Mureş: Primul centru al reţelei mondiale Cochrane în România, lansat de trei universităţi de medicină

Mureş: Primul centru al reţelei mondiale Cochrane în România, lansat de trei universităţi de medicină

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureş, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi au lansat la Târgu Mureş, primul centru al reţelei mondiale Cochrane din România, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Guvernul de la Madrid a adoptat un pachet de măsuri de urgenţă pentru a reduce facturile mari la energie plătite ...
Grupul britanic de telefonie Vodafone a anunţat că subsidiara sa din Spania intenţionează să elimine până la 515 locuri de ...
Preţurile la energie continuă să crească şi ating niveluri record, ca urmare a majorării cotaţiilor la gazele naturale şi a ...

„Centrul Cochrane România a fost aprobat în aprilie 2020, însă problemele legate de pandemie au făcut imposibilă lansarea acestui centru. Cochrane România este un centrul afiliat şi este supervizat de Cochrane Austria, care sunt prezenţi aici. Acţiunea de astăzi se bucură şi de prezenţa colegului de la Cochrane Cehia, profesorul Miroslav Klugar (…) Reprezintă conectarea vieţii universitare româneşti şi a cercetării medicale din România la una dintre cele mai respectate reţele de producere a dovezilor medicale de cea mai bună calitate reprezentată de Cochrane Colaboration”, a declarat profesor universitar doctor Lucian Puşcaşiu, de la UMFST Târgu Mureş.

Puşcaşiu a arătat că prin reţeaua Cochrane medicii, cercetătorii şi publicul din România se pot alinia dezideratului de a genera şi de a prezenta publicului cele mai bune dovezi medicale existente.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Cred că pentru publicul şi profesioniştii din România, precum şi pentru oamenii implicaţi în deciziile medicale din România, existenţa acestui centru Cochrane România reprezintă o oportunitate de care, sperăm, cu toţii să profite, pentru că prin poarta deschisă, publicul, profesioniştii şi oamenii de decizie pot accesa acele informaţii de cea mai bună şi verificată calitate medicală care să ne ajute pe toţi (…) Cochrane România îşi propune să se ‘contamineze’ de la reţeta de succes a Cochrane Cehia, care s-a lansat în 2018 şi se mândreşte cu o rată impresionantă de succese relevate de o cantitate impresionantă de granturi de cercetare câştigate odată cu stabilirea acestui centru, ca un fel de garant al seriozităţii şi, mai ales, ca un fel de garant al faptului că deciziile care se vor lua, ca urmare a înfiinţării acestui centru, se bazează pe decizii medicale de cea mai mare acurateţe şi de cea mai bună corectitudine”, a spus dr. Puşcaşiu.

Reprezentantul UMFST Târgu Mureş a arătat că prin reţeaua Cochrane membrii au acces nelimitat la o serie de analize ale literaturii medicale, care evaluează corectitudinea datelor produse de alţi cercetători şi face o sinteză a acestor rezultate ale cercetărilor medicale, „sinteză care reprezintă vârful piramidei dovezilor medicale în acest moment”.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Este un portal prin care se poate ajunge la cele mai noi dovezi medicale pe moment”, a precizat Puşcaşiu.

Pentru prima perioadă de trei ani, finanţarea şi sediul Cochrane România vor fi asigurare de UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Initiaţiva înfiinţării unui centru de medicină bazată pe dovezi în zona de nord-est a României a aparţinut Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, încă din anul 2013, care a pus bazele Centrului Metodologic de Cercetare Medicală şi Medicină, iar parteneriatul cu UMFST Târgu Mureş şi UMF Bucureşti a fost semnat în anul 2017.

După semnarea parteneriatului între cele trei universităţi, în 2017, a început o procedură de înregistrare a centrului în reţeaua internaţională Cochrane, cu dorinţa de a se înfiinţa primul centru din România, iar în luna martie 2018 a avut loc primul congres internaţional Cochrane, unde a început propriu-zis procesul de aplicare, finalizat în aprilie 2020.

Conferenţiar universitar doctor Ionuţ Nistor, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, directorul Centrului Metodologic de Cercetare Medicală şi Medicină bazată pe dovezi, a afirmat că în acest centru Cochrane România specialiştii îşi pun mari speranţe, întrucât pot fi schimbate în bine inclusiv politicile de sănătate din ţară.

„Este un centru în care ne punem foarte mari speranţe, este un centru care, atunci când specialiştii vor fi ascultaţi în politici de sănătate publică, sunt convins că va duce la îmbunătăţirea semnificativă a calităţii tratamentelor care se fac pacienţilor prin România. Şi, din păcate, dacă ne uităm la ce se întâmplă în spitalele din România, cred că este mult mai multă nevoie de decizii informate şi de medicină aplicată după ultimele noutăţi în prezent şi, mai mult, să asculţi persoane care au pregătire medicală de calitate şi pot să îţi furnizeze dovezi de încredere, atunci când vorbim de medicină. Este uriaşă cantitatea de informaţii medicale pe care le vedem pe toate platformele sociale, este foarte greu atunci când nu ai pregătire să tragi o concluzie legat de care este opţiunea ce mai bună şi exact acest lucru şi-l propune să-l facă grupul Cochrane şi îl face Cochrane de mai mulţi ani: să adune informaţii, să le noteze, să le evalueze şi să furnizeze o concluzie, o recomandare medicală, trebuie sau nu să fac un tratament”, a spus dr. Ionuţ Nistor.

Potrivit reprezentantului UMF Iaşi, toate aceste decizii care sunt importante pentru sănătatea pacientului vor fi ajutate de către review-uri Cochrane, de către articolele Cochrane, care pot ajuta atât Ministerul Sănătăţii, cât şi organizaţiile profesionale să furnizeze o decizie informată pacienţilor şi specialiştilor din domeniu.

Cochrane este o organizaţie internaţională nonprofit, înfiinţată în 1993 în Marea Britanie, care are ca scop principal să pună la dispoziţia specialiştilor din sănătate informaţii medicale valide utile în îngrijirea sănătăţii. Organizaţia poartă numele celebrului epidemiolog britanic Archie Cochrane, întemeietorul medicinei bazate pe dovezi.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.