Eurostat: România, printre statele UE unde industria este cea mai semnificativă activitate economică

Industria a reprezentat anul trecut cea mai semnificativă activitate economică din Uniunea Europeană în funcţie de producţia generată, reprezentând 19,1% din valoarea totală brută adăugată, iar statele cu cel mai ridicat procent au fost: Irlanda (36,5%), Cehia (30,2%), Slovenia (26,9%) şi România (26,1%), arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat), preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Uniunea Muncitorilor Români din Spania este o asociație care enumeră printre obiectivele ei și desfășurarea activităţilor de promovare a limbii ...
Citește Mai Mult
Cei trei acționari de la Colectiv - Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu - au dat dovadă "de o ...
Citește Mai Mult
O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc joi seara la o fabrică de pâine din Brașov. Prefectul Mihai ...
Citește Mai Mult

De asemenea, industria a fost cea mai semnificativă activitate economică în 2018 şi în Slovacia (25,7%), Germania (25,4%), Polonia (25%) şi Ungaria (24,8%).

Celelalte activităţi economice importante din UE au fost anul trecut „comerţul en gros şi en detail, transport, servicii alimentare şi de cazare” (19% în UE, 20,2% în România), urmate de „Administraţie publică, apărare, educaţie, sănătate şi activităţi de asistenţă socială” (18,6% în UE, 14,5% în România), „Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice” (11,5% în UE, 8% în România) activităţi imobiliare” (11,2% în UE, 8,3% în România), „Construcţii” (5,5% în UE, 6% în România), „Agricultură, silvicultură şi pescuit (1,6% în UE, 4,8% în România), „Informaţii şi comunicaţii (5,2% în UE, 5,8% în România), „Finanţe şi asigurări” (4,9% în UE, 3% în România), „Artă şi activităţi de recreere (3,4% în UE, similar în România).

În 13 state membre ale UE, „comerţul en gros şi en detail, transport, servicii alimentare şi de cazare” au reprezentat anul trecut cea mai semnificativă activitate economică în funcţie de valoarea brută adăugată generată. Cel mai ridicat procent s-a înregistrat în Lituania (31,9% din total valoarea totală brută adăugată), Polonia (26%), Cipru (25,6%), Grecia (25,1%), Letonia şi Portugalia (ambele cu 24,8%).

„Administraţie publică, apărare, educaţie, sănătate şi activităţi de asistenţă socială” a fost principala activitate economică în funcţie de valoarea brută adăugată generată în cinci state membre UE: Franţa (22,4%), Danemarca (21,6%), Belgia (21,4%), Suedia (21,3%) şi Olanda (20,8%).

Foto: pixabay.com

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!