Iohannis: România îşi va amplifica eforturile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030

România îşi va amplifica eforturile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis, prezent la cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Expoziţia "Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane", cel mai important eveniment expoziţional de arheologie organizat vreodată peste hotare, ...
Un pompier militar de la Detaşamentul din Petroşani şi-a cerut iubita de soţie în nacela autoscării cu care se intervine ...

„România îşi va amplifica eforturile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030, cu intenţia de a se asigura că atât generaţiile de acum, cât şi cele viitoare vor putea trăi într-o lume sustenabilă”, a afirmat preşedintele, în cadrul forumului „Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”, panelul „Partnerships for Sustainable Development”.

El a prezentat principalele acţiuni întreprinse de România în acest sens, reamintind că ţara noastră a transpus principiile care au stat la baza Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în priorităţi, obiective şi ţinte strategice incluse în Strategia naţională revizuită pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, document adoptat în 2018.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Pentru a asigura realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în fiecare domeniu, sunt în curs de creare, în cadrul ministerelor relevante, nuclee pentru dezvoltare durabilă”, a arătat Klaus Iohannis.

Preşedintele a adăugat că pentru a beneficia de contribuţia societăţii civile, este în curs de operaţionalizare Coaliţia pentru Dezvoltare Durabilă, care va include reprezentaţii cei mai activi. De asemenea, pentru a monitoriza progresul implementării Agendei 2030, un nou set de indicatori de dezvoltare durabilă este luat în considerare de către Institutul Naţional de Statistică. Pentru a stimula implicarea mediului de afaceri în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, autorităţile române au iniţiat parteneriate cu comunitatea de afaceri, a menţionat el.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Sunt în curs de desfăşurare eforturi pentru a lansa un Cod al Sustenabilităţii, în parteneriat cu reprezentanţii sectorului privat, dedicat orientării activităţii economice în conformitate cu politicile de mediu şi sociale”, a declarat preşedintele.

Iohannis a reamintit că România a exercitat Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al acestui an, sub mottoul „Coeziunea, o valoare comună europeană”. „Totodată, acest mandat a reprezentat pentru ţara noastră şansa de a evidenţia rolul pe care îl are coeziunea în a reduce decalajele economice, sociale şi teritoriale dintre statele membre, regiunile şi cetăţenii Uniunii Europene”, a spus el.

Preşedintele a evidenţiat că România a fost foarte activă în promovarea parteneriatelor pentru dezvoltare durabilă la nivel regional.

„Comisia Economică a ONU pentru Europa şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică ne-au susţinut în crearea unei platforme regionale pentru schimburi de experienţă şi pentru promovarea unor parteneriate semnificative între ţările din Uniunea Europeană, Europa de Est, Balcanii de Vest şi Asia Centrală, în cadrul Conferinţei Regionale ‘Agenda 2030: Parteneriate pentru Dezvoltare Durabilă’, desfăşurată în aprilie 2019 la Bucureşti. Cu acea ocazie, ţările participante au adoptat Declaraţia de la Bucureşti, recunoscând nevoia de accelerare a implementării Agendei 2030 şi încurajând crearea de parteneriate mai robuste, pentru a depăşi provocările curente în realizarea Agendei 2030”, a afirmat Iohannis.

Foto: presidency.ro

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.