Expoziţia „Rumania detrás de los prejuicios“ semnată de fotograful Dan Ticulescu

expozitia-rumania-detras-de-los-prejuicios-semnata-de-fotograful-dan-ticulescu
Marţi, 20 septembrie va avea loc vernisajul expoziţiei „Rumania detrás de los prejuicios“ semnată de  fotograful  român Dan Ticulescu, care va putea fi  vizitată în perioada 20 septembrie – 7 octombrie 2016, în sala Santa Inés  din Sevilla. Proiectul  fotografic este iniţiat de Consulatul General al României la Sevilla, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Madrid şi în colaborare cu autorităţile locale, informează Institutul Cultural Român de la Madrid.
Expoziţia reuneste peste 60 de fotografii, realizate în ultimii trei ani, în diferite zone ale României, care reprezintă locuri şi tradiţii româneşti, costume populare, biserici din lemn, elemente de arhitectură specifice lăcașurilor de cult creștine, picturi exterioare și simboluri care formează patrimoniul românesc.
Expoziţia „Rumanía detrás de los prejuicios“  prezintă o parte din patrimoniul istoric şi cultural al românilor, expunând, în acelaşi timp,  şi realitatea cotidiană a vieţii din mediul urban înfluenţată de celelalte culturi cu care întră în contact, dar mai ales de viaţa care abundă de tehnologii avansate.
În cadrul expoziției, vor putea fi admirate atât lucrări de artă fotografică, cu variaţii pronunţate între mediul urban şi cel rural în conservarea tradiţiilor şi a identităţii naţionale, dar și obiecte care fac parte din activităţile cotidiene ale românilor, precum o cruce ortodoxă sculptată în lemn (miniatură), fus (miniatură), obiecte de ceramică, ouă pictate manual, linguri sculptate în lemn etc.
Sala Santa Inés  din Sevilla, o fostămănăstire ce a aparţinut călugăriţelor franciscane, este un spaţiu  expoziţional dedicat artei contemporane, gestionat de Direcţia de Cultură din cadrul Primăriei regiunii Andaluzia.
Dan Ticulescu (1964, Bucureşti)
În cei peste 25 de ani de experienţă în domeniul artelor vizuale a experimentat mai multe tipuri de fotografie  alternând studiul între universul fotografiei clasice (incluzând developare chimică şi tehnicile de laborator în camera obscură) şi cel al fotografiei digitale.
În martie 2013 a avut o expoziţie personală  în „Galerie des Carmes“ din Toulouse, iar în 2007-2008 a realizat un film documentar despre Alro Slatina – cea mai mare companie producătoare de aluminiu din România- pentru companiile Siemens şi ABB.
Mare parte din activitatea sa fotografică poate fi urmărită în mediul on-line: https://500px.com/danticulescu.
Detalii suplimentare puteți obține la:
Institutul Cultural Român de la Madrid
icrmadrid@icr.ro
Telefon: +34 917 589 566
http://www.icr.ro/madrid/
Facebook dedicat cinematografiei românești: CineRumano;
Facebook: IcrMadrid; Instituto Cultural Rumano

afis expozitie Dan Ticulescu

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

„Serile Acasă la Ambasadă” vernisează expoziţia de pictură şi desen „Bucăţi din suflet” de Roxana Irimia (duminică, 28 octombrie, ora 16-00)

Ambasada României în Regatul Spaniei reia seria de evenimente culturale “Serile Acasă la Ambasadă”, de susţinere a artiştilor şi experţilor ...

Carlos I, rey de Rumanía en el Museo Lázaro Galdiano, Madrid

Carlos I de Rumanía (1839 - 1914) fue el primer rey rumano de la dinastía Hohenzollern-Sigmaringen, elegido, según Mircea Eliade ...

González traslada el apoyo del Parlamento al impulso de las relaciones entre La Rioja y el distrito rumano de Buzău

La Presidenta del Parlamento de La Rioja, Ana Lourdes González, ha mantenido este viernes, 19 de octubre de 2018, un encuentro ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.