IGPF: Proceduri simplificate pentru ieșirea din țară a minorilor, aplicate din 6 octombrie 2016

igpf-proceduri-simplificate-pentru-iesirea-din-tara-a-minorilor-aplicate-din-6-octombrie-2016
Poliția de Frontieră Română a pus în aplicare, începând de joi, noile reglementări privind condițiile de ieșire din țară a cetățenilor români minori, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, informează AGERPRES.
Astfel, din punctul de vedere al atribuțiilor Poliției de Frontieră, principala modificare este introducerea, la art. 30 din lege, a alineatului (61), care prevede că în cazul minorilor, cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România. Dovada domiciliului sau a reședinței în străinătate se face cu documente oficiale care atestă acest fapt, precizează IGPF.
Legea nr. 248/2005, în forma inițială, nu prevedea posibilitatea ca minorul cu domiciliul/reședința în străinătate să părăsească România în lipsa acordului părintelui/părinților/reprezentantului legal.
În situația în care minorul respectiv călătorește în altă țară decât în cea în care își are domiciliul sau reședința, însoțit de către un părinte sau un alt însoțitor major, actul normativ menține în continuare necesitatea ca părintele/părinții/reprezentantul legal să își dea acordul cu privire la călătoria minorului. Respectivul acord este materializat într-o declarație care are forma și conținutul stabilite de lege.
A doua modificare majoră pe care o vizează actul normativ este faptul că valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a minorului poate fi de maximum 3 ani.
Potrivit formei inițiale, era obligatorie o declarație autentificată pentru fiecare ieșire din România a minorilor, care trebuia să cuprindă statul sau statele de destinație, data plecării și data sosirii din călătorie.
De asemenea, se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană.
Totodată, rămân în vigoare celelalte condiții prevăzute de Legea nr. 248/2005 privind călătoria cetățenilor români minori în străinătate și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, în sensul că aceștia pot ieși din țară în aceleași condiții ca și persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil — pașaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani)/carte de identitate electronică — numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră și cu acordul părinților. De asemenea, însoțitorii minorilor, alții decât părinții, trebuie să prezinte la controlul de frontieră și extrasul de cazier judiciar.

Foto: romaniapress.com


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

În perioada 29-30 iunie 2022, la Madrid, va avea loc Summitul NATO, eveniment care va reuni lideri politici din întreaga ...
Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului filmului românesc în Spania, "Muestra de Cine Rumano", are loc în perioada 11 iunie ...
Atletul român Rareş Toader a câştigat concursul de aruncarea greutăţii (20,67 m) din cadrul Ligii Joma, ultima etapă a campionatului ...

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Memorandum de colaborare între Bucureşti şi Madrid în domeniile infrastructură, smart city, educaţie, cultură şi turism

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi omologul madrilen, Manuela Carmena Castrillo, au semnat miercuri, în capitala Spaniei, un memorandum ...

Firea: Acordul de parteneriat Bucureşti – Madrid va fi baza unei strânse colaborări în domenii strategice

Primarul general Gabriela Firea, aflată în vizită la Madrid, a declarat marţi că acest oraş a avut aceleaşi probleme ca ...

Madrid: Ce a declarat Primarul General, Gabriela Firea, alături de Primarul oraşului Madrid, Manuela Carmena Castrillo

Primarul General, Gabriela Firea, la Forumul Mondial privind Violenţa Urbană şi Educaţia pentru Convieţuire şi Pace de la Madrid: Actuala ...

Segovia: România, țară invitată la Festivalul de Film European (MUCES)

Institutul Cultural Român și Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Dacin Sara, organizează participarea României în calitate de țară invitată ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.