Președintele Iohannis se întâlnește luni cu oficialități spaniole și discută cu românii din Spania

Președintele-Iohannis-se-întâlnește-luni-cu-oficialități-spaniole-și-discută-cu-românii-din-SpaniaTrimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis efectuează până marți o vizită oficială la Madrid, la invitația Regelui Felipe al VI-lea, ocazie cu care se va întâlni cu oficialități spaniole, dar și cu comunitatea de români din Spania.
Președintele Iohannis va fi primit luni la Palatul Zarzuela, reședința oficială a suveranului, de Regele Felipe al VI-lea, cu care va avea convorbiri oficiale. Ulterior, șeful statului va fi primit la Palatul Moncloa de premierul spaniol Mariano Rajoy, cu care va avea convorbiri tete-a-tete și oficiale. Cei doi vor susține o declarație comună de presă.
Tot luni președintele Iohannis și soția sa vor participa la dejunul oferit de Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia. La acest dejun oficial vor participa și președintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, președinții Camerei Deputaților, Senatului, Tribunalului Suprem și Tribunalului Constituțional, personalități din mediile politic, economic, academic, cultural, reprezentanți ai comunității române din Spania.
Luni, șeful statului se va întâlni și cu comunitatea de români din Spania, iar marți va fi primit de președintele Senatului spaniol, Pío García-Escudero.
Șeful statului a ajuns duminică la Madrid, din delegație făcând parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Leonard Orban, secretarul de stat în MAE, George Ciamba.
„Vizita constituie un moment de referință al dialogului bilateral româno-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind totodată primul contact oficial la nivel de șef de stat între dl. președinte Klaus Iohannis și suveranul spaniol Felipe al VI-lea, proclamat rege pe 19 iunie 2014″, arată Administrația Prezidențială.
Aceasta este cea de-a 11 vizită oficială a șefului statului român de la preluarea mandatului.

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Poezie ROMÂNEȘTE, autor COSTINEL LUNGU, poet român din Spania

- ROMÂNEȘTE - Suflet rătăcit în neant Pe unde ai mai umblat? Locului de ce aş sta? Umblu să cat ...

ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR ROMÂNI CARE AU SOLICITAT OBȚINEREA DE PAȘAPOARTE LA SECȚIA CONSULARĂ MADRID

✅ Eliberarea acestor pașapoarte se va face NUMAI prin intermediul poștei spaniole CORREOS. ✅ În contextul crizei sanitare și pentru protecția solicitanților ...

560 de cetăţeni români din Spania au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus

Încă 12 români infectaţi cu noul coronavirus au murit în străinătate - opt în Italia, doi în Franţa şi doi ...

Spania: O Țară cu un Popor Puternic. Aplauze în fiecare seară, în semn de solidaritate

Când spui Spania, te gândești la plaje însorite, parcuri multicolore, orașe de mare valoare din Patrimoniul Mondial UNESCO, procesiuni religioase ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO