PATRES: O taxă pe apă de 33 lei/MWh pentru toţi producătorii este neconcurenţială şi discriminatorie

PATRES: O taxă pe apă de 33 lei/MWh pentru toţi producătorii este neconcurenţială şi discriminatorie

Taxa pe apă de 33 lei/MWh pentru toţi producătorii este neconcurenţială şi discriminatorie, susţin reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), care cer parlamentarilor ”să nu îngroape” producătorii de energie micro-hidro, potrivit unui comunicat al PATRES remis AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Con esta iniciativa, los vecinos y vecinas ahogados por las deudas, podrán informarse sobre las posibilidades legales para tramitar un ...
Citește Mai Mult
Alcalá de Henares, 4-marzo-2021.- El alcalde de Alcalá de Henares, Javier Rodríguez Palacios, y el alcalde de Lebrija, José Benito ...
Citește Mai Mult
La 4 martie a.c., Ambasada României în Regatul Spaniei a organizat o videoconferință cu tema “Măsuri de protecție pentru victimele ...
Citește Mai Mult

Cuantumul şi mecanismul de calcul a taxei pentru apa turbinată „trebuie să ţină cont de caracteristicile tehnice ale centralelor, nu de Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Administraţiei Apele Române”.

În opinia reprezentanţilor organizaţiei, Camera Deputaţilor trebuie să retransmită Raportul privind modificarea mecanismului de calcul şi a cuantumului privind taxa pentru apă turbinată spre reanalizare în Comisia pentru agricultură, iar la dezbateri să participe reprezentanţi ai producătorilor, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Pe lângă demersul la Camera Deputaţilor, PATRES va solicita iniţiatorilor amendamentelor să prezinte fundamentele economice prin care s-a stabilit acest cuantum al taxei pe apă şi, de asemenea, vom transmite o analiză a impactului amendamentelor propuse asupra industriei noastre, cu efecte pe termen mediu şi lung”, se mai spune în comunicat.

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România „constată cu îngrijorare şi profundă dezamăgire că autorităţile nu se implică să soluţioneze problema taxării producătorilor de energie hidro”.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Situaţia este deosebit de gravă pentru aceşti investitori care riscă să intre în faliment, începând din acest an, din cauza taxelor percepute de Administraţia Apele Române. Producătorii de energie prin micro-hidro, care au investit în Sistemul Energetic Naţional aproximativ 1,2 milliarde de euro, consideră inacceptabilă taxa fixă stabilită pe apă de 33 lei/MWh, aprobată deja în Comisia pentru agricultură. PATRES face, pe această cale, un apel la parlamentari să trateze cu maximă seriozitate şi responsabilitate acest subiect. Solicităm în mod expres Camerei Deputaţilor să nu aprobe nivelul propus al taxei pe apă de 33 lei/MWh şi să retransmită Raportul privind modificarea mecanismului de calcul şi a cuantumului privind taxa pentru apă turbinată spre reanalizare în Comisia pentru Agricultură.”, se mai spune în comunicat.

Totodată, potrivit sursei citate, Organizaţia PATRES nu poate să fie de acord cu modificările propuse la OUG 225/2020, fără niciun fundament economic, doar pentru bunăstarea Administraţiei Naţionale Apele Române, cuantumul propus pentru taxa pe apă reprezentând 17% din preţul energiei, conform ROPEX_DAM 2020.

„Atragem atenţia că, mai mult, în cazul micilor producători hidro, la costurile cu taxa cu apa turbinată se adăugă alte taxe percepute de Administraţia Apelor Române, precum chiria privind albia minoră, căderea asigurată. În final, toate aceste taxe reprezintă 35-40% din cifra de afaceri a unui producător”, se mai arată în comunicat.

Totodată, reprezentanţii organizaţiei consideră că este „imperios necesar” ca la dezbaterile Comisiei de specialitate să participe reprezentanţi ai actorilor din piaţă, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei.

„În continuare, insistăm la factorii de decizie să ia în considerare recomandările Consiliului Concurenţei în cadrul investigaţiei sectoriale efectuate”, susţin reprezentanţii PATRES.

În cazul micro-hidrocentralelor s-a propus, ca alternativă la sistemul actual, achitarea unei taxe anuale reprezentând 2% din venituri, taxă ce poate acoperi utilizarea apei şi celelalte servicii (chiria albiei minore etc.). Totodată, în cazul centralelor hidro de peste 4 MW, s-a propus un cuantum fix per MWh produs.

PATRES menţionează că în raportul privind investigaţia sectorială referitoare la gestionarea resurselor de apă de suprafaţă şi efectele produse asupra pieţelor situate în aval (energie electric şi irigaţii), Consiliul Concurenţei a comunicat că această contribuţie – taxa pe apă – este neconcurenţială, că nu ţine cont de caracteristici tehnice ale centralelor electrice, recomandând o contribuţie de 2% din cifra de afaceri a producătorilor din energie micro-hidro.

„Nu se cunosc considerentele în baza cărora s-a stabilit cuantumul de 33 lei per MWh produs. De ce nu 35 lei/MWh sau 10 lei/MWh?! Solicităm să se facă publică fundamentarea economică care a condus la acest cuantum. În doilea rând, iniţiatorii amendamentelor nu au luat în considerare legislaţia secundară privind chiria pentru albie minoră şi costul cu căderea asigurată, costuri care conduc la o dublare a cheltuielilor de operare şi care creează discriminare între producători, având în vedere că nu sunt imputate tuturor. În al treilea rând, trebuie să ne uităm ce se întâmplă şi în cele opt ţări din Europa unde se taxează apa: taxarea este diferenţiată între microhidrocentrale şi hidrocentrale, toate studiile care se referă la analiza privind costurile investiţionale, LCOE etc. le percep ca pe două tehnologii diferite. Şi, nu în ultimul rând, sunt mâhnit şi dezamăgit să constat că unul dintre iniţiatorii amendamentelor este actualul ministru al Energiei. Ne aşteptam ca domnia sa să se consulte cu toţi producătorii, să-i sprijine pe aceştia şi, mai mult, să ne prezinte argumentele care au condus la stabilirea mecanismului şi a cuantumului propus”, a afirmat Viorel Lefter, preşedinte PATRES.

La rândul său, Dan Prodan, vicepreşedinte PATRES, susţine că un alt aspect important îl reprezintă recomandările din cadrul Green Deal, prin care se încurajează dezvoltarea de noi producţii din surse regenerabile, în mod explicit a acelor în microhidrocentrale.

„Un potenţial real este reprezentat de noile capacităţi amplasate pe cursurile mijlocii si inferioare ale râurilor din afara zonelor montane, cu respectarea directivelor europene, România având încă o sursă extraordinară ce poate fi exploatată prin capacităţi de producţie cu putere instalată de sub 4 MW, ajungând la un total de 500 MW potenţial instalat. Costul apei este foarte important în demararea acestor proiecte”, susţine Dan Prodan.

PATRES mai precizează că „producătorii de energie prin MHC nu urmăresc să se sustragă de la plata privind utilizarea resurselor din România”, dar în acelaşi timp doresc ca modalitatea de calcul pentru acestea să fie una „echitabilă din punct de vedere economic pentru ambele părţi, fără a se ţine cont de bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale Apele Române, buget care creşte an de an, în timp ce investiţiile scad.”

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES are în componenţă 109 de membri – producători de energie din surse regenerabile cu putere instalată totală de aproximativ 1800 MW, ce reprezintă investiţii în sectorul energetic din România de circa 2,7 miliarde de Euro.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES