Expoziție la Bruxelles în memoria pionierului aviației mondiale Traian Vuia

Trimisul special al AGERPRES, Cătălina Matei, transmite: Expoziția de grafică și fotografie „In memoriam Traian Vuia – 111 ani” a fost vernisată marți seară la sediul ARTHIS – Casa de Cultură Belgo-Română din Bruxelles.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Spania a comemorat 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid. La 11 martie 2004, într-o zi de joi, ...
Marcarea Zilei Internaţionale a Femeii are loc în fiecare an, în data de 8 martie, informează AGERPRES. Ziua Internaţională a ...
Renew Europe revendică la Madrid liberalismul pentru a-l frâna pe Sánchez și de la Bruxelles: „Scufundă reputația tării!” Adrián Vázquez, ...

Expoziția a venit în continuarea conferinței internaționale care a avut loc în aceeași zi, sub egida Parlamentului European, eveniment care a marcat împlinirea a 111 ani de la ridicarea primului aparat de zbor al pionierului aviației românești și mondiale și care continuă un proiect mai vechi al fostului ministru Maria Grapini. Expoziția, deschisă în aceste zile la Bruxelles, este organizată în colaborare cu Muzeul Național al Banatului și ARTHIS — Casa de Cultură Belgo-Română.

Luminița Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană, a amintit în deschidere că România este prima țară care a permis femeilor să piloteze avioane în misiunile medicale, precum și de înființarea în 1920 a primei companii din lume pentru transportul aerian de pasageri, mărfuri și poștă franco-română.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Avem foarte multe motive să fim mândri și să privim cu încredere în viitor, pentru că în momentul actual facem față la o serie de provocări — vorbim de viitorul Uniunii Europene, vorbim și despre rolul României în UE. Noi suntem extrem de mândri și, așa cum Traian Vuia și-a adus contribuția, într-o mai mică măsură sperăm și noi să ne aducem contribuția noastră ca diplomați aici, la Bruxelles, la proiectul european, pentru că suntem o țară care este profund europeană și este important să avem oameni curajoși, cu viziune, așa cum a fost și Traian Vuia. (…) Trebuie să ne amintim că, dacă beneficiem de confortul de a călători cu avionul în ziua de astăzi, o facem pentru că l-am avut și pe Traian Vuia. Sigur că e un geniu care a acceptat să-și sacrifice gloria personală pentru gloria semenilor săi, este un model, este o sursă de inspirație în orice domeniu”, a arătat diplomatul român.

Directorul Muzeului Național „Banatul”, Claudiu Ilaș, a subliniat că a dorit „să-l aducă” pe Traian Vuia la Bruxelles și în calitate de om de știință, adăugând că personalitatea complexă a marelui inventator este întregită de activitatea social-politică și publicistică, abordată în cadrul expoziției.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Expoziția vernisată la Bruxelles expune succint o serie de documente grafice, organizate cronologic, dedicate marelui inventator român. În debutul expoziției sunt prezentate fotografii și documente referitoare la biografia inventatorului, imagini și informații despre satul său natal, copilăria, studiile primare și universitare. O parte importantă a expoziției este dedicată spiritului tehnic inovativ al savantului român, care a avut o consistentă contribuție la construirea unor dispozitive de mare eficiență. Este o mare onoare pentru noi să fim astăzi aici și să cinstim memoria meritelor sale”, a arătat Claudiu Ilaș.

Invitat de onoare al evenimentului a fost Dumitru Prunariu — singurul cosmonaut român care a zburat, în urmă cu 35 de ani, în spațiul cosmic.

„Este un eveniment foarte necesar de promovare a aviației românești și nu numai, ci și a geniului românesc care s-a manifestat în secolul trecut, care a adus în premieră o invenție în domeniul zborului care acum este generalizată și care a reprezentat ceva deosebit nu numai pentru România, ci și pentru Franța. (…) Îmi doresc ca simpozionul anual ‘Traian Vuia’ să devină unul internațional. Din arcul carpatic, mergând până în Banat, s-au născut, trăit sau au lucrat veniți din afară o serie întreagă de pionieri în domeniul lor care au reprezentat zborul. (…) Am avut șansa să ajung cel mai ‘sus’ dintre compatrioții noștri”, a afirmat Dumitru Prunariu, care a evocat personalități ale aviației precum Aurel Vlaicu, Henri Coandă sau Hermann Oberth, considerat „părinte” al navigației spațiale.

Evenimentul de la Bruxelles este unul deosebit, pentru că pune în lumină valorile românești, a declarat directorul Casei de Cultură Belgo-Române, Liviu Hopârtean.

„Și pentru noi este foarte important ca să nu ne uităm valorile și este foarte important ca în procesul cultural și educațional pe care noi îl facem copiilor, tinerilor și oamenilor de aici să reușim să readucem această sămânță a valorilor omenești și să-i facem să descopere puțin istoria, cultura și arta noastră. Evenimentul pe care ni l-a propus doamna europarlamentar este, într-adevăr, unul deosebit și prin calitatea lucrurilor și a oamenilor care au participat. (…) Nu poți să faci cultură și artă fără să faci lucruri excepționale, iar lucrurile excepționale ajută inima oamenilor”, a spus Liviu Hopârtean.

Evenimentul de marți a reunit reprezentanți ai Muzeului Banatului din Timișoara, cei care administrează Muzeul ‘Traian Vuia’, istorici, specialiști în aviație, europarlamentari români și străini.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Concert de vioară și pian, la Madrid, susținut de muzicienii Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea

Concert de vioară și pian, la Madrid, susținut de muzicienii Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea

Înregistrarea concertului poate fi urmărită aici. Într-o lume adesea divizată, muzica ne oferă ocazia de a găsi un teren comun, unde ...
Întâlnirea ambasadorului României, George Bologan, cu primarul orașului Malaga, Francisco de la Torre

Întâlnirea ambasadorului României, George Bologan, cu primarul orașului Malaga, Francisco de la Torre

Întâlnirea ambasadorului României, George Bologan, cu primarul orașului Malaga, Francisco de la Torre, a fost o oportunitate pentru a cunoaște ...
Demersuri Legale: Copiii născuți în străinătate, dintr-un părinte român și un părinte străin, dobândesc cetățenia română

Demersuri Legale: Copiii născuți în străinătate, dintr-un părinte român și un părinte străin, dobândesc cetățenia română

Ambasada României în Regatul Spaniei informează: Știați că… în temeiul legii, copilul dobândește cetățenia română chiar dacă s-a născut în ...
Reuniunea ambasadorului George Bologan cu comunitatea de români din Palma de Mallorca

Reuniunea ambasadorului George Bologan cu comunitatea de români din Palma de Mallorca

Cu ocazia reprezentării României la reuniunea informală a miniștrilor turismului din UE, din Palma de Mallorca, ambasadorul României în Regatul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO