Telemunca şi supravegherea copiilor: o misiune (aproape) imposibilă

„Tată, pui un DVD? De ce sunt atât de multe litere, scrii o carte?”: să faci telemuncă în timp ce copiii sunt acasă reprezintă o provocare pentru părinţii care lucrează în acest regim şi care sunt încurajaţi să se „concentreze pe ce este esenţial”, relatează miercuri AFP. preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Regiunea capitalei spaniole Madrid va restrânge începând din 21 sept. 2020 mobilitatea în 37 de zone ale acesteia care sunt ...
Citește Mai Mult
Ducu Bertzi s-a născut la 21 septembrie 1955, la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, unde a urmat cursurile gimnaziale, pe cele ...
Citește Mai Mult
Consiliile de Administraţie ale CaixaBank şi Bankia au fost de acord cu fuziunea în urma căreia va fi creată cea ...
Citește Mai Mult

După anunţul închiderii tuturor şcolilor în Franţa joia trecută, numeroşi părinţi au reacţionat cu umor pe reţelele de socializare. Preşedintele Emmanuel Macron „tocmai a lansat o nouă disciplină olimpică: telemunca cu copiii acasă”, este unul dintre mesajele postate pe Twitter.

Săptămâna aceasta, munca la distanţă a devenit regulă pentru cei care pot lucra în telemuncă, în cadrul măsurilor menite să combată epidemia de coronavirus.

Şi mulţi părinţi încearcă încă să facă compatibile exercitarea unei activităţi profesionale cu supravegherea copiilor şi, în numeroase cazuri, şcoala de acasă.

„Am pornit de la un adult cu copiii dimineaţa şi celălalt după-amiaza, însă de fapt nu prea funcţionează. Am o mulţime de conferinţe telefonice şi nu întotdeauna sunt eu cea care le planifică”, mărturiseşte, de exemplu, Adrienne Soubie, manager, din Grenoble (est), aflată în telemuncă şi cu doi copii de 3 şi respectiv 6 ani.

Deşi partenerul ei este mai disponibil, „a te ocupa de temele fratelui mai mare în timp ce fratele mai mic cere atenţie, nu este posibil de unul singur”, a explicat ea. „De fapt, este foarte, foarte complicat de gestionat …”, a mai spus Adrienne.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

În consecinţă: ea lucrează „mult mai puţin decât de obicei” dar „şefii ei sunt conştienţi de acest lucru. Trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce este esenţial”.

„Uneori cedăm şi îi punem pe copii în faţa unui desen animat dacă avem nevoie de linişte sau dacă lucrăm amândoi în acelaşi timp”, continuă ea. „Şi, mai mult, avem norocul să avem o grădină cu leagăn”.

Stephanie, angajată într-o mare companie franceză de la periferia Parisului, a decis să renunţe la „tot ceea ce nu este urgent”.

Aflată încă în faza de început, ea intenţionează să se concentreze pe muncă după-amiază, „când copiii se joacă”.

Nu este întotdeauna uşor să le explici copiilor tăi că stai acasă şi nu eşti disponibil.

„Tată, de ce nu foloseşti acest buton de pe computer?”, întreabă Simon, în vârstă de 4 ani, în timp ce tatăl său încearcă să lucreze de acasă, iar fratele său Joseph îşi plimbă maşina de jucărie peste tastatură.

Jean-Marc Pierre, avocat din Besançon (est), speră să poată dedica muncii sale „trei ore pe zi, în timpul somnului celor mici sau când vor fi în faţa unui DVD”. Şi, „mai degrabă decât să avem o seară la TV, vom avea o seară de lucru”, afirmă el.

Dacă activitatea este redusă sau chiar aproape oprită în multe companii, unii dintre angajaţi au în schimb mai mult de lucru, cum este şi cazul lui Rémy Bellet, responsabil comercial al unei companii de asigurări.

Obişnuit cu telemunca trei zile pe săptămână, el afirmă că toţi interlocutorii săi înţeleg situaţia. „Să vorbeşti cu un client şi să auzi copilul plângând din spate, a devenit ceva normal!”, afirmă Rémy.

Sursa: www.agerpres.ro

Foto: pixabay.com