MTS anunţă că meciurile de la Bucureşti din cadrul EURO 2020 se vor disputa cu 13.000 de spectatori în tribune

MTS anunţă că meciurile de la Bucureşti din cadrul EURO 2020 se vor disputa cu 13.000 de spectatori în tribune

Ministerul Tineretului şi Sportului – MTS – a anunţat într-un comunicat de presă, că meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal – EURO 2020 se vor defăşura cu 13.000 de spectatori în tribune, reprezentând 25% din capacitatea Arenei Naţionale, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Peste o treime dintre românii de la oraşe au declarat că ar urma să aloce sume consistente cumpărăturilor festive din ...
Specialiştii în peisagistică din cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi (USV) susţin faptul că ...
Spania va extinde până în mai 2022 reducerile de taxe adoptate pentru a atenua impactul creşterii facturilor la energie asupra ...

„Ministerul Tineretului şi Sportului marchează Ziua internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace printr-o veste îndelung aşteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defăşura cu spectatori în tribune. Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul ultimei şedinţe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislaţia necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfăşura cu prezenţa în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale”, se menţionează în comunicatul citat.

În contextul pandemiei de coronavirus, decizia Guvernului României este justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, de faptul că exista riscul excluderii din circuitul EURO 2020, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfăşoare cu spectatori, într-un regim controlat şi sigur din punct de vedere al sănătăţii fanilor.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Ministrul Eduard Novak a declarat că România a depus toate eforturile pentru ca evenimentul să se poată desfăşura la Bucureşti. „Această decizie a Guvernului României vine să încununeze toate eforturile depuse până acum de ţara noastră, atât din punct de vedere financiar, cât şi uman şi logistic. Avem şansa istorică de a fi parte a unui eveniment sportiv de anvergură şi de a demonstra că ne putem onora obligaţiile la cele mai înalte standarde de organizare şi siguranţă sanitară. Spectacolul sportiv rămâne o mare bucurie pentru noi toţi, iar calitatea de organizatori este un motiv de recunoaştere a capacităţii noastre în acest sens, deci de mândrie naţională”, a spus Novak.


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!



Angajamentele asumate de România au presupus investiţii cu impact pe termen lung, care au sprijinit puternic economia, într-o perioadă dificilă. Dincolo de impactul economic, impactul asupra fenomenului sportiv, prin stimularea interesului public faţă de practicarea sportului şi creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă au reprezentat argumente puternice în favoarea acestei decizii, alături de experienţa acumulată cu prilejul organizării EURO 2020, care va permite organizarea, pe viitor, a altor evenimente importante, ceea ce va genera beneficii considerabile de imagine, pe termen lung.

Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor într-o proporţie de 25% din capacitatea Arenei Naţionale – locul unde vor fi găzduite cele 4 meciuri atribuite. Pilonii pe care s-a construit acest scenariu sunt:

– Fiecare spectator va fi testat şi/sau verificat în ziua meciului.
– UEFA nu impune testare individuală, dar a dat ca exemplu planul suplimentar de la Bucureşti, pe care îl susţine şi la care contribuie financiar.
– Suporterii străini care şi-au păstrat biletele sunt core fans, astfel încât îi interesează doar meciurile, nu turismul. Există, deci, o probabilitate extrem de redusă ca aceştia să stea mai mult de 48 de ore pe teritoriul României.
– Nu se creează precedent pentru alte evenimente, EURO având regim special. Este declarat eveniment ‘de interes public şi de importanţă naţională’ prin HG 1093/2013.

În această formă şi cu aceste argumente, planul de acces al publicului în proporţie de 25% este deja avizat de UEFA, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la şedinţa din 3 martie 2021.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală. Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Asociația UMR anunță condiții participare în taberele „ARC” pentru copiii români din Spania

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni organizează în 2017 cea de-a noua ediţie consecutivă a Programului „ARC” – tabere pentru românii ...

Muestra de Cine Rumano en Valencia del 5 al 28 de abril

El Instituto Cultural Rumano, en colaboración con el IVAC-La Filmoteca de Valencia, organiza, del 5 al 28 de abril, la Muestra de Cine Rumano ...

Designerul român Tina Olari se alătură luptei împotriva violenței domestice, în Spania

Designerul român Tina Olari, devenită celebră în Spania după ce creațiile sale au fost purtate de către câștigătoarea titlului de ...

Cu cine se va lupta Moroșanu în MAREA GALĂ Superkombat: 6 mai, Madrid la Palacio Vistalegre

Cel mai popular luptător român, Cătălin Moroșanu, a fost anunțat oficial în programul celui de-al doilea Superkombat World Grand Prix ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.