Inaugurarea staţiei de comprimare gaze naturale Podişor, din judeţul Giurgiu

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la inaugurarea staţiei de comprimare gaze naturale Podişor, din judeţul Giurgiu, că sectorul energetic a fost grav perturbat în ultimul an de măsuri hazardate, precum Ordonanţa 114, şi a subliniat că urgenţa zero este repararea „răului produs”, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Păsări în diferite culori și mărimi care sunt primite de un porumbel devin protagonistele unui album ilustrat pentru copii, intitulat ...
Dacă în 2015 românii au tranzacționat aproximativ 39 de miliarde de euro folosind cardurile, în 2016 cifra a crescut cu ...
Garda Civilă din Spania a confiscat miercuri în Catalonia mai multe milioane de buletine de vot care urmau să fie ...

„Este indiscutabil faptul că, în domeniul energetic, România se bucură de avantaje certe. Resursa umană calificată, poziţia geostrategică, mixul energetic diversificat, producţia importantă de gaze naturale şi o puternică independenţă energetică asigură României premise autentice pentru un parcurs strategic în viitor. Din păcate, mai ales în ultimul an, sectorul a fost grav perturbat de măsuri hazardate, precum cele ale vestitei deja, vestite în sensul cel mai negativ, Ordonanţe 114. Efectele toxice ale guvernării din ultimii ani au fost resimţite de fiecare român, prin preţuri record la gaze şi energie electrică, dar şi la bunuri de strictă necesitate. Acum, urgenţa zero constă în repararea răului produs de această guvernare, iar în etapa următoare este esenţial să ne concentrăm atenţia spre viitor, spre ceea ce ne poate aduce o Românie normală. În primul rând, trebuie reglementată rapid situaţia consumatorului vulnerabil, pentru susţinerea şi protejarea acestuia. Fenomenul de sărăcie energetică trebuie combătut prin extinderea infrastructurii de transport al gazelor naturale şi aici rolul dumneavoastră este unul decisiv. Trebuie să ne asigurăm că, prin dezvoltarea infrastructurii, de beneficiile gazelor naturale se vor bucura toţi cetăţenii României, indiferent unde locuiesc, în mediul urban sau în cel rural, fie că este vorba de Bucureşti sau Botoşani sau Bolintin”, a afirmat Iohannis.

El a arătat că România are oportunitatea de a fi în centrul reţelei regionale de transport şi de a deveni un important jucător regional în domeniul energiei, context în care a afirmat că oamenii politici, decidenţii guvernamentali, care vor fi în funcţiune în câteva zile, şi actorii implicaţi în sectorul energetic trebuie să lucreze împreună, pentru obiectivele esenţiale de securitate şi independenţă energetică.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„În acest sens, alături de dumneavoastră, reprezentanţi şi angajaţi ai sectorului energetic deopotrivă, trebuie să ne setăm ca obiectiv consolidarea rolului regional al industriei energetice româneşti şi să gândim permanent din perspectiva unei poziţii relevante în dinamica regională actuală”, a spus Iohannis.

Şeful statului i-a transmis directorului general al Transgaz că aşteaptă ca proiectele BRUA şi gazoductul Ungheni-Chişinău să se finalizeze în termenii propuşi.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Le iau de bune şi le predau spre urmărire şi finalizare domnului prim-ministru desemnat, care, cu siguranţă, împreună cu noua echipă, vor face să se mişte cu totul şi cu totul altfel lucrurile. Şi, domnule prim-ministru, mă aştept să luaţi din prima zi în mână aceste chestiuni şi să începem să dezvoltăm România aşa cum trebuie şi aşa cum poate, nu aşa cum, din nefericire, s-a întâmplat în ultimii ani. Situaţii dintre cele mai ciudate – o investiţie finalizată de, cred că am reţinut bine, 500 de milioane de euro, dar drumul până acolo, prin grija unui baron pesedist, nu s-a realizat”, a adăugat Iohannis.

El a afirmat că staţia de comprimare Podişor este o componentă importantă a proiectului BRUA, o reuşită evidentă a Transgaz, dar şi o referinţă pentru transportul gazelor naturale din regiune.

„Vă aflaţi pe drumul cel bun şi sunt convins că rezultatele muncii dumneavoastră vor contribui substanţial la atingerea obiectivului României de a deveni hub energetic regional în realitate, nu doar în diferite planuri sau hărţi frumos colorate”, a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că accesul la noi surse de gaze naturale şi interconectarea cu pieţele din Europa Centrală şi de Est plasează proiectul BRUA în centrul eforturilor privind securitatea energetică şi integrarea pieţelor de gaze naturale din regiune.

„Consider că paşii concreţi făcuţi de Transgaz prin finalizarea a două staţii de comprimare, două din trei, precum şi prin acordurile subsecvente care urmează a fi încheiate, vor aduce România mai aproape de statutul de partener credibil şi implicat în planul creşterii securităţii energetice în întreaga regiune. Prin eforturile dumneavoastră, ca specialişti şi oameni dedicaţi sectorului energiei, mă aştept ca, la finele unei investiţii de aproape 500 de milioane de euro, proiectul BRUA să plaseze ţara noastră în centrul celei mai noi şi mai importante reţele de transport al gazelor naturale din regiune”, a subliniat el.

Şeful statului i-a îndemnat pe reprezentanţii industriei energetice să realizeze strategii prin care să obţină rezultate precum cele obţinute de Transgaz.

„Compania Transgaz a pornit pe drumul dezvoltării la scară regională şi vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră, reprezentanţi de seamă ai industriei noastre energetice, să le urmaţi exemplul şi să gândiţi strategii prin care să obţineţi rezultate la fel de valoroase”, a spus Iohannis.

La eveniment a participat şi premierul desemnat, Ludovic Orban, care a declarat că sectorul energetic românesc este afectat de lipsa predictibilităţii şi a subliniat necesitatea unor măsuri urgente.

„Am susţinut mereu că sectorul energetic poate şi trebuie să fie principalul motor al dezvoltării economice a României. Sectorul energetic românesc fiind profund afectat de lipsa predictibilităţii rămâne departe de propriul potenţial şi de tendinţele internaţionale. (…) Noi, în România, trebuie să luăm măsurile urgente care se impun pentru a redeveni actori relevanţi din punct de vedere energetic”, a spus Orban.

Cu această ocazie, preşedintele Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Comandor Companiei Transgaz.

„Vă asigurăm că vom fi în grafic cu toate proiectele strategice pe care le are Transgazul, inclusiv cu racordarea tuturor localităţilor la gaze”, a spus directorul general al Transgaz, Ion Sterian, care i-a mulţumit şefului statului pentru decoraţie.

Şeful statului a primit din partea companiei o placă cu o bucată din conducta BRUA.

Foto: presidency.ro

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.