Sportiva română Cătălina Ponor s-a calificat în finala de la bârnă a concursului feminin de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, urmând să se lupte pentru o medalie în concursul programat pe 15 august, conform AGERPRES.
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
Citește Ultimele Știri
Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es
Ponor a fost notată cu 14,900 în subdiviziunea a doua și a ocupat poziția a 5-a la sfârșitul calificărilor acestei probe. La finală vor participa primele opt clasate: Simone Biles (SUA) — 15,633, Laurie Hernandez (SUA) — 15,366, Flavia Saraiva (Brazilia) — 15,133, Sanne Wevers (Olanda) — 15,066, Cătălina Ponor (România) — 14,900, Fan Yilin (China) — 14,866, Marine Boyer (Franța) 14,600 și Isabela Onyshko (Canada) 14,533.
Cătălina Ponor a concurat și în calificările de la sol, fiind notată cu 14,200, insuficient pentru calificarea în finală.
Abonează-te pentru a primi știrile pe email
Sâmbătă seara, 6 august, în concursul masculin de gimnastică artistică, Marian Drăgulescu și Andrei Munteanu au obținut calificarea în finalele probelor de sărituri, respectiv paralele.
Marian Drăgulescu s-a calificat în finala de la sărituri în concursul de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro care va avea loc la 15 august, în timp ce Andrei Muntean va evolua în finala de la paralele (16 august).
Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!
Gimnasta Cătălina Ponor a declarat că i se pare că trăiește un vis după ce a obținut calificarea în finala la bârnă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, ținând cont de faptul că întoarcerea sa în activitate după trei ani a fost marcată de o accidentare gravă la tendonul lui Ahile.
„Sunt în finala olimpică la bârnă și încă mi se pare că trăiesc un vis! 29 de ani, 3 ani în care am stat departe de gimnastică, întoarcerea în sală în aprilie 2015, operație la tendonul lui Ahile, 5 luni de recuperare și momentul de acum, unica mea șansă să obțin ce îmi doresc! Da, da, trăiesc un vis. Și mai am o finală până îl voi îndeplini. Sper din toată inima! Hai România!”, a scris Ponor pe contul personal de Facebook.
Hai Cătălina! Hai România!