Spania: O Țară cu un Popor Puternic. Aplauze în fiecare seară, în semn de solidaritate

Când spui Spania, te gândești la plaje însorite, parcuri multicolore, orașe de mare valoare din Patrimoniul Mondial UNESCO, procesiuni religioase cu statuete reprezentând Fecioara Maria, Iisus Hristos și alți sfinți. Spania înseamnă multe festivaluri regionale pline de viață și bucurie, și ce mai înseamnă Spania? Mai înseamnă toreadori excelând în mișcări spectaculoase prin coride, strigând pe aplauzele publicului: ¡Olé! Mai înseamnă spectacole și aplauze în compania dansului plin de ritm și pasiune flamenco, mai însemnă și multe terase pline de veselie unde lumea consumă cu multă poftă celebrele preparate: paella (preparat pe bază de orez), tortilla de patatas (omleta spaniolă) și multe tapas con bebida incluida (trad. lb. sp. – aperitive cu băutură inclusă în preț).


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme, ...
Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sărbătorește 80 de ani de la înființare, aducând o bucată din autenticul folclor românesc ...
Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Votarea începe la ...

Și deodată, peste toată Spania s-a așternut liniștea, o tăcere mult prea apăsătoare. De la mijlocul lunii martie, începând cu 16 martie 2020, guvernul spaniol a activat măsuri foarte stricte pentru a stopa răspândirea pandemiei de Covid-19. Școli închise, zboruri anulate, deplasări stricte domiciliu-muncă, afaceri și fabrici închise, oameni care și-au pierdut locurile de muncă, spitale în colaps și alimente care zburau de pe rafturile magazinelor. Cu traficul rutier oprit la 90%, pe șoselele Spaniei, o mașină era o raritate. Și, din păcate, de ar fi fost doar atât!

În 26 aprilie 2020, la nivel mondial vorbim de 2.966.488 de cazuri cu infecție cu noul coronavirus, cu 205.686 de morți. Iar între aceste cifre, Spania este pe locul 2 în lume, după SUA, cu 226.629 de cazuri cu infecție și 23.190 de morți, provincia Madrid fiind una dintre cele mai afectate. Italia cu 197.675 de cazuri cu infecție și cu 26.644 de morți, este țara de la nivelul Europei cu cei mai mulți morți. În Italia, oamenii ies la balcoane și cântă imnul țării pentru o încurajare trimisă spre cer poporului și eroilor acestei țări. Și Spania, și toate țările afectate au fiecare proprii eroi.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Seară de seară, la fix ora 8, poporul spaniol își aplaudă de la balcoane eroii care peste zi i-au ajutat să numere cu o zi în minus până la momentul când totul va reveni la normalitate și această perioadă va fi de domeniul trecutului. Acest trecut este dureros și tragic pentru toți cei care și-au pierdut semenii din cauza acestei pandemii atât ca pacienți, cât și ca aceia care au servit comunitatea până la sacrificiul suprem, viața. Aici amintim de doctori, pompieri, polițiști, jandarmi și alte cazuri pentru care transmitem un mesaj de condoleanțe familiilor și celor apropiați. Dumnezeu Să-I Odihnească!

Dumnezeu Să-I Protejeze pe cei care, zi de zi, ne ajută ca niște eroi pentru ca noi să fim bine și să avem toate cele necesare traiului zilnic, aici vrem să aducem prețuirea noastră: doctorilor, polițiștilor, jandarmilor, pompierilor, cei care lucrează în transport, distribuție și salubrizare, celor care lucrează în magazinele alimentare, fundații caritabile care asigură hrană și medicamente celor în nevoi și pe toți cei care ne ajută să trecem peste aceste momente dramatice, acești eroi sunt aplaudați în semn de solidaritate în fiecare seară la ora 8, aplauze și respect transmitem și noi!


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Dar, trecând peste durerea morții care sfâșie sufletul și înlăcrimează ochii la buletinele de știri, Spania este o Țară cu un POPOR puternic, care nu se lasă îngenuncheat! Copiii au lipit pe geamurile ferestrelor desene cu mesaje pozitive și curcubeie: Totul va fi bine! Posturile Tv și radiourile au promovat cât mai mult mesajele autorităților de a rămâne în casă și a sprijini în combaterea răspândirii pandemiei de Covid-19. Cine a înțeles, bine a făcut!, dar bineînțeles, într-o societate apar și excepții, și exemple negative de care nu vrem să amintim.

Într-o țară închisă, poporul a prins viață de la balcon, așa am avut situații în care oamenii au organizat diferite concursuri, concerte și festivități tematice de la balcon pentru îmbărbătarea vecinilor, dar și pentru a arăta destinului că acest popor greu încercat este puternic, plin de speranță și cu multă poftă de viață.

Peste 30 de artiști renumiți din Spania au adaptat o piesă mai veche într-o versiune specială ca imn de rezistență împotriva acestei pandemii – #Resistiré 2020, întărind încă o dată ideea că, acest popor, aflat în momentul său de cumpănă, se scutură de amărăciune, de teamă și suferință și, cu lacrimi șterse de pe obraz, o ia zâmbind de la capăt. Pentru că, nu-i așa?!, în orice poveste, binele învinge la final, și Spania, și toate țările afectate vor învinge până la urmă această pandemie! Vă dorim tuturor multă sănătate, nu pierdeți speranța, curaj! Vom învinge, totul va fi bine!

Dumnezeu Să Binecuvânteze întreaga Planetă!

Toate cele bune!

Semnat,

Redacția Periódico El Rumano

Copyright © Periódico El Rumano España

Foto: Ministerio de Defensa España / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani BILETE și DETALII AICI

Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani: BILETE și DETALII AICI

Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sărbătorește 80 de ani de la înființare, aducând o bucată din autenticul folclor românesc ...
Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora la Madrid: Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, FADERE – Federația Asociațiilor de Români din Europa împreună cu ...
ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE O viziune strategică și consolidarea punților economice

ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE: O viziune strategică și consolidarea punților economice

Promovarea oportunităților de afaceri și atragerea investițiilor spaniole reprezintă o preocupare constantă a Ambasadei României în Regatul Spaniei. În acest ...
18 ani de la atentatele teroriste de la Madrid printre victime, 16 români și-au pierdut viața-stire

20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid: printre victime, 16 români și-au pierdut viața

Spania a comemorat 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid. La 11 martie 2004, într-o zi de joi, ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO