frică, între panică și anxietate. Îngrijorarea, frica sunt stări firești și părți importante din structura firii umane care ne ajută să ne mobilizăm și să găsim soluții. Sunt chiar benefice aceste stări sufletești în această perioadă pentru că ne ajută să ne informăm mai mult despre importanța măsurilor de protecție, despre importanța igienei și a respectării restricțiilor impuse de către autorități, în felul acesta ne protejăm sănătatea și știm cum să-i protejăm și pe cei dragi.

Un alt aspect este adus de adaptarea la acest stil nou de viață, care presupune și anumite emoții negative, dar acestea fac parte din viața noastră și sunt benefice pentru supraviețuire.

Mobilizarea în urma îngrijorării și fricii ne ajută să găsim noi soluții, cum ar fi noi surse de venit pentru cei care au probleme cu locul de muncă sau reducerea cheltuielilor prin implementarea unui sistem de control al economiilor. Mobilizarea ne ajută să facem niște schimbări în activitățile noastre zilnice. De exemplu, părinții care lucrează de acasă, alături de copii, pot căuta diverse activități care să-i ajute să facă față în rolul de angajat și în rolul de părinte.

Un alt aspect util al acestei crize, ar fi să căutăm toate aspectele pozitive aduse de această criză: mai mult timp cu familia și activități la comun în familie, că unii dintre noi putem lucra și de acasă, economisirea timpului petrecut în mijloacele de transport până la locul de muncă.

Cum recunoaștem și cum gestionăm stările aduse de panică, de anxietate? Cum gestionăm acele stări în care parcă ne sufocăm și care ne sperie cumplit, în care parcă ne simțim sfârșitul aproape, cufundați în gânduri negre?

Atunci când îngrijorarea și frica se intensifică, apare și o schimbare la nivelul nostru de gândire, care presupune apariția unor gânduri iraționale, gândurile acelea dezadaptative care fie:

  • aduc o teamă de moarte și care ne aduc în limbaj expresii de genul: Simt că mor, nu mai suport! Voi muri singur printre străini!
  • aduc o teamă generată de lipsa banilor: Ce mă fac? Nu am bani! Voi muri de foame!

Aceste gânduri sunt generate de panică, care pe lângă anumite îngrijorări ne aduce și aceste gânduri iraționale sau dezadaptative. Panica ne poate aduce și simptome fizice intense, cum ar fi palpitații, stare de rău general, care ne accentuează frica în această perioadă de stres intens. Trăirea acestor stări înseamnă modul prin care corpul și psihicul nostru ne alertează despre faptul că noi ne considerăm într-un pericol iminent. Din păcate, aceste stări de panică exagerată, aceste atacuri de panică nu ne ajută deloc, simțindu-ne blocați psihic și fizic și ajungând să avem grave insomnii.

Nici căutarea excesivă a informațiilor despre această pandemie nu ne ajută!! Pentru a nu vedea doar partea negativă a situației, este util să respectăm recomandările autorităților și să facem apel la mult calm. Să ne concentrăm pe soluții de ajutor și nu să ne amplificăm starea de panică!

Ce trebuie făcut în acele stări de panică excesivă pentru a ne ajuta?

În primul rând, conștientizarea stării în care ne aflăm, iar mai apoi să ne urmărim gândurile care ne-au generat acea stare, să facem diferența între gândurile adaptative și cele dezadaptative. Aici intră în discuție apelarea la acei specialiști care ne pot ajuta foarte mult în aceste perioade, atunci când nu găsim soluții singuri sau ne simțim depășiți de situație, e important să căutăm ajutorul din afară și să apelăm la un psiholog.

Despre cum să gestionăm atacurile de panică și cum putem cel mai bine să ne eliberăm de blocaje, află mai multe detalii din interviul următor, realizat împreună cu Mihaela Iote Stângă, specializată în psihoterapie și consiliere psihologică. De asemenea, vizitează pentru mai multe informații de ajutor pagina web: www.gandeste-pozitiv.ro. Să avem grijă de noi și să gândim pozitiv!

Foto: pixabay.com

Copyright © Periódico El Rumano España

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Românii din Spania vor sărbători, pe 3 martie, la festivalul de Ziua Femeii, în Torrejón de Ardoz

Românii din Spania vor sărbători, pe 3 martie, la festivalul de Ziua Femeii, în Torrejón de Ardoz

Duminică 3 martie, sărbătorim împreună Ziua Femeii la Festivalul Mărțișor 2024, în Recinto Ferial din Torrejón de Ardoz, Madrid, pe ...
ziarul-el-rumano-va-ureaza-sarbatori-fericite

Redacția Ziarului El Rumano vă urează Sărbători fericite!

Din partea redacției Ziarului El Rumano: Sărbătorile de Iarnă să vă aducă liniște și pace în suflet. Sărbători Fericite, alături ...
Mii de români au sărbătorit împreună la festivalul de Ziua Națională a României din Torrejón de Ardoz, Madrid

Mii de români au sărbătorit împreună la festivalul de Ziua Națională a României din Torrejón de Ardoz, Madrid

Mii de români s-au adunat și au sărbătorit împreună, întinzând rânduri de hore, la festivalul de Ziua Națională a României ...
Sărbătorim împreună la Festivalul de Ziua Națională a României, la Madrid

Sărbătorim împreună la Festivalul de Ziua Națională a României, la Madrid

Românii sărbătoresc pretutindeni Ziua Națională a României! Cu inima plină de bucurie, cu muzică, joc și voie bună, te invităm ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO