Spania trece la ora de iarnă pe 31 octombrie. Ora 3 devine ora 2.00

spania-trece-la-ora-de-iarna-pe-30-octombrie-ora-3-devine-ora-2-00Duminică, 31 octombrie (în noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 spre 31 octombrie), în Spania se va reveni la fusul orar aflat cu o oră înaintea UTC, conform AGERPRES. Astfel, ora 3.00 devine ora 2.00.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Seceta din Europa "pare să fie cea mai gravă înregistrată în ultimii cel puţin 500 de ani", a anunţat marţi ...
Două sute patruzeci şi patru de milioane de copii încă nu merg la şcoală la nivel mondial, o cifră în ...
Preţul gazelor în Europa a urcat luni cu 30%, după ce Rusia a anunţat că livrările prin gazoductul Nord Stream ...

Ora 3.00 va deveni ora 2.00. În noaptea de sâmbătă spre duminică se va dormi cu o oră în plus. Trecerea de la ora de vară nu va fi simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar.

Trei țări din UE (Marea Britanie, Irlanda și Portugalia) vor reveni la ora UTC, în timp ce Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia și Olanda vor fixa ceasurile la ora UTC+1. La rândul lor, Ciprul, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia și Lituania își vor fixa ceasurile la ora UTC+2.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


În România se va reveni la fusul orar aflat cu două ore înaintea UTC (timpul universal coordonat), respectiv la „Timpul Legal Român”. În România, ora 4.00 va deveni ora 3.00.

Timpul Central European (CET) va rămâne cu 6 ore înaintea Timpului European Standard (EST). CET va fi cu o oră înaintea UTC (de la două ore decât era inițial) și EST va fi cu cinci ore înaintea UTC (față de patru ore cât era inițial).


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai — 2 octombrie). Din 1933 și până în 1940 ora de vară a fost folosită din prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. A urmat o perioadă între 1941-1979 când s-a renunțat la această schimbare orară. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepții) se trecea la ora de vară la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Din 1997 se folosește ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie. În România, ora de vară are o diferență față de UTC de 3 ore.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) și reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă.

Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 — 30 septembrie 1945. La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel național („Daylight saving time” — DST sau „summer time”), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, președintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conținea și o prevedere care solicita conservarea energiei și respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de șapte luni, între echinocțiul de primăvară și cel de toamnă.

În 2015 au reintrodus ora de vară Chile și Mongolia, iar alte țări precum Egipt, Haiti, Libia, Uruguay au renunțat la aceasta. A renunțat la introducerea orei de vară, Rusia, în 2014. Există multe state care au folosit sau folosesc doar experimental acest sistem orar. China a utilizat experimental ora de vară în perioada 1986-1991. De asemenea, țările ecuatoriale și tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului, conform sursei citate.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Spania: Claudiu Mihăilă, sportivul român în arte marțiale a cucerit de trei ori Aurul și o dată Argintul

Pe 19 ian. 2019, Claudiu Mihăilă, sportivul român din Spania cu o colecție impresionantă de medalii în arte marțiale a participat ...

Muestra de Cine Rumano Madrid, 23 – 31 ianuarie 2019, la Cine Doré

Cea de-a IX-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc demarează miercuri, 23 ianuarie, în organizarea Institutului Cultural Român de la Madrid, ...

VIDEO: Lansarea la Madrid a Președinției României la Consiliul UE

La 17 ianuarie 2019, a avut loc, la Reprezentanța Comisiei Europene din Madrid, evenimentul de deschidere a Președinției locale a ...

Eveniment dedicat românilor din Spania: PRIMA ÎNTÂLNIRE A CONSTRUCTORILOR ROMÂNI

Pe 20 ianuarie 2019, a avut loc cel mai important eveniment dedicat sectorului românesc de construcții și amenajări (reforme) de pe ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.