Lumea sportului din Spania a condamnat atacul de la Barcelona

Lumea sportului din Spania a condamnat pe Twitter atacul de la Barcelona: cluburile de fotbal Real Madrid, FC Barcelona, Espanyol Barcelona, pilotul de Formula 1 Fernando Alonso, baschetbalistul Paul Gasol, jucătorul de tenis Rafael Nadal se numără printre cei care au transmis mesaje de sprijin victimelor atacului terorist din Barcelona, conform AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Proiectul „Radio Românul”: Înființat pe 1 iulie 2010, Radio Românul este postul de radio din Spania ce realizează emisiuni în ...
Drama suprarealistă "Mammalia", regizată de Sebastian Mihăilescu, a fost selectată în secţiunea Forum a celei de-a 73-a ediţii a Festivalului ...
Răşinari, din judeţul Sibiu, este marele câştigător al României în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei mondiale "Best Tourism ...

Real Madrid și-a manifestat „profunda consternare”, iar atacantul portughez al formației, Cristiano Ronaldo, s-a declarat la rândul său „consternat de veștile care vin de la Barcelona”. Căpitanul formației, Sergio Ramos, a postat o imagine cu o inimă ruptă în două și a cerut să se pună capăt terorismului: „Barcelona. Nu terorismului. Nu dictaturii fricii. Stop terorismului”, a scris Ramos. Un mesaj de consternare a fost transmis de un alt fotbalist al clubului Real Madrid, Dani Carvajal, dar și de fostul căpitan al madrilenilor, Iker Casillas, care a urat „curaj Barcelonei”.

„Cu inima strânsă din cauza atacului din orașul nostru. Tot sprijinul și stima pentru victime și rude și pentru cetățenii Barcelonei”, a transmis și FC Barcelona. Starul formației „azulgrana”, argentinianul Leo Messi, a făcut un apel la pace. „Nu vom ceda, suntem mult mai mulți cei care vrem să trăim într-o lume a păcii, fără ură și unde respectul și toleranța să fie pietrele de temelie ale conviețuirii”, a scris Messi pe contul său de Instagram.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Mesaje de sprijin au fost transmise pe Twitter și de coechipierii săi Gerard Piqué și Andrés Iniesta. „Mai mult ca oricând, toți uniți împotriva acestui atac din orașul nostru”, a scris Piqué. „Toți consternați de ceea ce s-a întâmplat și de veștile care vin din orașul nostru. Toată dragostea mea”, a transmis și Iniesta. Fostul jucător al FC Barcelona, brazilianul Dani Alves, a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu un tricou cu un mesaj în limba engleză și a scris același mesaj și în limba spaniolă: „Pace, pace, vă rog”. Atacantul uruguayan al echipei, Luis Suárez, a declarat că se simte „afectat” de atac: „Foarte afectat de ceea ce s-a întâmplat la Barcelona. Tot sprijinul meu față de oraș și de familii!!”, însoțindu-și comentariul de o imagine în care se vede o fundă neagră de mari dimensiuni și un desen în care apar câteva dintre clădirile emblematice din Barcelona.

Numeroase cluburi de fotbal au transmis mesaje de sprijin, precum Valencia, Levante sau Getafe, iar de pe contul său oficial de Twitter, Liga spaniolă de fotbal a transmis „întregul său sprijin” Barcelonei. Clubul Villarreal CF a decis să suspende prezentarea atacantului columbian Carlos Bacca, prevăzută inițial pentru ora locală 20:00. „După cele petrecute la Barcelona ne-am gândit că nu este momentul pentru astfel de lucruri și de prezentări, ci trebuie să fim alături de victime și de rudele lor”, a explicat președintele clubului, Fernando Roig Alfonso. EFE amintește că Villarreal a mai trecut printr-o situație similară la atentatul din 11 martie 2004 din Madrid, când echipa urma să joace o partidă din competiția europeană contra formației AS Roma. Villarreal a cerut atunci amânarea partidei, însă UEFA a decis ca jocul să se dispute.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Și alți sportivi spanioli de marcă au transmis mesaje de susținere. Pilotul de Formula 1, Fernando Alonso, a scris: „Ce tristețe tot ceea ce se întâmplă în #Barcelona. Sprijinul meu pentru familiile victimelor, răniților, în aceste momente dure. AJUNGE”. Baschetbalistul catalan Pau Gasol s-a declarat „distrus de cele întâmplate pe bulevardul Las Ramblas”. Pilotul spaniol de Moto GP, Marc Márquez, triplu campion mondial, a scris pe Twitter: „Șocat de cele întâmplate la Barcelona! Neputință maximă…” Tenismanul Rafael Nadal, care va fi numărul unu mondial începând de luni, s-a declarat distrus de cele întâmplate la Barcelona și și-a exprimat sprijinul față de familiile afectate și față de oraș.

În fine, directorul turului ciclist al Spaniei, Javier Guillén, a declarat că organizatorii și participanții din La Vuelta, a cărui primă etapă urmează să aibă loc în acest sfârșit de săptămână la Nîmes (Franța), sunt șocați de cele întâmplate. „Suntem consternați de atentatul dramatic din Barcelona și condamnarea faptelor de către noi este totală. Dorim să ne exprimăm solidaritatea cu victimele și să ne exprimăm recunoștința față de solidaritatea poporului francez în general și a orașului Nîmes în particular pentru sprijinul pe care ni-l arată în aceste momente atât de complicate pentru toți”, a spus el.

Foto: Instagram / Leo Messi

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Un tânăr polițist român a demisionat după 20 de zile: Nu vreau să mor din cauza indiferenței și incompetenței voastre!

Doamne ferește și păzește, dar chiar așa?! Chiar atât de grav e în această instituție numită POLIȚIA ROMÂNĂ?! Aceasta a ...

AEP: Spania – cele mai multe secţii. Secţii de votare în diaspora – şcoli, hoteluri, centre comerciale

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora ...

Un tânăr urmărit internaţional pentru viol, infracţiune comisă în România, depistat în Spania

Un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, dat în urmărire internaţională pentru viol, infracţiune comisă în România, ...

Ministrul MRP, Natalia Elena Intotero a vizitat comunitatea românească din Andaluzia

Aproximativ 160.000 de români rezidenți, un mediu asociativ dinamic, un lectorat de limba română sunt câteva detalii care conturează profilul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO