Premierul Shinzo Abe vine în România; este prima vizită la Bucureşti a unui prim-ministru japonez

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, pe prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, în cadrul vizitei oficiale pe care înaltul demnitar nipon o întreprinde la Bucureşti, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Proiectul „Radio Românul”: Înființat pe 1 iulie 2010, Radio Românul este postul de radio din Spania ce realizează emisiuni în ...
Drama suprarealistă "Mammalia", regizată de Sebastian Mihăilescu, a fost selectată în secţiunea Forum a celei de-a 73-a ediţii a Festivalului ...
Răşinari, din judeţul Sibiu, este marele câştigător al României în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei mondiale "Best Tourism ...

Aceasta este prima vizită în România a unui prim-ministru al Japoniei şi are loc în contextul celebrării a cinci ani de la convenirea, în 2013, a Parteneriatului Reînnoit dintre România şi Japonia.

Cu prilejul primirii la Palatul Cotroceni, vor avea loc convorbiri în format restrâns, convorbiri în plenul delegaţiilor, declaraţii de presă şi un dineu oficial pe care preşedintele Klaus Iohannis îl va oferi în onoarea prim-ministrului Shinzo Abe, arată sursa citată.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Agenda convorbirilor include „stadiul şi perspectivele de consolidare a relaţiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România şi Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securităţii şi al relaţiilor interumane”, precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, vor fi abordate subiecte precum cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia şi UE, evoluţiile la nivel regional, cu accent asupra dosarului nord-coreean, respectiv cooperarea româno-japoneză în plan multilateral.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Potrivit AFP, premierul Shinzo Abe întreprinde un turneu diplomatic în Europa Centrală şi de Est, care cuprinde Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Serbia şi România, în contextul în care Japonia încearcă să obţină sprijin pentru politica sa fermă faţă de Coreea de Nord.

”Vreau să confirm cooperarea noastră în dosarul nord-coreean şi alte chestiuni urgente cu care se confruntă comunitatea internaţională”, a declarat şeful Executivului nipon înaintea plecării în acest turneu european.

Abe, care urmează să aibă întâlniri cu liderii celor şase ţări vizitate, a subliniat că va fi însoţit de reprezentanţii a peste 30 de companii japoneze.

Reprezentantul companiei de vânzări online Rakuten va face deplasarea în Estonia, ţară extrem de avansată în domeniul serviciilor online şi tehnologiei informaţiei.

”Sperăm să dezvoltăm cooperarea în domeniul IT şi în securitatea cibernetică”, a declarat un diplomat japonez, care a evocat dezvoltarea domeniului digital în mica ţară baltică (vot electronic, demersuri administrative pe internet etc.) şi prezenţa unui centru de apărare cibernetică al NATO.

Reprezentantul corporaţiei Mitsubishi îl va însoţi pe premierul japonez în toate cele şase ţări vizitate, iar cel al Fujitsu în cele trei state baltice şi Bulgaria.

În Bulgaria, Serbia şi România se va deplasa şi reprezentantul NTT Data, filiala concernului NTT specializat în servicii de telecomunicaţii.

”Cele trei ţări baltice sunt centre logistice”, a comentat un alt diplomat, care vede în Estonia, Letonia şi Lituania o poartă de intrare a Uniunii Europene către pieţele din Rusia şi celelalte republici ale fostei URSS. ”Europa de Sud-Est oferă o mână de lucru înalt calificată”, a adăugat el cu referire la Bulgaria, România şi Serbia.

Japonia încearcă să-şi consolideze prezenţa în această regiune unde China dezvoltă rapid legături. Cele şase ţări vizitate de Shinzo Abe fac parte din grupul de 16 state din Europa Centrală şi de Est şi din Balcani care participă anual la un summit cu China.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Un tânăr polițist român a demisionat după 20 de zile: Nu vreau să mor din cauza indiferenței și incompetenței voastre!

Doamne ferește și păzește, dar chiar așa?! Chiar atât de grav e în această instituție numită POLIȚIA ROMÂNĂ?! Aceasta a ...

AEP: Spania – cele mai multe secţii. Secţii de votare în diaspora – şcoli, hoteluri, centre comerciale

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora ...

Un tânăr urmărit internaţional pentru viol, infracţiune comisă în România, depistat în Spania

Un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, dat în urmărire internaţională pentru viol, infracţiune comisă în România, ...

Ministrul MRP, Natalia Elena Intotero a vizitat comunitatea românească din Andaluzia

Aproximativ 160.000 de români rezidenți, un mediu asociativ dinamic, un lectorat de limba română sunt câteva detalii care conturează profilul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO