Iohannis: România va continua negocierile cu Canada pentru liberalizarea vizelor

iohannis-romania-va-continua-negocierile-cu-canada-pentru-liberalizarea-vizelor
România va continua negocierile cu Canada pentru liberalizarea vizelor indiferent de rezultatul acordului CETA, a declarat, vineri, președintele Klaus Iohannis, după ce ministrul canadian al comerțului, Chrystia Freeland, a confirmat eșecul negocierilor purtate cu reprezentanții regiunii valone, informează AGERPRES.
Iohannis: Am ajuns la un acord cu partea canadiană, se va renunța la vizele pentru români din 2017
CETA: Comisia Europeană va continua demersurile în vederea semnării acordului de liber schimb cu Canada
El a arătat că Valonia mai are rezerve față de CETA, iar la Consiliul European nu s-a ajuns la un acord cu această regiune.
Șeful statului s-a declarat optimist în privința încheierii acordului CETA.
Comisia Europeană nu a renunțat la semnarea tratatului de liber-schimb cu Canada (CETA), în pofida eșecului ultimelor negocieri purtate vineri de această țară cu regiunea francofonă belgiană Valonia, care a blocat semnarea acordului, au declarat surse comunitare agențiilor EFE și Reuters.
‘Negocierile începute în această dimineață cu guvernul regional din Valonia au intrat în impas (…) Comisia Europeană nu consideră că acesta este sfârșitul procesului ce deschide calea semnării tratatului încheiat între UE și Canada’ a declarat una dintre aceste surse.
După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate guvernele blocului comunitar și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția celui belgian, care are nevoie de acordul tuturor celor cinci provincii federale.
Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii și guverne, Valonia nu și-a dat acest acord, astfel că tratatul nu poate fi deocamdată semnat.

Foto: economica.net


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Ambasada României în Regatul Spaniei informează: Începând cu 31 martie 2024, și România va face parte din Schengen, urmând a ...
Premiile Diaspora la Madrid: Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, FADERE – Federația Asociațiilor de Români din Europa împreună cu ...
Promovarea oportunităților de afaceri și atragerea investițiilor spaniole reprezintă o preocupare constantă a Ambasadei României în Regatul Spaniei. În acest ...

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Sărbătorim împreună la Festivalul de Ziua Națională a României, la Madrid

Sărbătorim împreună la Festivalul de Ziua Națională a României, la Madrid

Românii sărbătoresc pretutindeni Ziua Națională a României! Cu inima plină de bucurie, cu muzică, joc și voie bună, te invităm ...
Mesaj-de-1-Decembrie-Ziua-Națională-a-României

Mesaj de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. La mulți ani, România! La mulți ani, Români!

Uniunea Muncitorilor Români din Spania, alături de Radio Românul și Ziarul El Rumano en España dorește să transmită de Ziua ...
Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu locuirea

Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu locuirea

În perioada 13-14 noiembrie 2023, Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene a organizat, la Gijón, Reuniunea informală a miniștrilor responsabili ...
Bilanțul Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în perioada 6-10 noiembrie 2023

Bilanțul Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în perioada 6-10 noiembrie 2023

Un nou bilanț pozitiv al Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO