Întrevederea domnului senator Cristian-Sorin Dumitrescu, președintele Comisiei pentru politică externă, cu E.S. dl. Ramiro Fernández Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti – 6 iunie 2017

Marți, 6 iunie a.c. a avut loc întrevederea dintre domnul Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României şi E.S. dl. Ramiro Fernández Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti, informează Senatul României.
Cei doi demnitari au discutat despre excelentele relații bilaterale dintre cele două state, în varii domenii precum cel politic, economic, social, educație, dar și cooperarea în plan internațional.
Președintele Comisiei pentru politică externă, domnul senator Cristian Dumitrescu, a subliniat importanța continuării dezvoltării relațiilor dintre România și Regatul Spaniei, considerând că stabilitatea guvernamentală, dar și dezvoltarea economică a celor două state, creează un moment oportun în acest sens. De asemenea, domnia sa a apreciat modul în care Spania a integrat comunitatea românilor din Regat, apreciind ospitalitatea spaniolă, și amintind apropierea culturală și lingvistică dintre cele două popoare. Domnul Dumitrescu a pledat pentru continuarea și creșterea cooperării bilaterale în domeniul diplomației parlamentare, prin intermediul Comisiei pentru politică externă a Senatului, dar și al Grupului parlamentar de prietenie România – Spania.
E.S. dl. Ramiro Fernández Bachiller a apreciat calitatea și nivelul relațiilor bilaterale româno – spaniole, considerând că cele două state sunt extrem de apropiate politic, economic și cultural. Domnul Bachiller a făcut o trecere în revistă a domeniilor de cooperarea dintre cele două state și a reiterat dorința de continuare și dezvoltare a cooperării parlamentare în viitorul apropiat.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Duminică 3 martie, sărbătorim împreună Ziua Femeii la Festivalul Mărțișor 2024, în Recinto Ferial din Torrejón de Ardoz, Madrid, pe ...
Dragobete - 24 de febrero - el “San Valentín Rumano”: No es que los rumanos no celebren San Valentín, pues ...
24 februarie: De Dragobete, Iubește Românește! Dragobetele, zeu al dragostei în Panteonul românesc era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, ...

Foto: www.senat.ro

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Cea de-a 13-a ediție a Arnold Classic Europe, Madrid

Cea de-a 13-a ediție a Arnold Classic Europe, Madrid

Agenția Națională pentru Sport din România, Federația Română de Culturism și Fitness, sub patronajul Ambasadei României în Spania, având ca ...
CONSULAT ITINERANT ÎN INSULELE BALEARE (24-28 OCTOMBRIE 2023)

CONSULAT ITINERANT ÎN INSULELE BALEARE (24-28 OCTOMBRIE 2023)

O echipă a Consulatului General al României la Barcelona se va deplasa în Palma de Mallorca, în perioada 24-28 octombrie ...
Caravana UNATC pentru Românii de pretutindeni

Caravana UNATC pentru Românii de pretutindeni

În perioada 21- 25 octombrie, Caravana UNATC pentru Românii de pretutindeni se va deplasa în Spania, cu o echipă de profesori și ...
Participarea ambasadaorului României la festivitățile prilejuite de Ziua Hispanității

Participarea ambasadaorului României la festivitățile prilejuite de Ziua Hispanității

Ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, a participat la festivitățile prilejuite de Ziua Hispanității, care au avut loc în ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO