Ministrul taiwanez de externe avertizează: China pregăteşte o invazie în insulă

Ministrul taiwanez de externe avertizează: China pregăteşte o invazie în insulă

China utilizează manevrele militare pe care le-a lansat în urmă cu şase zile în semn de protest faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor Congresului SUA Nancy Pelosi în Taiwan drept pretext pentru a se pregăti de o invazie în insula ce se autoguvernează în mod democratic, a avertizat ministrul taiwanez de externe, citat de Reuters şi AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

România a cucerit cinci medalii de aur şi una de argint, la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori de la ...
Selecţionerul echipei Spaniei, Luis Enrique, a declarat că este mândru de jucătorii săi, care au fost în măsură să joace ...
Sportivul român Adrian Şulcă a cucerit medalia de aur la cat. 73 kg la Campionatele Mondiale de judo pentru juniori ...

Taiwanul revendicat de China drept teritoriu al său nu se va lăsa intimidat, în pofida faptului că Beijingul îşi continuă exerciţiile militare în Strâmtoarea Taiwan, trecând în mod repetat linia de demarcaţie neoficială, a declarat Joseph Wu într-o conferinţă de presă la Taipei.

„China utilizează exerciţiile pentru a pregăti o invazie în Taiwan”, a insistat Wu, lansând un apel la sprijin internaţional pentru a „proteja pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Au loc exerciţii militare la scară largă, lansări de rachete, precum şi atacuri cibernetice, o campanie de dezinformare şi de coerciţie economică într-o tentativă de a slăbi moralul populaţiei în Taiwan”, a continuat el.

Declaraţiile ministrului taiwanez de externe intervin pe fondul escaladării tensiunilor militare după prelungirea luni a exerciţiilor chineze, cele mai mari vreodată în jurul insulei, care trebuiau să se încheie duminică, manevre ce au cuprins lansări de rachete balistice şi simulări de atacuri maritime şi aeriene în spaţiul aerian şi maritim din jurul Taiwanului.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Comandamentul chinez din teatrul de operaţiuni Est a anunţat luni că va desfăşura noi exerciţii militare comune antisubmarin şi de asalt maritim, confirmând temerile unor analişti din domeniul securităţii şi diplomaţi că Beijingul va menţine presiunea asupra Taiwanului.

După plecarea preşedintei Camerei Reprezentanţilor de la Taipei vineri, China a renunţat, de asemenea, la unele linii de comunicare cu SUA, inclusiv discuţii între comandanţii militari la nivel înalt şi convorbiri despre schimbările climatice.

Taiwanul a început marţi propriile exerciţii cu tiruri de artilerie cu muniţie reală, simulând acţiuni de apărare a insulei împotriva unei posibile invazii chineze în sudul comitatului Pingtung (sud).

Un reporter AFP în teren a constatat că operaţiunile taiwaneze au început la scurt timp după 04:00 GMT, cu tiruri de rachete de semnalizare şi de artilerie. Exerciţiul s-a încheiat în jurul orei 01:30 GMT, a declarat Lou Woei-jye, un purtător de cuvânt al Corpului 8 al armatei taiwaneze.

Exerciţiile, a căror a doua etapă este prevăzută pentru joi, implică desfăşurarea mai multor sute de soldaţi şi a aproximativ 40 de obuziere, a indicat armata taiwaneză, citată de agenţia franceză de presă.

Lou a asigurat luni că exerciţiile Taiwanului au fost programate dinainte şi nu reprezintă un răspuns la manevrele chineze în curs de desfăşurare.

De altfel, insula organizează în mod regulat exerciţii militare care simulează o ripostă la o posibilă invazie chineză. Cele mai recente datează de luna trecută, când a exersat respingerea atacurilor dinspre mare într-o ‘operaţiune de interceptare comună’. Acestea au fost cele mai mari exerciţii ale sale anuale, notează AFP.

Preşedintele american Joe Biden, în primele sale comentarii publice referitor la această problemă de la vizita dnei Pelosi, a declarat luni că este îngrijorat de acţiunile Chinei în regiune, dar nu şi în ceea ce priveşte Taiwanul.

‘Mă îngrijorează că se mişcă atât de mult’, a spus Biden reporterilor în Delaware, referitor la China. ‘Dar nu cred că vor face mai mult decât atât’.

Un înalt responsabil al Pentagonului a spus că Washingtonul îşi menţine o evaluare anterioară conform căreia Beijingul nu va încerca să invadeze Taiwanul în următorii doi ani.

Armata americană va continua să navigheze prin Strâmtoarea Taiwan în săptămânile următoare, a indicat Colin Kahl, subsecretarul american al apărării pentru afaceri politice.

China nu a exclus niciodată să ia Taiwanul cu forţa, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, potrivit căruia China desfăşoară exerciţii militare obişnuite ‘în apele noastre’ într-un mod deschis, transparent şi profesionist, adăugând că Taiwanul face parte din China, notează Reuters.

China consideră Taiwanul, cu o populaţie de aproximativ 23 de milioane de locuitori, drept una din provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său continental de la sfârşitul războiului civil (1949). Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Uniunea Muncitorilor Români organizează, cu sprijinul colaboratorilor, Concursul „Românașul Talentat”

Uniunea Muncitorilor Români din Spania este o asociație care enumeră printre obiectivele ei și desfășurarea activităţilor de promovare a limbii ...

Uniunea Muncitorilor Români a desfășurat Festivalul Tezaur Românesc, aflat la a 2-a ediție

Uniunea Muncitorilor Români a desfășurat, în zilele de 17 și 18 octombrie 2015, Festivalul Tezaur Românesc, aflat la a 2-a ...

Uniunea Muncitorilor Români desfășoară o Campanie de promovare a produselor românești

Uniunea Muncitorilor Români desfășoară Campania de promovare a produselor românești, având sloganul Produse românești, mai aproape de români! Fii un ...

Entrevista con el alcalde de Torrejón de Ardoz

Ayuntamiento de Torrejón de Ardoz: Ignacio Vázquez Casavilla, un alcalde joven para dar un nuevo impulso a Torrejón de Ardoz ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.