Spania / Catalonia: Carles Puigdemont, între ultimatumul Madridului și presiunea aliaților săi separatiști

Presiunea crește asupra liderului catalan, Carles Puigdemont, care până luni dimineață trebuie să aleagă între proclamarea independenței Cataloniei, cu riscul unei acțiuni în forță a guvernului de la Madrid pentru preluarea controlului asupra provinciei autonome, sau renunțarea la această declarare a independenței, caz în care s-ar vedea confruntat cu mânia aliaților săi separatiști, comentează duminică AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Aproape unul din doi rezidenţi din Uniunea Europeană (UE) afirmă că nu se antrenează niciodată sau nu face sport, indică ...
ECDL România continuă programul de educaţie digitală a vârstnicilor prin parteneriatul încheiat cu Asociaţia Niciodată Singur, în această lună şi ...
Până anul trecut, activitatea redusă din micul port Mtwara din Tanzania avea legătură cu exporturile de nuci caju, acum însă ...

Guvernul condus de Mariano Rajoy l-a somat pe Puigdemont să spună până luni la ora locală 10:00 dacă declarația sa ambiguă de săptămâna trecută — a semnat o ‘declarație de independență’, dar pe care în același timp a suspendat-o cerând negocieri cu Madridul — a fost sau nu o proclamare a independenței.

În cazul unui răspuns afirmativ, ori din nou evaziv, guvernul central de la Madrid îi va da încă un termen ultimativ, până joi dimineață, să precizeze clar că a abandonat demersul de obținere a independenței. Dacă Puigdemont nu renunță, atunci guvernul spaniol va invoca articolul 155 din Constituția Spaniei și va prelua controlul asupra Cataloniei, suspendând și autonomia acesteia.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Dar o suspendare a autonomiei ar riscă să-i scoată în stradă pe catalanii foarte atașați acestui statul special pe care l-au obținut după sfârșitul dictaturii lui Francisco Franco, chiar dacă populația catalană rămâne destul de divizată în privința independenței.

Puigdemont este la rândul său conștient că o cedare în fața Madridului ar provoca indignarea aliaților săi separatiști, care i-au cerut în ultimele zile să pună în practică rezultatul referendumului de la 1 octombrie, când peste 90% dintre cei prezenți la urne au votat pentru independență, rata participării la vot fiind de 43%.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Totuși, ultimele poziții ale liderului catalan sunt marcate tot de ambiguitate. Duminică, Puigdemont a depus o coroană de flori la mormântul unuia dintre predecesorii săi, Lluis Companys, executat de Franco pe 15 octombrie 1940, dar s-a mulțumit să afirme că decizia sa va fi ‘inspirată de angajamentul pentru pace, civism, calm, dar și fermitate și democrație’.

Deocamdată, ambele părți, separatiștii catalani și guvernul lui Rajoy, s-au declarat dispuse la un dialog, dar guvernul de la Madrid a ținut să menționeze că un astfel de dialog nu se va purta pe tema independenței, în timp ce Puigdemont are o poziție neclară și față de conținutul acestui dialog, el neprecizând ce dorește să discute cu Madridul sau ce așteptări are de la eventuale tratative.

Pe de altă parte, sub aspect economic, perspectiva secesiunii a determinat sute de companii să-și mute sediul social din Catalonia. Un exod ce amintește de cel al companiilor canadiene care în anii ’70 au părăsit Quebecul, atunci când această provincie flirta cu independența, și nu s-au mai întors niciodată. Iar o asemenea mișcare riscă să amenințe pe termen lung prosperitatea Cataloniei, care în prezent contribuie cu 19% la PIB-ul Spaniei, această contribuție fiind un argument invocat de separatiști în susținerea independenței.

Dar asupra liderilor separatiști catalani planează și amenințarea justiției. De altfel, membrii comisiei electorale de la referendum au cedat presiunii și au demisionat înaintea scrutinului.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

La Comunidad de Madrid recuerda a las víctimas del 11-M en el 15º aniversario de los atentados

El presidente de la Comunidad de Madrid, Ángel Garrido, ha participado, en el 11 de marzo de 2019, en el acto ...

El 11-M siempre en el recuerdo de Madrid: Homenaje a las víctimas de los atentados

Actos conmemorativos del XV aniversario de los atentados terroristas del 11-M El tañido de las campanas de las iglesias de ...

Pe 10 Martie: Sărbătorim împreună Ziua Femeii și Ziua Mamei în Torrejón de Ardoz-Madrid

Uniunea Muncitorilor Români vă invită duminică, 10 martie 2019, să sărbătorim împreună la Festivalul de Ziua Femeii și Ziua Mamei, ...

„Zilele Mărţişorului la Madrid”: Atelier de confecționat mărțișoare, adresat copiilor

Sâmbătă, 2 martie 2019, Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Ambasada Bulgariei, a organizat împreună cu Museo del Traje ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.