MNIR: Expoziţia ”Tezaure arheologice din România” – vernisată la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid

MNIR: Expoziţia ''Tezaure arheologice din România'' - vernisată joi la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid

Expoziţia „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”, cel mai important eveniment expoziţional de arheologie organizat vreodată peste hotare, a fost vernisată joi, 30 sept. 2021, la Madrid, în prezenţa miniştrilor Afacerilor Externe şi Culturii, Bogdan Aurescu şi Bogdan Gheorghiu, şi a omologilor spanioli ai acestora, potrivit unui comunicat al Muzeului Naţional de Istorie a României, transmis AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Proiectul „Radio Românul”: Înființat pe 1 iulie 2010, Radio Românul este postul de radio din Spania ce realizează emisiuni în ...
Drama suprarealistă "Mammalia", regizată de Sebastian Mihăilescu, a fost selectată în secţiunea Forum a celei de-a 73-a ediţii a Festivalului ...
Răşinari, din judeţul Sibiu, este marele câştigător al României în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei mondiale "Best Tourism ...

La inaugurarea expoziţiei, la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid, au luat parte consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, reprezentanţi ai instituţiei gazdă, precum şi înalţi oficiali ai statului spaniol.

Expoziţia, căreia i-a fost acordat Înaltul Patronaj al Regelui Felipe al VI-lea al Spaniei şi al preşedintelui României, Klaus Iohannis, reuneşte peste 800 de artefacte excepţionale din colecţiile a 39 de muzee din România, oferind vizitatorului nefamiliarizat cu istoria României o călătorie în timp, în spaţiu, dar mai ales în universul unei lumi comune, europene.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Firul roşu, călăuzitor, este cel al împletirii şi influenţării reciproce a civilizaţiilor, al transformărilor profunde, al frământărilor de creaţie şi adaptare ce au ca finalitate crearea unei identităţi culturale specifice, pe un traseu temporal care durează de la sfârşitul primei epoci a fierului până la zorii civilizaţiei europene, într-un spaţiu perceput în frământatul mileniu întunecat ca -Ultima Frontieră a Romanităţii- ” , precizează MNIR.

Printre piesele de valoare excepţională prezentate în cadrul expoziţiei se numără coiful de aur de la Coţofeneşti, tezaurele getice de la Stânceşti, Agighiol, Peretu, Buneşti, tezaurele dacice de brăţări de la Sarmizegetusa Regia, tezaurele de argint de la Sâncrăieni, Bucureşti-Herăstrău, Coada Malului, Lupu, dar şi unele tezaure de podoabe de argint recuperate de statul român în ultimii ani. Epoca romană este reprezentată de tablele cu legile municipale de la Troesmis, tăbliţele de lemn cerate descoperite în minele de aur de la Alburnus Maior, monede emise de împăratul Traian, echipament dacic şi roman din timpul războaielor.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Un loc special ocupă capodopera sculpturii antice universale, Şarpele Glykon, din patrimoniul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, precum şi o excepţională sculptură în chihlimbar din patrimoniul MNIR, cu reprezentarea lui Eros, descoperită la Alburnus Maior, ambele prezentate pentru prima oară în străinătate. Antichitatea târzie a secolelor IV-VI d. C., ca şi epoca marilor migraţii sunt ilustrate de tezaurele de la Pietroasele, Apahida, Floreşti-Polus, Turda, Izvoarele, Histria, Coşovenii de Jos şi Priseaca.

Piesele prezentate în această expoziţie provin atât din colecţiile MNIR, cât şi din cele ale unor muzee din Piatra Neamţ, Iaşi, Suceava, Timişoara, Cluj Napoca, Alba Iulia, Bacău, Bistriţa, Olteniţa, Bucureşti, Tulcea, Brăila, Deva, Constanţa, Turda, Tecuci, Piteşti, Botoşani, Braşov, Buzău, Târgu Jiu, Zalău, Slobozia, Baia Mare, Ploieşti, Galaţi, Târgu Mureş, Satu Mare, Vaslui, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, Oradea, Făgăraş, Bârlad şi Roşiori de Vede.

Organizată de ministerele Culturii din România şi Spania, Ministerul Afacerilor Externe prin Ambasada României în Regatul Spaniei şi Ministerul Apărării Naţionale al României, şi curatoriată de MNIR şi Muzeul Naţional de Arheologie al Spaniei, expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 1 octombrie 2021 – 27 februarie 2022, putând fi vizitată în mod gratuit pe toată durata acesteia.

Proiectul expoziţional se înscrie în seria evenimentelor organizate cu ocazia aniversării, în 2021, a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Spania, în cadrul Programului de diplomaţie publică şi culturală desfăşurat de Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Ambasadei României în Spania.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Un tânăr polițist român a demisionat după 20 de zile: Nu vreau să mor din cauza indiferenței și incompetenței voastre!

Doamne ferește și păzește, dar chiar așa?! Chiar atât de grav e în această instituție numită POLIȚIA ROMÂNĂ?! Aceasta a ...

AEP: Spania – cele mai multe secţii. Secţii de votare în diaspora – şcoli, hoteluri, centre comerciale

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora ...

Un tânăr urmărit internaţional pentru viol, infracţiune comisă în România, depistat în Spania

Un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, dat în urmărire internaţională pentru viol, infracţiune comisă în România, ...

Ministrul MRP, Natalia Elena Intotero a vizitat comunitatea românească din Andaluzia

Aproximativ 160.000 de români rezidenți, un mediu asociativ dinamic, un lectorat de limba română sunt câteva detalii care conturează profilul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO