Dominic Fritz: Timişoara trebuie să fie un far al libertăţii, al luptei pentru umanitate şi pentru valorile europene

Dominic Fritz: Timişoara trebuie să fie un far al libertăţii, al luptei pentru umanitate şi pentru valorile europene

Timişoara trebuie să fie un far al libertăţii, al luptei pentru umanitate şi pentru valorile europene, a declarat primarul Dominic Fritz, în cadrul şedinţei festive organizate de Consiliul Local pentru comemorarea celor 33 de ani de la declanşarea Revoluţiei din decembrie 1989 la Timişoara, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Cele 12 lucrări premiate şi alte 49 acceptate la primul concurs mondial al Centrelor Expoziţionale FIAP, din 15 ţări, alcătuiesc ...
Preţurile locuinţelor şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE şi-au continuat creşterea în trimestrul doi din 2021, ...
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, în zona roşie intrând Slovacia, Insulele ...

„Mulţumim pentru acest moment care a definit identitatea Timişoarei pentru totdeauna şi tot ceea ce este Timişoara astăzi se datorează curajului şi viziunii revoluţionarilor din Decembrie 1989. (…). Eu simt o responsabilitate pentru noi, ca Timişoara şi timişoreni, să fim acest far al libertăţii, al luptei pentru umanitate şi pentru valorile europene pe tot parcursul anului, nu doar în decembrie, şi în toată Europa, nu doar în România. Pentru că mesajul nostru, care în 1989 a început să răsune mai întâi în Piaţa Maria şi apoi în toată Timişoara, este relevant, important şi crucial pentru prezentul şi mai ales pentru viitorul nostru european”, a afirmat Dominic Fritz.

Edilul a anunţat că în contextul Capitalei Culturale Europene Timişoara va avea ocazia să îşi facă vocea auzită, iar memoria Revoluţiei va fi o parte importantă a acestei poveşti a Timişoarei, în decembrie 2023 fiind programat aici un Recviem european al Revoluţiei.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„În cadrul acestui Recviem, şapte compozitori din şapte ţări din Europa în care au avut loc revoluţii vor compune, fiecare, câte o parte şi vom avea o premieră în Timişoara, pentru un Recviem european al Revoluţiei. Vom avea şi un ‘Traseu al Revoluţiei’ cu 10 locuri prin care să reconfigurăm spaţiul public şi care să reamintească despre ceea ce s-a întâmplat în 1989. Şi acesta este un proiect prin care ne facem vocea auzită şi spunem mai departe povestea Revoluţiei din Timişoara, pentru că este o poveste care nu doar că nu trebuie uitată, ci trebuie spusă mai departe, pentru că misiunea revoluţionarilor şi a timişorenilor încă nu este împlinită, ci mai avem mult de luptat pentru valorile europene, dar sunt sigur că timişorenii nu vor renunţa”, a transmis Dominic Fritz.

Primarul Timişoarei a amintit despre războiul din Ucraina şi despre faptul că pe plan internaţional mai sunt zone în care drepturile şi libertăţile omului nu sunt respectate.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Pentru mine, în acest an este diferit. Avem un război crunt la graniţa cu România, în care oamenii se luptă şi mor şi supravieţuiesc pentru libertate, pentru a aparţine familiei europene. Avem în Iran o mişcare de revoluţie, pornită de la femei, care încep să facă gesturi în semn de protest, toate generaţiile se ridică acum împotriva unui sistem brutal şi autoritar care vrea să bage spaimă în populaţie, pentru a-şi apăra privilegiile. Vedem în China, pentru prima dată după protestele din 1989 care s-au încheiat foarte sângeros, că mulţi au început să protesteze împotriva regimului autoritar, unde o foaie albă a ajuns un semn al protestului, pentru care ajung la închisoare. Aceste lucruri ne spun că lupta din 1989 din Timişoara nu s-a terminat şi lupta a fost una universală, nu fiecare pentru fiecare, ci a fost şi o luptă pentru vecinul şi pentru alte oraşe din România, poate şi o luptă pentru o idee umanistă, generală, că fiecare om are demnitate şi că merită să trăiască în libertate şi să decidă el singur. De aceea, ceea ce facem acum, să comemorăm Revoluţia, are această latură de a comemora, dar responsabilitatea nu este nu doar să nu uităm, ci să ne luptăm şi azi, solidari cu toţi cei din această lume care nu acceptă ca drepturile şi libertăţile omului să fie oprimate”, a detaliat edilul.

Reprezentanţii revoluţionarilor din Decembrie 1989 de la Timişoara şi-au exprimat, în discursurile lor, nemulţumirea pentru faptul că multe dintre idealurile lor de atunci încă sunt în faza de deziderat, iar puterea de decizie stă în mâinile politicienilor. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Președintele Iohannis se întâlnește luni cu oficialități spaniole și discută cu românii din Spania

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis efectuează până marți o vizită oficială la Madrid, la invitația ...

Un concert extraordinar, o seară de vis… Aniversare 5 ani Radio Românul

În seara zilei de duminică 28 iunie 2015, cu ocazia aniversării a 5 ani de emisie a Radio Românul, am ...

La mulți ani, Radio Românul! Aniversare 5 ani Radio Românul

Cu ocazia împlinirii a 5 ani de la momentul în care realizatorii au spus pentru prima dată „Bună dimineața!” pe ...

Traducere în limba spaniolă a romanului „Apropierea” de Marin Mălaicu-Hondrari

Institutul Cultural Român de la Madrid și Editura Traspiés organizează joi, 18 iunie, lansarea romanului Cercanías de Marin Mălaicu-Hondrari la ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.