Afacerile cu pască bat recordul în 2017; patiserii ies pe piață cu 5 milioane de bucăți și 7,5 milioane de cozonaci

Afacerile cu pască vor bate recordul în această perioadă a Sărbătorilor Pascale deoarece patiserii români vor pune pe piață peste 5 milioane de bucăți, mult peste nivelul din 2016, iar pentru cozonacii tradiționali românești estimările patronatului de profil arată o creștere cu 5% în acest an, până la 7,5 milioane de bucăți, informează AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Aproape 10.000 de sibieni şi turişti s-au bucurat timp de peste două ore joi seara la spectacolul de folclor oferit ...
În contextul recentelor articole din mass media referitoare la activitatea Consulatului României la Castellon de la Plana, Ministerul Afacerilor Externe ...
Asociaţia Visit Mureş, formată din Consiliul Judeţean, Muzeul Judeţean şi Salvamont Mureş, a lansat, marţi, o pagină de internet şi ...

„Față de perioada similară a anului 2016 se simte o creștere, dar nu la nivelul atins în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru că acesta s-a extins pe parcursul a două săptămâni, dar este o situație îmbucurătoare nu numai pentru cozonacul tradițional românesc, ci și pentru pască, unde noi, industria de morărit și panificație, ne-am propus să atingem cifră de 5 milioane de bucăți în perioada Sărbătorilor Pascale, ceea ce este un record. Am luat legătura cu principalul nostru producător și numai acesta vrea să pună pe piață două milioane de bucăți de pască cu diverse umpluturi, de la ciocolată, la pricomigdale, dar și cu altele surpriză, însă pasca tradițională, cu brânză și stafide, va fi cea principală”, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase — ROMPAN, Aurel Popescu.

Acesta a precizat că producția de cozonac din această perioadă reprezintă cantitatea totală produsă de patiseri în 4-5 luni normale și, cu toate că este un efort din partea industriei, „este îmbucurător că au prins foarte bine și sunt pe gustul consumatorului local”.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Creșterea față de perioada similară a anului trecut este de 5 procente, adică vom pune pe piață în jur de 7,5 milioane de cozonaci. Înseamnă foarte mult, practic este producția pe patru-cinci luni normale și toată o facem în această perioadă. Este un efort, dar este îmbucurător că acești cozonaci industriali, să le zicem așa, au prins foarte bine și sunt pe gustul consumatorului local. Și aici vom avea diverse umpluturi, însă peste 70% reprezintă tradiționalul cozonac cu nucă, cel mai agreat de români”, a explicat Popescu.
Sezonul de iarnă din 2016 a fost cel mai bun din ultimii 10 ani pentru producătorii de cozonaci din România, cu o producție record de 9 milioane de bucăți, vânzările acestor produse rotunjind cifra de afaceri anuală a acestor firme peste nivelul de 1,5 miliarde de lei.

În ceea ce privește exportul de cozonaci, patiserii români estimează o creștere față de perioada Pascală din 2016, de la 750.000 de bucăți la circa 800.000, iar țările principale de export sunt Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Canada sau SUA.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„În schimb, exportul de pască va fi ceva mai mic decât la cozonaci, de numai 150.000 — 200.000 de bucăți, deoarece produsul are un termen de valabilitate mai redus și nu poate merge prea departe. Pasca ajunge în general în țările Uniunii Europene în această perioadă”, a subliniat șeful ROMPAN.

Prețurile acestor produse de panificație sunt similare cu cele din anii trecuți și sunt, de asemenea, pentru toate buzunarele. Ele încep de la numai 4 lei pentru un cozonac simplu și de un gramaj mai mic, dar pot ajunge și până la 40 — 50 de lei pe kilogram, în funcție de gramaj și umplutură.

Patiserii români afirmă că nu se tem de concurența cozonacilor din afară, deoarece importurile reprezintă doar 5% din consum.

ROMPAN este prima asociație constituită în România în 1990 și cuprinde peste 300 de societăți din toate domeniile din industrie. Cota de piață este de 65% pe morărit, 40% la panificație, 70% la paste făinoase și 55% la biscuiți.

În industria de morărit și panificație lucrează 80.000 de salariați, peste jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariați, numai în societățile membre ROMPAN fiind peste 40.000. Sectorul înregistrează anual o cifră de afaceri de circa 2,5 miliarde de euro.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.