Încălzirea climei: Temperaturi-record în anul 2020 în Europa, în special în Siberia

Încălzirea climei: Temperaturi-record în anul 2020 în Europa, în special în Siberia

Clima din Europa a continuat să se încălzească în 2020, regiunile arctice din Siberia confruntându-se cu un an excepţional, cu temperaturi cu 4 grade Celsius peste valorile medii, a anunţat serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice Copernicus, relatează AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Proiectul „Radio Românul”: Înființat pe 1 iulie 2010, Radio Românul este postul de radio din Spania ce realizează emisiuni în ...
Drama suprarealistă "Mammalia", regizată de Sebastian Mihăilescu, a fost selectată în secţiunea Forum a celei de-a 73-a ediţii a Festivalului ...
Răşinari, din judeţul Sibiu, este marele câştigător al României în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei mondiale "Best Tourism ...

La nivel mondial, 2020 a fost unul dintre cei doi ani cei mai călduroşi consemnaţi de la debutul înregistrărilor meteorologice, la egalitate cu 2016.

Însă 2020 a fost cel mai călduros înregistrat în Europa, unde temperatura medie a depăşit cu 0,4 grade Celsius temperatura medie a următorilor cinci ani cei mai călduroşi (toţi consemnaţi în ultimul deceniu), a indicat raportul asupra ”stării climei în Europa” al Copernicus.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Încălzirea a fost evidentă îndeosebi în sezonul hibernal, cu 1,4 grade Celsius în plus faţă de recordul anterior şi cu 3,4 grade Celsius peste media din timpul iernilor din perioada 1981-2010.

De asemenea, încălzirea a fost percepută mai acut în nord-estul continentului, în special în zonele arctice din Siberia, care au cunoscut cel mai călduros an înregistrat vreodată, cu o temperatură cu 4,3 grade Celsius peste medie.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Zona arctică, în ansamblul său, a cunoscut al doilea cel mai călduros an înregistrat vreodată, cu 2,2 grade Celsius peste media din perioada 1981-2020.

Drept urmare, stratul de gheaţă din zona arctică a fost redus la cele mai joase niveluri măsurate vreodată.

Un record absolut de căldură dincolo de cercul polar arctic a fost înregistrat în iunie, cu o valoare de temperatură de 38 de grade Celsius consemnată în localitatea rusă Verhoiansk din Siberia Orientală. Această regiune s-a confruntat cu aşa-numitele incendii de vegetaţie ”zombi”, care supravieţuiesc de la un al la altul, şi cu ierni mai blânde, marcate de cantităţi mai reduse de precipitaţii.


Foto: (c)  NARENDRA SHRESTHA / EPA


Niveluri-record de CO2

”A fost de departe cel mai călduros an din Siberia Arctică, (…) un an spectaculos”, a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă Freja Vamborg, autoare principală a raportului.

În alte zone de pe continentul european, valurile estivale de caniculă au fost mai puţin intense şi mai lungi decât în ultimii ani. Toamna, însă, a fost diferită, deosebit de umedă şi marcată de un eveniment meteorologic excepţional, furtuna Alex. La începutul lunii octombrie, aceasta a lovit Marea Britanie şi sudul Alpilor, devastând, spre exemplu, în Franţa, mai multe văi din jurul oraşului Nisa şi lăsând în urmă zece morţi şi opt dispăruţi.

Concentraţiile gazelor cu efect de seră din atmosferă, în special dioxid de carbon (CO2) şi metan, au crescut la rândul lor cu 0,6%, respectiv 0,8% pe parcursul anului, atingând cele mai ridicate niveluri înregistrate de la începutul măsurării acestora, prin satelit, în 2003.

Rezultatele acestui raport anual, al patrulea realizat de Copernicus, pun în pericol obiectivele incluse în Acordul de la Paris din 2015, care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru limitarea încălzirii globale la plus 2 grade Celsius sau chiar plus 1,5 grade Celsius în comparaţie cu valorile din perioada preindustrială. Pentru a atinge obiectivul ideal, emisiile de CO2 ar trebui reduse cu 7,6% pe an, în fiecare an între 2020 şi 2030.

”Peste trei, cinci sau zece ani, tendinţa este fără echivoc”, a declarat pentru AFP Jean-Noël Thepaut, directorul Copernicus. ”Aceasta este imaginea de ansamblu şi este nevoie de acţiuni urgente”, a adăugat el.

”Fie că este vorba de temperatură, la nivel mondial, ultimii 10-15 ani au demonstrat o accelerare, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru nivelul oceanelor”, a cărui creştere ar putea pune în pericol zeci de milioane de persoane în întreaga lume.

”Este mai puţin clar pentru alţi indicatori, însă toate tendinţele merg într-o direcţie greşită”, a avertizat Jean-Noël Thepaut.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Un tânăr polițist român a demisionat după 20 de zile: Nu vreau să mor din cauza indiferenței și incompetenței voastre!

Doamne ferește și păzește, dar chiar așa?! Chiar atât de grav e în această instituție numită POLIȚIA ROMÂNĂ?! Aceasta a ...

AEP: Spania – cele mai multe secţii. Secţii de votare în diaspora – şcoli, hoteluri, centre comerciale

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora ...

Un tânăr urmărit internaţional pentru viol, infracţiune comisă în România, depistat în Spania

Un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, dat în urmărire internaţională pentru viol, infracţiune comisă în România, ...

Ministrul MRP, Natalia Elena Intotero a vizitat comunitatea românească din Andaluzia

Aproximativ 160.000 de români rezidenți, un mediu asociativ dinamic, un lectorat de limba română sunt câteva detalii care conturează profilul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO