Summit european: Uniunea Europeană se pregătește să trăiască în format de 27 înainte de Brexit

summit-european-uniunea-europeana-se-pregateste-sa-traiasca-in-format-de-27-inainte-de-brexit

Aflat încă sub șocul iminentului divorț de un stat membru al Uniunii Europene, o situație fără precedent, liderii europeni se reunesc joi la Bruxelles, întâi în format de 28, apoi fără Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru ultimul lor summit din acest an, ‘annus horribilis’ în istoria UE, comentează AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

• Efortul de investiții început în 2016 este rodul deciziei strategice susținute de către acționari, conform căreia, beneficiul pentru cele ...
Spania a comemorat 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid. La 11 martie 2004, într-o zi de joi, ...
Marcarea Zilei Internaţionale a Femeii are loc în fiecare an, în data de 8 martie, informează AGERPRES. Ziua Internaţională a ...

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, va fi marea absentă de la cina de lucru consacrată Brexit-ului, o reuniune informală în 27 care devine ceva obișnuit la summiturile europene după referendumul britanic din 23 iunie.

La fel ca fostul premier David Cameron, Matteo Renzi a căzut victima scăderii de popularitate ce semnifică o nemulțumire cvasigenerală a alegătorilor în Europa.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Renzi va fi înlocuit la summit de noul șef al guvernului de la Roma, Paolo Gentiloni, unul dintre colaboratorii săi apropiați, care a deținut portofoliul externelor.

O altă victimă a lipsei de popularitate, președintele francez François Hollande va participa la unul dintre ultimele sale Consilii Europene, după ce a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat la alegerile din primăvara lui 2017.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Redus la o singură zi, summitul de la Bruxelles se va desfășura în două etape: un dejun și o sesiune de lucru — având pe agendă criza migranților și acordul UE-Turcia, apărarea europeană, Ucraina și Siria, urmate de o cină în 27, la care premierul britanic Theresa May nu va fi prezentă, adaugă agenția de presă franceză.

În timpul cinei, cei 27 de șefi de stat sau de guvern participanți ar urma să cadă de acord asupra unui text care să prevadă ‘deschiderea cât mai rapid posibil a negocierilor’ cu Londra după ce procesul ieșirii Regatului Unit din UE va fi fost lansat oficial, a precizat o sursă diplomatică europeană.

Acest document succint — care ar putea suferi modificări până joi — subliniază că ‘Cei 27’ sunt gata să negocieze notificarea de către Londra a activării articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa negocierile în vederea separării de UE.

Guvernul conservator al Theresei May a promis că va începe procedura de ‘divorț’ de UE până la 31 martie 2017.

Conform unei surse europene, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, francezul Michel Barnier, ‘va fi în prima linie, în coordonare cu statele membre’ pe toată durata negocierilor, care ar urma să se încheie până în octombrie 2018.

Din partea Bruxelles-ului, în orice caz, li se refuză britanicilor opțiunea unui Brexit ‘ca la carte’. ‘Cei 27’ sunt fermi în ceea ce privește viitorul acces la piața unică europeană, opunându-se participării Londrei dacă aceasta nu respectă libera circulație a persoanelor, în special a forței de muncă provenite din Europa de Est.

În așteptarea notificării britanice, liderii europeni vor să includă în discuții și dosarele care divizează Uniunea, în special cel referitor la Rusia, în contextul în care președintele ales al SUA, Donald Trump, intenționează să promoveze o relaxare a relațiilor cu Moscova.

Astfel, referitor la conflictul din Ucraina, în pofida rezervelor exprimate de Italia, liderii ‘Celor 27’ ar urma să recomande prelungirea sancțiunilor economice impuse Moscovei în vara lui 2014 și care vizează sectorul bancar, cel petrolier și industria de apărare rusă.

În legătură cu Siria, în particular cu căderea iminentă a părții de est a orașului Alep, este însă improbabil ca sancțiunile contra Rusiei, aliat tradițional al Damascului, să se afle pe agenda discuțiilor dintre liderii statelor UE, încheie AFP.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

18 ani de la atentatele teroriste de la Madrid printre victime, 16 români și-au pierdut viața-stire

20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid: printre victime, 16 români și-au pierdut viața

Spania a comemorat 20 ani de la atentatele teroriste de la Madrid. La 11 martie 2004, într-o zi de joi, ...
Românii din Spania au sărbătorit împreună la Festivalul Mărțișorului dedicat Zilei Femeii

Românii din Spania au sărbătorit împreună la Festivalul Mărțișorului dedicat Zilei Femeii

Uniunea Muncitorilor Români a desfășurat, duminică, pe 3 martie 2024, un Festival al Mărțișorului dedicat Zilei Femeii, un festival concentrat ...
Românii din Spania vor sărbători, pe 3 martie, la festivalul de Ziua Femeii, în Torrejón de Ardoz

Românii din Spania vor sărbători, pe 3 martie, la festivalul de Ziua Femeii, în Torrejón de Ardoz

Duminică 3 martie, sărbătorim împreună Ziua Femeii la Festivalul Mărțișor 2024, în Recinto Ferial din Torrejón de Ardoz, Madrid, pe ...
ziarul-el-rumano-va-ureaza-sarbatori-fericite

Redacția Ziarului El Rumano vă urează Sărbători fericite!

Din partea redacției Ziarului El Rumano: Sărbătorile de Iarnă să vă aducă liniște și pace în suflet. Sărbători Fericite, alături ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO