Londra, scena galei „100 pentru Centenar”, în prezența unor personalități de excepție

Londra a devenit în 23 iunie a.c., cea de-a patra capitală „100 pentru Centenar”. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a premiat 10 români din Marea Britanie ale căror nume sunt sinomine cu excelența și chiar cu recunoașterea la nivel mondial. La gala desfășurată la sediul Institutului Cultural Român, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au luat parte membri ai comunității românești, ai mediului diplomatic, artistic și reprezentanți ai mass-media, informeazã Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Românii care au primit premii simbolice din partea statului român provin din diverse domenii, de la arhitectură sau cercetare la artă sau mediul de afaceri. Printre ei, singurul român care a primit titlul de Cavaler din partea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, un cercetător care a făcut parte din grupul de experți laureat în 2007 cu Premiul Nobel pentru Pace sau prima pianistă româncă ce a concertat la Royal Albert Hall, alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra și care este, totodată, cea mai tânără muziciană distinsă cu medalia Custodele Coroanei.
Lista completă a premianților este disponibilă aici: LISTA PREMIANTI GALA LONDRA.
„Londra este, iată, cea de-a patra bornă din acest parcurs în care celebrăm excelența românească de pretutindeni. Am pornit acest proiect al MRP, <100 pentru Centenar>, știind că avem peste hotare elite, oameni extraordinari care fac cinste României. După Bruxelles, Lisabona, Roma și, acum, Londra, nu pot să spun decât că mă înclin în fața românilor pe care am avut onoarea să îi cunosc. Avem atâția oameni frumoși, capabili, extraordinari încât în nici un caz nu ne ajung 100 de premii pentru a le acorda recunoașterea și onorurile pe care le merită. Dumneavoastră, românii de pretutindeni, sunteți ambasadori ai României în afara granițelor și mă bucur că vă pot mulțumi personal pentru ceea ce faceți, pentru proiectele și acțiunile dumneavoastră”, a spus ministrul pentru Românii de Pretutindeni.
În cadrul galei au primit diplome de merit  o serie de asociații ale comunității românești, precum și membri de marcă ai acestora. Evenimentul s-a încheiat cu un recital cu totul special oferit de Monica Madas. Cântăreață, compozitoare și artist păpușar, cunoscută sub numele de scenă Manooka, artista stabilită în 2007 în Marea Britanie a interpretat piese românești vechi, autentice, pe superbe acorduri de chitară.
Foto: Ministerul pentru Românii de Pretutindeni / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Un tânăr polițist român a demisionat după 20 de zile: Nu vreau să mor din cauza indiferenței și incompetenței voastre!

Doamne ferește și păzește, dar chiar așa?! Chiar atât de grav e în această instituție numită POLIȚIA ROMÂNĂ?! Aceasta a ...

AEP: Spania – cele mai multe secţii. Secţii de votare în diaspora – şcoli, hoteluri, centre comerciale

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora ...

Un tânăr urmărit internaţional pentru viol, infracţiune comisă în România, depistat în Spania

Un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, dat în urmărire internaţională pentru viol, infracţiune comisă în România, ...

Ministrul MRP, Natalia Elena Intotero a vizitat comunitatea românească din Andaluzia

Aproximativ 160.000 de români rezidenți, un mediu asociativ dinamic, un lectorat de limba română sunt câteva detalii care conturează profilul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO