Iohannis: România sprijină ferm suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei

Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ministrul afacerilor externe și al cooperării al Regatului Spaniei, Alfonso Maria Dastis Quecedo, context în care a reafirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei, informează AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat marţi cu o largă majoritate o rezoluţie nonlegislativă în care ...
Zeci de mii de credincioşi au venit vineri dimineaţa pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi şi pe străzile din ...
Proiectul „Radio Românul”: Înființat pe 1 iulie 2010, Radio Românul este postul de radio din Spania ce realizează emisiuni în limba ...

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Iohannis a subliniat caracterul excelent al relației de parteneriat strategic dintre cele două țări, fapt împărtășit pe deplin de ministrul spaniol.

„Președintele Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei, subliniind necesitatea, în contextul evoluțiilor din Catalonia, a respectării cadrului constituțional, precum și a principiilor dreptului internațional. Președintele României a reliefat, totodată, faptul că, în viziunea țării noastre, această temă constituie o problemă internă a Spaniei și a manifestat încrederea că, în acest cadru, vor fi găsite soluțiile cele mai potrivite pentru revenirea la ordinea constituțională spaniolă”, se arată în comunicat.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Șeful statului și-a exprimat aprecierea pentru eforturile autorităților spaniole de a facilita integrarea cetățenilor români în societatea spaniolă, fiind recunoscută contribuția pozitivă a acestora la economia Spaniei.

„La rândul său, ministrul Alfonso Maria Dastis Quecedo a fost de acord că integrarea comunității românești din Spania reprezintă o poveste de succes și a arătat că Regatul Spaniei se bucură să aibă această comunitate importantă pe teritoriul său”, precizează Administrația Prezidențială.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Președintele Iohannis a subliniat și nevoia ca cele două țări să consolideze tendința ascendentă a cooperării în domeniul economic, în contextul în care în prima jumătate a anului 2017 schimburile comerciale au crescut cu peste 7% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cei doi înalți oficiali au apreciat calitatea cooperării bilaterale în alte domenii, inclusiv în cel al apărării, al interacțiunii în cadrul Uniunii Europene și NATO, respectiv al combaterii terorismului, fiind menționat în acest context proiectul româno-spaniol al înființării Curții Internaționale împotriva Terorismului.

„Președintele Klaus Iohannis și ministrul Alfonso Maria Dastis Quecedo și-au exprimat încrederea că, prin eforturi comune, România și Spania vor face și mai puternic parteneriatul strategic valoros care leagă cele două state”, se menționează în comunicat.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Una rumana en la lista de los candidatos al Congreso de los Diputados y al Senado por Cuenca

El BOE ha publicado el listado completo de los candidatos al Congreso de los Diputados y al Senado por cada provincia (publicado ...

Noi măsuri UE privind cărţile de identitate: Care vor fi cele 2 opțiuni?

Şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef Cătălin Aurel Giulescu, a ...

26 de marzo de 2019: El espectáculo El Rey se muere, adaptación de la obra de Eugen Ionescu

El Instituto Cultural Rumano de Madrid en colaboración con la Embajada de Rumanía en el Reino de España y el Instituto Francés ...

Condiții de participare în taberele „ARC” pentru copiii români din Spania

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a transmis că intenționează să organizeze cea de-a XI-a ediţie a Programului „ARC” – program ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.