România aniversează, anul acesta, 30 de ani de când este membru cu drepturi depline al Francofoniei Instituţionale

România aniversează, anul acesta, 30 de ani de când este membru cu drepturi depline al Francofoniei Instituţionale

În acest context, pentru a marca momentul aniversar, Consulatul General al României la Sevilla (CG Sevilla) în colaborare cu Universitatea Sevilla, Institutul Cultural Român de la Madrid şi cu sprijinul Institutului Cultural Francez din Sevilla am organizat un moment de diplomaţie publică prin care ne-am propus să evidenţiem valoarea şi diversitatea contribuţiei României în cadrul Francofoniei, conform unui comunicat de presă.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Ţările membre UE şi parlamentarii europeni au ajuns la un acord cu privire la introducerea, din 2024, a unui încărcător ...
Începând din 11 martie a.c. își încetează aplicabilitatea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de ...
Nu-i așa că te preocupă întrebări cu privire la afacerea ta? Să fie legat de creșterea vânzărilor, bugete pe promovare ...

Evenimentul aniversar a fost organizat în sala aula magna (Paraninfo) a prestigioasei Universităţi din  Sevilla şi a avut ca tematică Francofonia viitorului: educaţie şi dezvoltare durabilă.

Momentul de diplomaţie publică a debutat cu o serie de discuţii tematice susţinute de dl. Diego Muñoz Carrobles, profesor în cadrul Universităţii Alcala din Madrid şi dna. Olga Cuadrado Fernandez reprezentant al Fundaţiei Tres Culturas din Sevilla. Momentul a fost moderat de dna. Salud Flores Borjabad, profesor în cadrul Universităţii Sevilla.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Activitatea s-a încheiat cu difuzarea filmului La Gomera, regizat de Corneliu Porumboiu, film distins cu numeroase premii la Festivalul de la Cannes (2019), precum şi la Festivalul de film de la Sevilla (2019).

Angajamentul constant al României în cadrul Francofoniei permite promovarea valorilor euro-atlantice în spaţiul francofon, precum şi promovarea coordonatelor majore ale politicii externe a ţării noastre, din perspectiva propriilor priorităţi de dezvoltare.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


 

Foto: Consulatul General al României la Sevilla (CG Sevilla)

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

VIDEO: Comisia Europeană va fi brutală în evaluarea României dacă va fi necesar, a asigurat Frans Timmermans în plenul PE

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a dat asigurări, miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, că executivul comunitar va ...

Melilla: Ioana Loredana Roşca a câştigat ambele titluri în turneul futures (tenis)

Jucătoarea română de tenis Ioana Loredana Roşca a câştigat ambele titluri în turneul futures de la Melilla (Spania), desfășurat la ...

Listă secţii votare Spania: Referendum Familie – MAE va organiza 377 de secţii de votare în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va organiza 377 de secţii de votare în străinătate la referendumul naţional de revizuire a Constituţiei ...

Gibraltar: Subofiţer al ISU Neamţ, 4 medalii de aur la Campionatul European al Poliţiştilor şi Pompierilor

Plutonierul Florin Asmarandei, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, a obţinut 4 medalii de aur, în cadrul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.