Iohannis – întrevedere cu ministrul spaniol de Externe; a fost subliniată necesitatea intensificării cooperării economice bilaterale

Iohannis - întrevedere cu ministrul spaniol de Externe; a fost subliniată necesitatea intensificării cooperării economice bilaterale

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri pe ministrul spaniol al Afacerilor Externe, Uniunii Europene şi Cooperării, Arancha Gonzalez Laya, care a efectuat o vizită oficială la Bucureşti, cei doi oficiali subliniind nivelul excelent al relaţiei bilaterale, marcat, în 2021, de aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Regatul Spaniei, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Reprezentanții Ambasadei și ai oficiilor consulare au prezentat principalele prevederi legislative și harta interactivă cu cele 147 de secții de ...
„Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie și respect - pentru ...
Partidul Național Liberal este marele partid al dreptei românești și parte din cea mai mare familie europeană de dreapta – ...

Șeful statului a exprimat dorinţa consolidării şi diversificării pe mai departe a acestei colaborări, în baza Parteneriatului strategic care fundamentează relaţia bilaterală.

Iohannis a arătat că organizarea, în acest an, a primei reuniuni guvernamentale comune va constitui o oportunitate pentru identificarea de noi domenii de cooperare consolidată între România şi Regatul Spaniei.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Preşedintele a subliniat, cu precădere, necesitatea intensificării cooperării în sfera economică, în special prin creşterea prezenţei investiţionale spaniole în România, într-o măsură care să reflecte nivelul ridicat al dialogului politic şi legăturile puternice dintre cele două ţări, precizează sursa citată.

De asemenea, şeful statului a reiterat importanţa numeroasei comunităţi de români stabiliţi în Spania, care a contribuit în mod substanţial la consolidarea legăturilor dintre cele două ţări, salutând, totodată, modul în care autorităţile spaniole au facilitat integrarea diasporei române. La rândul său, Arancha Gonzalez Laya a evidenţiat contribuţia importantă a comunităţii de români la dezvoltarea economiei şi societăţii spaniole.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


În cadrul întâlnirii au fost abordate şi o serie de subiecte privind agenda europeană şi cea internaţională, fiind reconfirmate viziunile comune strategice ale României şi Regatului Spaniei asupra unor teme majore de interes comun, precizează Preşedinţia.

În plan european, arată sursa citată, cei doi interlocutori au subliniat că implementarea Cadrului Financiar Multianual 2021 – 2027 şi a Planului European de Redresare este esenţială pentru reînscrierea pe o traiectorie de creştere economică solidă şi operaţionalizarea dublei tranziţii, digitală şi climatică. În context, Klaus Iohannis a evidenţiat că acest pachet financiar reprezintă doar o parte a efortului pe care statele membre trebuie să îl facă pentru a construi o Uniune Europeană adaptată secolului XXI, o Uniune rezilientă, verde, digitalizată şi care să conteze tot mai mult ca actor pe plan global.

Din perspectiva a două state aflate la două extremităţi ale continentului, preşedintele României şi ministrul spaniol al Afacerilor Externe au subliniat faptul că securitatea şi prosperitatea UE sunt legate în mod indisolubil de cea a statelor din vecinătate atât cea estică, cât şi cea sudică.

În planul securităţii, Iohannis a salutat contribuţia Spaniei la întărirea prezenţei NATO pe Flancul Estic al Alianţei.

De asemenea, şeful statului a subliniat că ţara noastră va continua să acţioneze ca un susţinător puternic al parteneriatului dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, care este de o importanţă vitală pentru securitatea şi prosperitatea continentului european.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

SECȚII DE VOTARE ALEGERI PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN – 9 IUNIE 2024

SECȚII DE VOTARE: ALEGERI PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN – 9 IUNIE 2024

Desfășurarea în cele mai bune condiții a alegerilor din anul 2024 reprezintă o prioritate majoră a Ambasadei și oficiilor consulare ...
Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani BILETE și DETALII AICI

Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani: BILETE și DETALII AICI

Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sărbătorește 80 de ani de la înființare, aducând o bucată din autenticul folclor românesc ...
Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora la Madrid: Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, FADERE – Federația Asociațiilor de Români din Europa împreună cu ...
ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE O viziune strategică și consolidarea punților economice

ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE: O viziune strategică și consolidarea punților economice

Promovarea oportunităților de afaceri și atragerea investițiilor spaniole reprezintă o preocupare constantă a Ambasadei României în Regatul Spaniei. În acest ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO