Românii din străinătate trebuie să depună declaraţiile de venit la ANAF până la 25 mai

Persoanele fizice nerezidente care datorează impozit pe venit pentru anul 2016 și sunt administrate de Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, depun formularul 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România” până la data de 25 mai 2017, la Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți din cadrul Direcției generale regionale a finanțelor publice București, informează Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Categoriile de persoane fizice nerezidente administrate de Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți sunt:
a) persoane fizice nerezidente, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent și care obțin venituri din transferul titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română şi din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenţi români, potrivit art. 223 alin. (2) lit. g din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
b) persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, care obţin venituri din activităţi independente impozabile în România, și care optează pentru regularizarea impozitului pe venit, potrivit art. 226 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
c) persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri care realizează venituri din România în calitate de artişti de spectacol sau ca sportivi, din activităţile artistice şi sportive, indiferent dacă acestea sunt plătite direct artistului sau sportivului ori unei terţe părţi care acţionează în numele acelui artist sau sportiv, și care optează pentru regularizarea impozitului pe venit, potrivit art.227 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Informaţii suplimentare se pot obţine:
– apelând Biroul central de asistenţă telefonică a contribuabililor la numărul de telefon 031.403.91.60;
– de la birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul organelor fiscale.

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Ce a declarat ministrul MRP despre românii din Insulele Canare

Ministrul pentru românii de pretutindeni, primul ministru dintr-un Guvern al României care vine alături de românii din Insulele Canare, informeazã ...

Desarticulada una organización delictiva que explotaba laboralmente a víctimas captadas en Rumanía y Moldavia

Se han detectado en nuestro país un total de 145 víctimas del delito de trata de seres humanos, habiendo sido ...

Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale a avut o întâlnire cu românii de la Madrid

Pe 2 octombrie 2019, de la ora 19:00, deputatul și președintele USR (Uniunea Salvați România), dar și candidatul Alianței USR-PLUS ...

BRICO PRO: Un nou concept în domeniul materialelor de construcții și reforme (amenajări)

Pe 19 sept. 2019, s-a lansat BricoPro: Locul în care găsești tot ce ai nevoie pentru reforme și construcții, adresa ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO