Peste 15.000 de oameni de știință lansează un semnal de alarmă cu privire la starea planetei

Mai mult de 15.000 de oameni de știință din 184 de țări au semnat un apel împotriva degradării catastrofale a mediului, într-o inițiativă de o amploare fără precedent, informează Le Monde și Europe1, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Moneda euro a coborât luni sub 0,99 dolari, pentru prima dată în aproape două decenii, în timp ce lira sterlină ...
Seceta din Europa "pare să fie cea mai gravă înregistrată în ultimii cel puţin 500 de ani", a anunţat marţi ...
Două sute patruzeci şi patru de milioane de copii încă nu merg la şcoală la nivel mondial, o cifră în ...

„Punere în gardă pentru omenire: al doilea avertisment”. Aceasta este semnalul de alarmă solemn pe care mai mult de 15.000 de oameni de știință din 184 de țări l-au publicat luni 13 noiembrie în revista BioScience. Biologi, fizicieni, astronomi, chimiști sau agronomi, specialiști în climă sau oceane, zoologie sau pescuit, autorii avertizează împotriva distrugerii rapide a naturii și asupra pericolului de a vedea omenirea împingând ”ecosistemele dincolo de capacitatea lor de a menține firul vieții”.

Textul lor cere factorilor de decizie și responsabililor politici să facă tot posibilul pentru ”a opri distrugerea mediului înconjurător” și a evita agravarea epuizării ”serviciilor” furnizate de natură omenirii. ”Pentru a evita un dezastru pe scară largă și o pierdere catastrofală a biodiversității, omenirea trebuie să adopte o alternativă mai durabilă ecologic decât practica ei este astăzi”.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Amploarea susținerii acestui avertisment reflectă o preocupare în toate disciplinele științelor experimentale. Apelul celor 15.000 de oameni de știință este, până în prezent, textul publicat de o revistă științifică care a adunat cel mai mare număr de semnatari.

Aceasta este a doua oară când „oamenii de știință din lume” transmit un astfel de avertisment omenirii. Primul apel de acest gen, publicat în 1992, după Summitul Pământului de la Rio (Brazilia), a fost aprobat de aproximativ 1.700 de cercetători, între care o sută de laureați cu Nobel. Textul schița încă de atunci un raport neliniștitor privind situația existentă și începea cu următorul avertisment: ”Ființele umane și lumea naturală sunt pe o traiectorie de coliziune”. Ei susțineau că impactul activităților umane asupra naturii ar duce, probabil, la „mari suferințe umane” și la „mutilarea planetei în mod iremediabil”. Acest prim apel nu a fost urmat de efecte. Un sfert de secol mai târziu, traiectoria nu s-a schimbat.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Disponibilitatea apei potabile, defrișările, numărul redus de mamifere, emisiile de gaze cu efect de seră: în legătură cu toate acestea luminile sunt aprinse pe roșu, iar răspunsurile din 1992 sunt dezamăgitoare, cu excepția unor măsuri internaționale luate pentru stabilizarea stratului de ozon în stratosferă, semnalează cei peste 15.000 de oameni de știință.

„În curând, va fi prea târziu pentru a inversa această tendință periculoasă”. „Omenirea nu face ceea ce trebuie făcut urgent pentru a proteja biosfera amenințată”, spun autorii declarației.

„În acest document, noi am analizat evoluția situației în ultimele două decenii și am evaluat răspunsurile umane prin analizarea datelor oficiale existente”, a explicat Thomas Newsom, profesor la Universitatea Deakin din Australia, coautor al declarației. „În curând, va fi prea târziu pentru a inversa această tendință periculoasă”, insistă el, citat de Europe1.

Semnatarii consideră că marea majoritate a amenințărilor identificate anterior se mențin și că „cele mai multe se înrăutățesc”, dar că este încă posibil să inversăm aceste tendințe pentru a permite ecosistemelor să redevină durabile. De 25 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă în lume pentru fiecare persoană a scăzut cu 26%, iar numărul zonelor moarte din oceane a crescut cu 75%.

De asemenea, apelul citează pierderea a aproape 120,4 milioane de hectare de terenuri forestiere transformate în cea mai mare parte în terenuri agricole, precum și creșterea semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) și a temperaturilor medii globale. Acești oameni de știință consemnează, de asemenea, creșterea cu 35% a populației lumii și reducerea cu 29% a numărului de mamifere, reptile, amfibieni, păsări și pești.

Printre măsurile recomandate, autorii apelului sugerează crearea mai multor rezerve naturale terestre și marine, legi mai puternice împotriva braconajului și restricții mai severe asupra comerțului cu produse ale vieții sălbatice. Pentru a stopa creșterea populației în țările în curs de dezvoltare, ei susțin o mai mare generalizare a planificării familiale și a programelor de educație a femeilor. Semnatarii susțin, de asemenea, măsuri pentru a încuraja un regim alimentar bazat mai mult pe plante și adoptarea pe scară largă a energiilor regenerabile și a altor tehnologii ecologice.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Spania: Claudiu Mihăilă, sportivul român în arte marțiale a cucerit de trei ori Aurul și o dată Argintul

Pe 19 ian. 2019, Claudiu Mihăilă, sportivul român din Spania cu o colecție impresionantă de medalii în arte marțiale a participat ...

Muestra de Cine Rumano Madrid, 23 – 31 ianuarie 2019, la Cine Doré

Cea de-a IX-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc demarează miercuri, 23 ianuarie, în organizarea Institutului Cultural Român de la Madrid, ...

VIDEO: Lansarea la Madrid a Președinției României la Consiliul UE

La 17 ianuarie 2019, a avut loc, la Reprezentanța Comisiei Europene din Madrid, evenimentul de deschidere a Președinției locale a ...

Eveniment dedicat românilor din Spania: PRIMA ÎNTÂLNIRE A CONSTRUCTORILOR ROMÂNI

Pe 20 ianuarie 2019, a avut loc cel mai important eveniment dedicat sectorului românesc de construcții și amenajări (reforme) de pe ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.