Președintele Iohannis se întâlnește luni cu oficialități spaniole și discută cu românii din Spania

Președintele-Iohannis-se-întâlnește-luni-cu-oficialități-spaniole-și-discută-cu-românii-din-SpaniaTrimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis efectuează până marți o vizită oficială la Madrid, la invitația Regelui Felipe al VI-lea, ocazie cu care se va întâlni cu oficialități spaniole, dar și cu comunitatea de români din Spania.
Președintele Iohannis va fi primit luni la Palatul Zarzuela, reședința oficială a suveranului, de Regele Felipe al VI-lea, cu care va avea convorbiri oficiale. Ulterior, șeful statului va fi primit la Palatul Moncloa de premierul spaniol Mariano Rajoy, cu care va avea convorbiri tete-a-tete și oficiale. Cei doi vor susține o declarație comună de presă.
Tot luni președintele Iohannis și soția sa vor participa la dejunul oferit de Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia. La acest dejun oficial vor participa și președintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, președinții Camerei Deputaților, Senatului, Tribunalului Suprem și Tribunalului Constituțional, personalități din mediile politic, economic, academic, cultural, reprezentanți ai comunității române din Spania.
Luni, șeful statului se va întâlni și cu comunitatea de români din Spania, iar marți va fi primit de președintele Senatului spaniol, Pío García-Escudero.
Șeful statului a ajuns duminică la Madrid, din delegație făcând parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Leonard Orban, secretarul de stat în MAE, George Ciamba.
„Vizita constituie un moment de referință al dialogului bilateral româno-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind totodată primul contact oficial la nivel de șef de stat între dl. președinte Klaus Iohannis și suveranul spaniol Felipe al VI-lea, proclamat rege pe 19 iunie 2014″, arată Administrația Prezidențială.
Aceasta este cea de-a 11 vizită oficială a șefului statului român de la preluarea mandatului.

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Roquetas de Mar: Multitudinaria celebración nacional de Rumanía en el centenario de la unión de las provincias rumanas

El acto conmemorativo ha contado con la presencia de decenas de representantes civiles, militares y religiosos, encabezados por Gabriel Amat, ...

“Împreună pentru siguranța femeilor”, cu ocazia organizării Zilei Internaționale Împotriva Violenței de Gen

Cu ocazia zilei de 25 noiembrie, ZIUA INTERNAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI ASUPRA FEMEII, observăm cu îngrijorare lipsa de protecție a femeilor ...

Precizări ANAF cu privire la românii din străinătate despre stabilirea rezidenței fiscale și declararea veniturilor

Precizări ANAF cu privire la stabilirea rezidenței fiscale și declararea veniturilor din străinătate În urma articolelor apărute în mass - media ...

Autoturism marca BMW furat din Spania, descoperit la Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au descoperit, pe raza judeţului Constanţa, un autoturism marca BMW, semnalat ca ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.