Cursuri de educaţie financiară pentru 27.400 de elevi din 605 şcoli din România

Cursuri de educaţie financiară pentru 27.400 de elevi din 605 şcoli din România

Peste 27.400 de elevi din 605 şcoli din toată ţara urmează cursuri de educaţie financiară în anul şcolar 2020-2021, în cadrul programului derulat de Raiffeisen Bank şi Junior Achievement România, au anunţat miercuri organizatorii, conform AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme, ...
Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sărbătorește 80 de ani de la înființare, aducând o bucată din autenticul folclor românesc ...
Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Votarea începe la ...

De-a lungul celor zece ani ai programului de educaţie financiară derulat de Raiffeisen Bank şi Junior Achievement, peste 108.000 de elevi şi profesori au beneficiat de resurse şi kit-uri educaţionale gratuite, iar 15 licee au beneficiat de finanţări pentru îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare şi acces la educaţie online.

Potrivit sursei citate, ediţia din acest an a programului aduce resurse şi activităţi adaptate şcolii online sau hibrid pentru alţi 27.400 de elevi de şcoală generală şi liceu şi 1.000 de profesori. Resursele programului pot fi accesate de profesori şi elevi prin intermediul platformei internaţionale LMS JA Inspire şi pot fi utilizate pentru lecţii derulate sincron – bazate pe argumentare, creativitate şi cooperare – şi asincron – bazate pe exerciţii interactive cu feedback imediat, materiale video, simulări şi sugestii de documentare suplimentară. Programul cuprinde 6 module, cu conţinut diferit în funcţie de vârsta elevilor.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


„Statisticile arată că doar 1 din 5 români are cunoştinţe financiare de bază (conform Global Financial Survey). 2 din 5 români declară că situaţia lor financiară este mai degrabă precară şi 35% dintre români se văd nevoiţi să renunţe la unele lucruri pentru a face faţă cheltuielilor zilnice. 43% dintre familii îşi pot acoperi nevoile financiare lunare, dar nu mai pot pune nimic deoparte şi doar 16% dintre români declară că au o viaţă financiară care le permite să şi economisească. Scopul nostru este să îmbunătăţim aceste statistici. Educaţia financiară este o materie necesară în curricula şcolară cât mai devreme – îi ajută pe elevi să facă alegeri chibzuite şi să devină adulţi cu un comportament financiar sănătos”, spune Corina Vasile, director comunicare şi relaţii publice Raiffeisen Bank România.

Activităţile din program au la bază principiul învăţării practice (learning by doing) şi pun bazele formării abilităţilor şi atitudinilor de gestionare responsabilă a resurselor financiare la nivel personal, familial şi comunitar. De asemenea, activităţile sunt dezvoltate în acord cu principiul secvenţialităţii, creând suficiente contexte educaţionale pentru exersarea acestora pe durata unui ciclu de învăţare.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Deşi educaţia financiară la vârste mici este în atenţia profesorilor, a părinţilor şi a furnizorilor de formare, specialiştii subliniază faptul că varietatea de subiecte necesită ca perioada alocată acesteia să fie suficient de mare, astfel încât copiii să poată înţelege totul, să realizeze conexiuni între concepte şi să aibă destule ocazii de a aplica în mod practic noţiunile învăţate.

Digitalizarea activităţilor de educaţie financiară dezvoltate în cadrul parteneriatului a început în 2018 cu modulul ABCdar bancar, adresat elevilor de liceu, şi este completată în acest an cu secvenţe digital-interactive pentru elevii de clase primare şi cu webinare live susţinute de voluntarii Raiffeisen Bank.

Junior Achievement România, organizaţie nonprofit, a fost fondată în anul 1993 şi este parte a JA Worldwide USA şi JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizaţie internaţională de educaţie antreprenorială, economică, financiară şi STEM, de orientare profesională, sănătate şi dezvoltare a abilităţilor pentru viaţă, programele sale fiind urmate în 40 de ţări din Europa şi peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing” şi „project based”, adaptate învăţării hibride, sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi şi studenţi din peste 1.670 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existenţă, iar în 2020, organizaţia s-a poziţionat pe locul 7 în topul NGO Advisor, dedicat celor mai importante 500 de ONG-uri la nivel mondial.

Raiffeisen Bank avea, la 31 martie 2020, peste 2,1 milioane de clienţi persoane fizice, aproximativ 93.000 de IMM-uri şi 5.700 de companii mari şi medii. De asemenea, în bancă lucrează peste 4.800 de angajaţi, în peste 350 de unităţi din toată ţara şi trei sedii centrale. Raiffeisen Bank are în România reţele extinse de ATM-uri (770), POS-uri (22.300) şi maşini multifuncţionale (334).

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani BILETE și DETALII AICI

Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani: BILETE și DETALII AICI

Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sărbătorește 80 de ani de la înființare, aducând o bucată din autenticul folclor românesc ...
Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora la Madrid: Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, FADERE – Federația Asociațiilor de Români din Europa împreună cu ...
ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE O viziune strategică și consolidarea punților economice

ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE: O viziune strategică și consolidarea punților economice

Promovarea oportunităților de afaceri și atragerea investițiilor spaniole reprezintă o preocupare constantă a Ambasadei României în Regatul Spaniei. În acest ...
18 ani de la atentatele teroriste de la Madrid printre victime, 16 români și-au pierdut viața-stire

20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid: printre victime, 16 români și-au pierdut viața

Spania a comemorat 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid. La 11 martie 2004, într-o zi de joi, ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO