Orban, despre închiderea teraselor la ora 23,00: Analizăm dacă o aplicăm la nivelul întregii ţări

Guvernul va analiza propunerea făcută de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind interzicerea programului la terase în intervalul orar 23,00 – 6,00 sub aspectul extinderii la nivel naţional, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Un simplu cadou compus dintr-o cutie de bomboane şi suc tip ceai poate ajunge până la 18 aditivi alimentari şi ...
Mai mulţi copii din familii monoparentale din zona Blajului, precum şi un băiat din Alba Iulia fascinat de luminiţele festive ...
Liderul PSD Marcel Ciolacu i-a solicitat, vineri, preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să intervină pentru revizuirea legii minorităţilor naţionale care a ...

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, marţi, Hotărârea 37 prin care propune ca programul teraselor şi al sălilor de jocuri de noroc să fie interzis în intervalul orar 23,00 – 06,00.

„Nu se închide nimic, deci, după ora 23,00, anumite activităţi, unde, de regulă, după ora 23,00, există riscul de transmitere a virusului, vor fi închise. (…) Analizăm dacă o aplicăm la nivelul întregii ţări sau o aplicăm numai la nivelul zonelor, de exemplu, la mare, în judeţe unde există un nivel de răspândire mai larg, asta analizăm. De asemenea, e o măsură care este legată de limitarea persoanelor care sunt servite la numărul de locuri aflate pe scaune, pe terase, tocmai pentru a evita aglomeraţiile pe terase”, a spus Orban, întrebat dacă măsurile privind interzicerea programului la terase şi sălile de jocuri de noroc în intervalul orar 23,00 – 06,00 vor fi modificate.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


El s-a referit şi la măsura privind obligativitatea portului măştii şi în aer liber, acolo unde este imposibil să se evite aglomeraţia şi interacţiunea foarte apropiată între oameni.

„Poate fi la târguri, de exemplu, sau în anumite pieţe unde nu există distanţe foarte mari, de asemenea se poate impune pe faleză. De exemplu, am primit sesizări din partea prefectului de Galaţi, pe faleză este furnicar literalmente şi este aproape imposibil să te protejezi din cauza numărului foarte mare de persoane care sunt pe faleză. Deci, există locuri în aer liber în care nu se poate evita aglomeraţia şi, aici, specialiştii au venit cu propunerea să stabilim obligativitatea portului măştii în anumite locuri, staţii de aşteptare de exemplu. Gândiţi-vă că sunt fabrici în care se iese de la program şi se aşteaptă transportul, de multe ori ei se bulucesc acolo, stau unul lângă altul şi le este foarte greu să păstreze distanţa”, a arătat Orban.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Premierul a subliniat că portul măştii reprezintă „un mijloc de a reduce la maximum posibil riscul de răspândire” a noului coronavirus.

„Şi aici, măsurile urmează, nu să le adoptăm la nivel naţional, vom stabili în cadrul hotărârii de guvern posibilitatea ca în judeţe, comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, să dispună astfel de măsuri, justificate, argumentate, posibil şi cu avizul DSP care evaluează riscul epidemiologic”, a spus Orban.

Întrebat cine stabileşte intervalul orar pentru portul măştii în anumite spaţii libere, el a precizat: „Intervalul orar este stabilit de specialişti, de Direcţiile de Sănătate Publică şi probabil şi reprezentaţi din partea prefecturii, în funcţie de evaluarea riscului epidemiologic”.

În privinţa distanţării fizice pe plajă, Orban a menţionat că excepţia ar trebui să rămână „doar pentru familii în care sunt părinţii cu copiii sau bunicii cu copiii”.

„Şi lucrul ăsta e vizibil, că îţi dai seama dacă se adună alte persoane, dacă nu se respectă distanţa, cel puţin dispunerea şezlongurilor (…) se poate vedea foarte simplu. Şi pot fi amendaţi cei care nu respectă regulile”, a completat el.

Premierul a punctat că obiectivul Guvernului este „apărarea sănătăţii românilor”.

„Vom lua orice măsură o considerăm necesară, sigur, cu consultarea specialiştilor, pe baza unor evaluări, să aibă la bază date ştiinţifice, pentru a putea opri răspândirea virusului, pentru că obiectivul nostru este să oprim răspândirea virusului, să reducem numărul de cazuri de persoane infectate zilnic. Ăsta este obiectivul nostru”, a transmis Orban.

Premierul Orban a făcut declaraţia la plecarea de la ceremonia publică organizată de Ministerul Apărării Naţionale în faţa Palatului Cercului Militar, cu ocazia Zilei Imnului Naţional.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Ce a declarat ministrul MRP despre românii din Insulele Canare

Ministrul pentru românii de pretutindeni, primul ministru dintr-un Guvern al României care vine alături de românii din Insulele Canare, informeazã ...

Desarticulada una organización delictiva que explotaba laboralmente a víctimas captadas en Rumanía y Moldavia

Se han detectado en nuestro país un total de 145 víctimas del delito de trata de seres humanos, habiendo sido ...

Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale a avut o întâlnire cu românii de la Madrid

Pe 2 octombrie 2019, de la ora 19:00, deputatul și președintele USR (Uniunea Salvați România), dar și candidatul Alianței USR-PLUS ...

BRICO PRO: Un nou concept în domeniul materialelor de construcții și reforme (amenajări)

Pe 19 sept. 2019, s-a lansat BricoPro: Locul în care găsești tot ce ai nevoie pentru reforme și construcții, adresa ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO