Marele campion la tenis Ilie Năstase, singurul român care are numele înscris în International Tennis Hall of Fame

Marele campion la tenis Ilie Năstase, singurul român care are numele înscris în International Tennis Hall of Fame

Fostul mare tenisman Ilie Năstase s-a născut la 19 iulie 1946, la Bucureşti. „Nasty” – cum a fost poreclit de americani – a adus spectacolul pe terenurile de tenis din întreaga lume, îmbinând tehnica ireproşabilă şi loviturile de geniu, cu glumele, uneori şocante, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Deşertul Atacama, din nordul statului Chile, este invadat de tone de haine uzate, dar şi maşini şi anvelope scoase din ...
Întinderea banchizei din Antarctica, unde este vară, a atins un nou minim record pentru o lună ianuarie, cu mult sub ...
Corpul Consular din Bilbao, condus de către consulul general Marian Popescu, în calitatea sa de Decan, a efectuat o deplasare ...

Când era copil a jucat fotbal, fiind legitimat la Progresul Bucureşti. Datorită fratelui său mai mare, Constantin, s-a îndreptat apoi spre tenis, devenind campion naţional de copii în 1952, de juniori, în 1962 şi campion naţional de seniori în 1968-1969. În toamna anului 1965 a participat la campionatele naţionale ale României, unde l-a întâlnit în finală pe campionul en-titre, Ion Ţiriac, pe care l-a întrecut în patru seturi: 2-6, 6-4, 6-4, 6-1. Cei doi mari sportivi ai ţării aveau să scrie o pagină de neuitat în istoria sportului românesc, reuşind să joace de trei ori finala Cupei Davis (1969, 1971 şi 1972).

Ilie Năstase şi Ion Ţiriac la Cupa Davis.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Foto: (c)  CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES


Debutul carierei sale internaţionale a avut loc la vârsta de 20 de ani, la Roland Garros, în 1966, când a jucat finala la dublu, alături de Ion Ţiriac. Primul mare succes internaţional îl obţine în 1972 în Statele Unite ale Americii, unde câştigă turneul de la Forrest Hills. Tot în 1972, se impune împreună cu Ion Ţiriac în proba de dublu a turneului de la Roma şi la dublu mixt, la Wimbledon, alături de Rosie Casals.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Anul de glorie al lui Ilie Năstase a fost 1973, când a câştigat turneul de la Roland Garros, cel mai important concurs pe zgură, fără să piardă niciun set. În acelaşi an, se impune şi în proba de dublu de la Wimbledon, făcând pereche cu prietenul său, americanul Jimmy Connors. De asemenea, a câştigat turneul de la Roma, unde l-a învins în finală pe spaniolul Manuel Orantes şi este desemnat primul lider al clasamentului mondial ATP.

Meci de tenis din Cupa Davis dintre echipele României (stg.) şi Belgiei (dr.).

Foto: (c)  ARMAND ROSENTHAL/ Arhiva istorică AGERPRES


În decursul carierei sale, Ilie Năstase a câştigat, potrivit www.atptour.com, 64 de turnee ATP la simplu şi 45 la dublu. A câştigat de patru ori Turneul Masters, în 1971, 1972, 1973, 1975; US Open în 1972 şi 1975; French Open în 1970 şi 1973; Wimbledon în 1973. A jucat 18 ani pentru echipa de Cupa Davis a României, câştigând 109 meciuri. În 1970, Ilie Năstase a intrat în rândul celor 20 cei mai buni jucători de tenis din lume.

S-a retras din activitatea competiţională în 1985, la turneul de la Toulouse din Franţa, ţară unde şi-a început cariera sportivă internaţională. În anul 1994, a fost căpitan nejucător al echipei României de Cupă Davis.

Meciul de tenis din cadrul Cupei Davis, ediţia 1972, dintre echipele României şi SUA (finala); ceremonia de premiere a celor două echipe.

Foto: (c)  ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES


A fost desemnat de patru ori ”Cel mai bun sportiv român al anului” (1969, 1972, 1973 şi 1974). A fost timp de 40 de săptămâni nr. 1 mondial (23 august 1973 – 2 iunie 1974) şi de opt ori în Top Ten. A primit „Racheta de aur” la New York în 1973 şi este singurul român care are numele înscris în International Tennis Hall of Fame, notează www.tennisfame.com. În 1990, la Roland Garros, a obţinut Premiul deceniului. În 2005, revista ”Tennis Magazine” l-a plasat pe locul 28 în lista celor ”40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”.

Meci din Cupa Davis, ediţia 1972; in imagine: Ilie Năstase.

Foto: (c)  ANGHEL PASAT/ Arhiva istorică AGERPRES


Ilie Năstase a intrat în politică şi a candidat, în 1996, din partea PDSR, la postul de primar al municipiului Bucureşti.

La alegerile parţiale din 25 mai 2014 Ilie Năstase a fost ales senator în colegiul uninominal 8 din Circumscripţia electorală nr. 42 din partea Partidului Conservator, conform ww.senat.ro. La 22 iulie 2015 senatorul Ilie Năstase s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), desfăşurându-şi activitatea în cadrul grupului parlamentar al PSD din Senat.

Ilie Nastase susţine o declaraţie de presă dupa şedinţa Biroului Executiv al Partidului Conservator, la Palatul Parlamentului. Biroul Executiv Central al partidului i-a validat pe Ilie Năstase şi pe Laurenţiu Mihai pentru a candida la alegerile parţiale în sectorul 4, în două colegii pentru Senat.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


După aproape 11 ani la conducerea Federaţiei Române de Tenis, la 12 februarie 2008, a demisionat din această funcţie.

În anul 2000 i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Ofiţer, iar la 1 decembrie 2008 a fost înaintat în gradul de general-maior (cu două stele), în retragere, în Ministerul Apărării Naţionale. În anul 2009, Ilie Năstase a fost desemnat de statul francez Cavaler al Legiunii de Onoare. La 27 octombrie 2011, a primit din partea Regelui Mihai I, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta, Decoraţia Regală ”Nihil Sine Deo”.

Fostul mare tenisman Ilie Năstase, numărul unu mondial în perioada 1972-1973, cu numeroase titluri câştigate la US Open, Wimbledon sau French Open, a fost decorat cu titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, pentru contribuţia sa in promovarea imaginii Franţei, de către ambasadorul francez la Bucureşti, Henri Paul. Ceremonia a avut loc la reşedinţa înaltului dipomat francez.

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES FOTO


Ilie Năstase, primul lider al clasamentului Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti (ATP), s-a numărat printre invitaţii de onoare la gala care a marcat împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea acestei ierarhii, desfăşurată la Hotelul Waldorf Astoria din New York la 26 august 2013. El a fost unul dintre cei 19 lideri ai clasamentului ATP invitaţi la acest eveniment, printre care s-au numărat americanii Jimmy Connors, John McEnroe, Andy Roddick şi Jim Courier, cehul Ivan Lendl, suedezii Björn Borg, Mats Wilanders şi Stefan Edberg, chilianul Marcelo Rios ş.a.

În 2013, Ilie Năstase a primit, alături de alte personalităţi din România, titlul de ”Ambasador al Turismului Românesc”. În acelaşi an, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Florin Segărceanu şi Andrei Pavel au fost recompensaţi de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) cu Premiul Devotamentului, acordat jucătorilor care şi-au reprezentat ţara în 20 de meciuri în Cupa Davis la nivelul Grupei Mondiale sau în zona grupelor.

Foştii jucători Ion Ţiriac, Andrei Pavel, Ilie Năstase şi Florin Segârceanu au primit, in cadrul unei cereăşurate înaintea meciului de dublu întâlnirii de Cupa Davis Romania – Olanda, Premiul Devotamentului din partea ITF (International Tennis Federation).

Foto: (c)  RADU TUTA/ AGERPRES FOTO


În 2014, Ilie Năstase a fost desemnat, alături de alte personalităţi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Ministerul Afacerilor Externe, drept ”ambasador al turismului românesc”, în cadrul proiectului ”România promovată prin valori”. La 20 noiembrie 2014 Ilie Năstase a primit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru „contribuţia semnificativă la întărirea şi promovarea României”.

O grupă de la Turneul Campionilor poartă numele fostului tenisman român Ilie Năstase, cel care a câştigat de patru ori această competiţie, a anunţat ATP la 10 noiembrie 2015. Grupa B a Turneului Campionilor este numită „Ilie Năstase”, în onoarea celui care a triumfat de patru ori în această întrecere, în 1971, 1972, 1973 şi 1975.

Ilie Năstase este autorul unor romane scrise în limba franceză (”Le filet”, ”Break Point”, ”Tie-break”, ”The Net”), iar la 29 mai 2008 şi-a lansat, la Ambasada României de la Paris, cartea autobiografică ”Mr. Năstase”, evenimentul fiind menit să ajute copiii bolnavi de cancer de la Spitalul ”Marie Curie” din Bucureşti.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Ilie Nastase Tennis Academy / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Los rumanos Corneschi Alexandru y Madalina Florea, ganadores en la 7ª Media Maratón de Huelva

Los atletas rumanos Corneschi Alexandru y Madalina Florea se impusieron en la séptima edición de la Media Maratón de Huelva, ...

Alertă Spania: Român suspectat de coronavirus, investigat la Ciudad Real

Autorități spaniole din cadrul Sănătății Publice au confirmat joi seara, 30 ian. 2020, că investighează posibilitatea unui caz de coronavirus, ...

Fotbal: FC Hermannstadt, la prima victorie înregistrată în cantonamentul din Spania

Echipa de fotbal FC Hermannstadt a învins cu scorul de 4-1 (1-0) formaţia secundă a clubului rus de fotbal FC ...

Fotbal: FC Hermannstadt va efectua un stagiu de pregătire în Spania, la Marbella

Echipa de fotbal FC Hermannstadt va efectua un stagiu de pregătire în Spania, în perioada 10-24 ianuarie 2020, a anunţat ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO