Inaugurarea proiectului „Școala de Sâmbătă” la Ambasada României de la Madrid

inaugurarea-proiectului-scoala-de-sambata-la-ambasada-romaniei-de-la-madrid
Sâmbătă, 8 octombrie 2016, Ambasada României în Regatul Spaniei a deschis porțile „Școlii de Sâmbătă” pentru copiii români din Comunitatea Madrid, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
Micii participanți au realizat o calatorie imaginara în România și au sărbătorit „Ziua Recoltei” însușindu-și noțiuni noi despre anotimpul toamna, despre vreme, despre bogăția  recoltelor și modul tradițional în care acestea sunt preparate și conservate în bucătăria românească. La final, a fost organizat un concurs de ghicitori după care micii participanți au fost invitați să pregătească și să deguste o salată din fructe de toamnă.
În această primă aventură a cunoașterii, copiii au avut alături personalul Ambasadei și au fost îndrumați de doamna Carmen Pogonici, profesor de Limbă, Cultură și Civilizație Românească.
Copiii cu vârste cuprinse între 6-12 ani sunt așteptați și sâmbăta viitoare, 15 octombrie, la un nou curs cu tematică artistică, în cadrul căruia vor desluși tainele artei colajului.
„Școala de Sâmbătă” este un proiect al Ambasadei României la Madrid derulat cu sprijinul cadrelor didactice de Limbă, Cultură și Civilizație Românească din zona Comunității Madrid și a mai multor profesioniști români.

Foto: madrid.mae.ro


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Aproape unul din doi rezidenţi din Uniunea Europeană (UE) afirmă că nu se antrenează niciodată sau nu face sport, indică ...
ECDL România continuă programul de educaţie digitală a vârstnicilor prin parteneriatul încheiat cu Asociaţia Niciodată Singur, în această lună şi ...
Până anul trecut, activitatea redusă din micul port Mtwara din Tanzania avea legătură cu exporturile de nuci caju, acum însă ...

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

La Comunidad de Madrid recuerda a las víctimas del 11-M en el 15º aniversario de los atentados

El presidente de la Comunidad de Madrid, Ángel Garrido, ha participado, en el 11 de marzo de 2019, en el acto ...

El 11-M siempre en el recuerdo de Madrid: Homenaje a las víctimas de los atentados

Actos conmemorativos del XV aniversario de los atentados terroristas del 11-M El tañido de las campanas de las iglesias de ...

Pe 10 Martie: Sărbătorim împreună Ziua Femeii și Ziua Mamei în Torrejón de Ardoz-Madrid

Uniunea Muncitorilor Români vă invită duminică, 10 martie 2019, să sărbătorim împreună la Festivalul de Ziua Femeii și Ziua Mamei, ...

„Zilele Mărţişorului la Madrid”: Atelier de confecționat mărțișoare, adresat copiilor

Sâmbătă, 2 martie 2019, Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Ambasada Bulgariei, a organizat împreună cu Museo del Traje ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.