PE: O petiție cu 3,5 milioane de semnături împotriva CETA a fost prezentată la Strasbourg

Adversari ai acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA), care urmează să fie supus miercuri votului în Parlamentul European, au prezentat luni la Strasbourg o petiție ostilă semnată de 3,5 milioane de europeni, relatează AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Vineri, 28 octombrie 2022, a avut loc, cu motivul aniversării a celor 66 de ani de la concesionarea Premiului Nobel pentru ...
“Sportul este un mijloc de socializare, practicarea lui ajută la dezvoltarea integrală a oamenilor, iar noi ca Ambasadă, prin proiectele ...

Potrivit Alianței „Stop TTIP&CETA”, inițiatoarea acestei petiții, semnatarii le cer deputaților europeni să se opună tratatului comercial pe care UE l-a încheiat cu Canada, dar și celui pe care îl negociază cu Statele Unite (TTIP), discuțiile cu SUA fiind însă suspendate după alegerea lui Donald Trump.

Opozanții au înmânat luni seară unor vicepreședinți ai Parlamentului European o pancartă simbolizând aceste semnături, strânse în cadrul unei „inițiative cetățenești europene”.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Pentru a fi admisă, o astfel de inițiativă trebuie să fie susținută de cel puțin un milion de cetățeni din cel puțin șapte țări din cele 28 ale UE.

Semnatarii reproșează CETA că reprezintă „o amenințare pentru democrație, statul de drept, mediu, sănătate, serviciile publice, dar și pentru drepturile consumatorilor și dreptul muncii” și că „întărește puterea multinaționalelor în dauna democrației și a binelui comun”.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„3,5 milioane de persoane au semnat pentru un comerț mai echitabil, mai durabil ecologic și social, și nu pentru ceva care creează mai multe probleme decât rezolvă”, și-a exprimat satisfacția vicepreședinta ecologistă a Parlamentului European (PE), austriaca Ulrike Lunacek.

Semnat cu dificultate la sfârșitul lunii octombrie de către Bruxelles și Ottawa, și în continuare sub tirul criticilor, CETA urmează să fie supus votului eurodeputaților în ședința plenară de miercuri.

Departe de a se limita numai la eliminarea barierelor din calea comerțului cu bunuri și servicii, tratatul mai promovează cooperarea în domeniul normelor sociale și de mediu între Canada și UE.

Raportul de forțe pare mai favorabil partizanilor acestuia (europarlamentari de dreapta, liberali și majoritatea socialiștilor) decât adversarilor săi (Verzi, extrema stângă, extrema dreaptă și unii socialiști).

Pentru ca aplicarea lui să fie deplină și definitivă, tratatul va trebui ratificat de toate cele 38 de parlamente naționale și regionale din UE, dar ratificarea de către PE va permite aplicarea provizorie a unei mari părți a textului.

Alianța „Stop TTIP&CETA” cuprinde vreo 500 de organizații, printre care Attac și Greenpeace, precum și partide de stânga europene, ca Linke (Germania), Partidul European al Verzilor și Podemos (Spania).

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

El Encuentro Intercultural, La Barrera-Valsequillo, se convierte en uno de los eventos interculturales

El Encuentro Intercultural, La Barrera-Valsequillo, se convierte en uno de los eventos interculturales, con mayor participación de países en Canarias ...

Spania: Sportivi români au cucerit aurul la Campionatul European de Kyokushin

Sportivii care au reușit aceste performanțe sunt toți sportivi ai Clubului Sportiv Goshin-Ryu. România a reușit să cucerească două medalii ...

Claudiu Mihăilă a obținut 2 medalii de AUR, la Campionatul Național de Kungfu din România

În perioada 23-24 martie 2019, Federația Română de Wushu Kungfu a organizat Campionatul Național de Kungfu, desfășurat la Izvorani - ...

Muestra de Cine Rumano en Valencia, cuarta edición, 10-24 de abril 2019

La cuarta edición de la Muestra de Cine Rumano en Valencia, organizada en colaboración con la Filmoteca del Institut Valencià de Cultura, tendrá ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.