Mii de oameni, aşteptaţi la ”Târgul de Fete” de pe Muntele Găina

Mii de oameni sunt aşteptaţi, la acest sfârşit de săptămână, la cea mai mare sărbătoare populară din România, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina, organizat din vremuri străvechi în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie), informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Romgaz va semna contractul cu Exxon pentru preluarea zăcământului de gaze din Marea Neagră Neptun Deep în perioada imediat următoare, ...
O străbunică în vârstă de 86 de ani a fost încoronată "Miss Holocaust Survivor" în cadrul unui concurs anual de ...
Procurorii DIICOT au reţinut patru traficanţi de droguri, acuzaţi că au introdus pe teritoriul României, din Spania, mai multe colete ...

„În fiecare an, pe Muntele Găina se scrie povestea ‘Târgului de Fete’, cea mai cunoscută sărbătoare populară din România. ‘Târgul de Fete’ este pe drept cuvânt un brand important al României, iar în vechime sărbătoarea era un prilej pentru oamenii din zonă să se întâlnească venind din localităţile apropiate Muntelui Găina, să îşi revadă rudele sau prietenii, iar pentru tineri să se cunoască, să lege prietenii şi chiar să se căsătorească. Acum, ‘Târgul de Fete’ de pe Găina reprezintă încercarea noastră de a susţine şi promova zestrea unică a românilor: meşteşugurile tradiţionale, portul popular românesc, obiceiurile şi tradiţiile, dar şi muzica populară autentică”, a spus, potrivit unui comunicat remis AGERPRES, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Alexandru Pal.

„Târgul de Fete” va debuta sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, unde vor avea loc demonstraţii meşteşugăreşti, o expoziţie de fotografie etnografică, un spectacol folcloric, în care vor evolua ansambluri din Alba Iulia, Noşlac, Teiuş, Blaj, Sohodol, Sibiu şi Anenii Noi (Republica Moldova). Printre soliştii invitaţi se numără Veta Biriş, Oana Venţel, Alexandru Bărăştean, Bianca Şuşman. Seara, va avea loc un foc de artificii, după care se va urca pe Muntele Găina.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Aici, de la ora 21,00, este programat un concert extraordinar de muzică folk şi country rock, cu Desperado, Cătălin Condurache şi Sandi Deac, Vali Şerban şi Florin Săsărman. După un recital al Nicoletei Nucă, „petrecerea va continua până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii”.

Duminică, „Târgul de Fete” va debuta cu momentul tradiţional al ceremonialului solemn de la Crucea Iancului, la 1486 de metri altitudine, unde va fi arborat drapelul naţional, va avea loc o slujbă Te Deum, iar oficialităţile care vor fi prezente la eveniment vor depune coroane de flori.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Momentul solemn va fi accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu şi Fanfara „Augustin Bena” a Judeţului Alba, se menţionează în comunicat.

Manifestările vor continua cu Târgul Meşterilor Populari şi cu un spectacol extraordinar de folclor, în care vor evolua Mariana şi Adriana Anghel, Marius Ciprian Pop, Mirela Mănescu, Felicia Stoian, Alexandra Chira şi alţi solişti vocali, dar şi ansambluri folclorice din Arad, Cluj, Bihor, Alba şi Republica Moldova

Începând din 2006, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean (CJ) Alba şi are ca slogan chemarea „Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”.

Accesul pe platoul de pe Muntele Găina, unde se desfăşoară manifestările, este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Din comuna Avram Iancu, drumul este unul pietruit. Pe munte a fost amenajată o zonă de campare şi există cisterne cu apă, menţionează sursa citată.

„Târgul de Fete” este organizat de CJ Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria şi Consiliul Local Avram Iancu, în parteneriat cu grupurile locale „Pe Mureş şi pe Târnave” şi „Drumul Iancului”.

Cea mai mare şi mai veche sărbătoare populară din România, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina, unde, de exemplu, în urmă cu peste două decenii, au participat 100.000 de oameni, iar în urmă cu un deceniu 20.000 de persoane, a cunoscut în ultimii ani un regres în ceea ce priveşte numărul celor care au ţinut să asiste la această manifestare.

Atestat documentar în 1816, târgul are, cu certitudine, o vechime mult mai mare, fiind cea mai cunoscută manifestare populară a românilor transilvăneni. Târgul a apărut datorită necesităţii de comunicare între locuitorii de pe văile Arieşului şi Crişurilor, care trăiau în aşezări izolate şi risipite. Alături de relaţiile economice, târgul a antrenat, în timp, şi relaţii matrimoniale, mulţi dintre moţi cunoscându-şi aici perechea. Astăzi, „Târgul de Fete” este doar un prilej de destindere, atât pentru locuitorii din zonă, cât şi pentru turiştii veniţi din toată ţara.

Legenda Muntelui Găina, de unde îi vine şi numele, spune că aici locuia o crăiasă, ce avea o găină care făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească dragostea primeau câte un ou de aur.

La Târg a fost prezent, în 1852, şi împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania. După Primul Război Mondial, la „Târgul de Fete” de pe Găina a fost prezent prim-ministrul Ionel Brătianu, căruia i-a urmat, în 1924, regele Ferdinand. Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost, de asemenea, prezent la Târg în mai multe rânduri.

Foto: Muntele „Gaina” / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare de către noul Ambasador al României în Regatul Spaniei

La data de 16 august 2016, doamna Gabriela Dancău a prezentat domnului Nuño Bordallo Sainz, Adjunctul Șefului Protocolului din cadrul MAEC ...

Două firme care recrutează muncitori pentru Spania sunt cercetate penal pentru înşelăciune

Două firme care recrutează forță de muncă în Spania sunt cercetate de Poliția Română la solicitarea deputatului PNL Maria Grecea, ...

Doi români decedați și alți doi răniți într-un accident rutier în Salteras (Sevilla)

Un autoturism a ieșit de pe autostradă în dimineața zilei de 14 august, în jurul orei 02:45, în dreptul kilometrului ...

VIDEO: Grav accident în Spania pentru o familie de români. Un copil de 8 ani şi bunica lui au murit

Tragedie pentru o familie de români stabiliţi în Spania. Un băieţel de 8 ani şi bunica lui au murit într-un ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.