Platforma Unionistă Acțiunea 2012 solicită reunirea cu România

Platforma-Unionistă-Acțiunea-2012-solicită-înființarea-unor-instituții-responsabile-de-gestionarea-relației-cu-Republica-Moldova
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 solicită înființarea unor instituții responsabile de gestionarea relației cu Republica Moldova.

 

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 solicită Președinției, Parlamentului și Guvernului României înființarea unor instituții responsabile de gestionarea relației cu Republica Moldova, ”în vederea urgentării procesului de reunire”.

 

Potrivit unui comunicat al Platformei Unioniste Acțiunea 2012 transmis duminică de AGERPRES, este vorba despre crearea unei Comisii prezidențiale pentru analiza impactului Unirii, a unei Comisii parlamentare permanente comune România — Republica Moldova și a Oficiului pentru Republica Moldova în directă subordine a premierului.
Sursa citată amintește că atât președintele Klaus Iohannis, cât și primul-ministru Victor Ponta au adresat duminică dimineață un salut tinerilor basarabeni veniți pe jos de la Chișinău spre România pentru a cere Unirea și și-au exprimat încrederea în destinul comun al celor două state românești.

 

”Orice proiect național are nevoie de strategii. Dincolo de orice salut diplomatic, așteptăm din partea instituțiilor fundamentale în stat enunțarea pașilor concreți spre realizarea proiectului de țară al unirii României cu Republica Moldova”, a declarat, în acest context, George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Potrivit comunicatului, ”mii de bucureșteni i-au întâmpinat în Piața Universității pe tinerii basarabeni care au parcurs în Marșul lui Ștefan cel Mare sute de kilometri pe jos pentru Unire, prin caniculă și furtuni”.
”Împreună au mers în marș spre Palatul Cotroceni, unde tinerii din stânga Prutului au fost primiți, așa cum solicitau într-un apel emoționant adresat președintelui Klaus Iohannis”, informează sursa citată.

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

AEP: Peste 14.500 de alegători înregistraţi pe portalul www.votstrainatate.ro

Un număr de 14.510 alegători români s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro, până luni, ora 14.00, cu 4.400 mai mulţi ...

Românii pot denunța abuzurile în muncă din Spania în limba proprie: Vezi pliant în limba română

Informații cu privire la drepturile lucrătorilor și modul de denunț al nerespectării acestora. Ce trebuie făcut în cazul încălcării drepturilor ...

România a participat la o Seara interculturală în Pozuelo de Calatrava, Ciudad Real

La invitația Primăriei localității Pozuelo de Calatrava, reprezentanți ai Consulatului României la Ciudad Real au participat, duminică, 4 august 2019, ...

Entrevista a Mercedes Albi: Dolores de Pedroso, la hija de una princesa rumana que se enamoró del flamenco

Mercedes Albi, escritora especializada en danza, ha efectuado una interesante investigación sobre la figura de Dolores de Pedroso y Sturdza ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO