MAE relansează Programul ”Dialog cu diaspora pe teme consulare”

MAE relansează Programul ''Dialog cu diaspora pe teme consulare''

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă reluarea, începând cu luna mai, urmare a deciziei în acest sens a ministrului Bogdan Aurescu, a Programului “Dialog cu diaspora pe teme consulare”, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Autorităţile fac eforturi pentru identificarea "celor mai bune politici", astfel încât cetăţenii din diaspora care doresc să se întoarcă în ...
Citește Mai Mult
Nouă ţări membre ale Uniunii Europene vor înfiinţa ''echipe de reacţie rapidă'' pentru a răspunde unor eventuale ameninţări cibernetice, în ...
Citește Mai Mult
Mii de persoane au protestat miercuri seară în ţară împotriva modificărilor Codului de procedură penală adoptate de parlamentari şi au ...
Citește Mai Mult

Prima reuniune din cadrul acestui program va fi cu reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Republica Federală Germania, arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Întâlnirile vor fi realizate bilunar în următoarele state: Republica Federală Germania, Republica Austria, Regatul Belgiei, Confederaţia Elveţiană, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Moldova, Republica Italiană, Statul Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Statul Qatar, Regatul Haşemit al Iordaniei, Republica Elenă, Republica Bulgaria, Regatul Spaniei, Republica Portugheză, Republica Turcia, Republica Cipru, Ungaria, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Irlanda, fără a fi exclusă extinderea sa şi la alte state.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Ministerul arată că obiectivul principal al programului, care va fi relansat într-o primă etapă în format online, urmând ca în funcţie de evoluţia situaţiei pandemice să fie reluate şi întâlnirile în format fizic, îl reprezintă promovarea, prin sesiuni de dialog direct al conducerii Departamentului Consular din MAE cu reprezentanţii comunităţilor şi mediului asociativ românesc din străinătate, a informaţiilor complete şi corecte cu privire la gama de servicii consulare pe care cetăţenii români le pot solicita prin intermediul platformei E-Consulat, precum şi, în general, cu privire la identificarea celor mai bune soluţii în sprijinul comunităţilor româneşti şi la liniile de acţiune prioritare privind reforma serviciilor consulare, profesionalizarea şi eficientizarea activităţii consulare.

Demersul reluării Programului “Dialog cu diaspora pe teme consulare” vine în sprijinul cetăţenilor români din străinătate, “inclusiv ca răspuns la semnalările din partea acestora, şi creează astfel un cadru de dialog deschis şi constant prin intermediul căruia reprezentanţii comunităţilor româneşti au posibilitatea de a prezenta problemele pe care le întâmpină, cu obiectivul final de identificare a celor mai eficiente modalităţi de îmbunătăţire a calităţii serviciilor consulare, inclusiv în contextul impactului major al restricţiilor impuse de criza sanitară asupra activităţii consulare”, precizează MAE.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Temele abordate în cadrul sesiunilor de “Dialog cu diaspora pe teme consulare” sunt adaptate la problematica specifică din statul de reşedinţă/circumscripţia consulară. De asemenea, fiecare reuniune include şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri, prin intermediul căreia reprezentanţii MAE şi ai misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare oferă comunităţilor şi mediului asociativ românesc informaţii şi clarificări cu privire la activitatea desfăşurată în statele de reşedinţă.

*** Programul “Dialog cu diaspora pe teme consulare” a fost demarat în 2015, la iniţiativa ministrului Bogdan Aurescu, prin acţiuni de informare dedicate cetăţenilor din afara graniţelor, cu privire la proiectele derulate de MAE pe linia modernizării activităţii consulare, în vederea asigurării asistenţei şi protecţiei cetăţenilor români aflaţi în străinătate. În perioada 2015-2018 au avut loc aproape 20 de întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Republica Portugheză şi Regatul Spaniei.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni / Facebook