Temperaturile ridicate din trecut nu invalidează încălzirea globală (experţi)

Temperaturile ridicate din trecut nu invalidează încălzirea globală (experţi)

În mijlocul unui val canicular care afectează Europa, reţelele sociale au cunoscut o proliferare a mesajelor ce prezintă temperaturi extreme care ar fi fost înregistrate în ultimul secol pentru a nega existenţa încălzirii globale, însă aceste vârfuri de căldură, chiar presupunând că au existat, nu contrazic, potrivit unor experţi, realitatea fenomenului, relatează AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Proiectul „Radio Românul”: Înființat pe 1 iulie 2010, Radio Românul este postul de radio din Spania ce realizează emisiuni în ...
Drama suprarealistă "Mammalia", regizată de Sebastian Mihăilescu, a fost selectată în secţiunea Forum a celei de-a 73-a ediţii a Festivalului ...
Răşinari, din judeţul Sibiu, este marele câştigător al României în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei mondiale "Best Tourism ...

Internauţii au postat în ultimele săptămâni mesaje referitoare la temperaturi foarte ridicate datând din urmă cu câteva decenii, comparându-le cu valorile actuale înregistrate în timpul valurilor de căldură care au traversat continentul în iunie şi iulie.

Metoda variază, ei apelând la almanahuri vechi, tabele de referinţă sau articole de presă vechi pentru a găsi, spre exemplu, temperaturi de peste 50 de grade Celsius care ar fi fost înregistrate în Spania. Scopul este de a nega încălzirea globală.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Faptul că temperaturile foarte ridicate ar fi putut fi observate în trecut este însă perfect compatibil cu încălzirea globală, au explicat experţii consultaţi de AFP, care avertizează asupra faptului că aceste publicaţii prezintă date izolate care, de altfel, nu au fost constatate corect.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!



52 de grade Celsius la Zaragoza?

Una dintre cele mai virale postări de pe Facebook din ultimele săptămâni este o captură de ecran cu un articol publicat de The New York Times în ediţia sa din 23 iunie 1935, conform căruia o temperatură de „127 grade Fahrenheit”, adică 52,7 grade Celsius, ar fi fost atinsă cu o zi înainte la Zaragoza, în nord-estul Spaniei.

Această temperatură este semnificativ mai mare comparativ cu recordul naţional stabilit până în prezent de Agenţia de Meteorologie din Spania (AEMET), care a înregistrat o valoare de 47,6 grade Celsius la 14 august 2021 la La Rambla, un orăşel din Cordoba, Andaluzia (sud).

Însă, purtătorul de cuvânt al AEMET, Rubén del Campo, a precizat pentru AFP Factuel că temperatura maximă înregistrată la Zaragoza în acea zi a fost de 39 grade Celsius. „Această valoare, de peste 52 de grade Celsius este incorectă. Ea nu apare în baza noastră de date meteorologice şi, de fapt, nu există nicio înregistrare care să depăşească 50 de grade Celsius”, a asigurat el.

Oricum, „chiar dacă valoarea ar fi fost corectă – şi subliniez că nu este – nu ar fi o dovadă care să nege (existenţa) schimbărilor climatice”, a continuat del Campo.

Cotidianul spaniol La Vanguardia a scris de asemenea despre temperaturile record din 1935, precizând însă că valori de 51 şi 52 de grade Celsius au fost înregistrate „la soare”.

Totuşi, pentru ca o măsurare să fie valabilă, aceasta trebuie efectuată în condiţii care să îndeplinească criterii foarte stricte, au atras atenţia experţii.

„Senzorii trebuie protejaţi de soare şi de ploaie, iar temperatura din interiorul staţiei (meteorologice) trebuie să fie aceeaşi cu cea de afară”, a explicat Ricardo Torrijo, tehnician în meteorologie la AEMET. Temperaturile de peste 50 de grade Celsius menţionate de La Vanguardia au fost înregistrate la soare şi de aceea nu sunt valide.

O primă pagină a săptămânalului El Espanol din august 1957 a devenit recent virală pe reţelele sociale din aceleaşi motive. Sub titlul „Cea mai fierbinte vară a secolului”, pagina anunţa temperaturi de circa 50 de grade Celsius, însă şi acestea fuseseră înregistrate la soare.

Însă, chiar şi în ipoteza în care s-ar fi atins cele 50 de grade Celsius, „acesta nu ar fi un motiv să ne îndoim că situaţia actuală este mai călduroasă”, a declarat pentru AFP Isabel Cacho, profesoară la Universitatea din Barcelona şi specialistă în schimbări climatice.

Anomalie

„Anomalia din acea zi are un efect foarte mic asupra mediei (temperaturii)” pe termen lung, aşadar „tendinţa nu se schimbă”, a explicat Pedro Zorrilla, expert în schimbări climatice la Greenpeace Spania.

José Luis Garcia, purtător de cuvânt al aceluiaşi ONG de mediu, a adăugat că „aceste date referitoare la temperaturile ridicate nu pot nega existenţa schimbărilor climatice”, deoarece „nu au nicio legătură”. El a subliniat că „datele referitoare la temperaturi punctuale sunt una, iar creşterea tendinţei şi a temperaturii medii este cu totul altceva”.

Oamenii de ştiinţă au căzut de acord asupra faptului că recenta înmulţire a episoadelor caniculare reprezintă o consecinţă directă a încălzirii globale, care creşte frecvenţa, durata şi intensitatea acestora. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Un tânăr polițist român a demisionat după 20 de zile: Nu vreau să mor din cauza indiferenței și incompetenței voastre!

Doamne ferește și păzește, dar chiar așa?! Chiar atât de grav e în această instituție numită POLIȚIA ROMÂNĂ?! Aceasta a ...

AEP: Spania – cele mai multe secţii. Secţii de votare în diaspora – şcoli, hoteluri, centre comerciale

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora ...

Un tânăr urmărit internaţional pentru viol, infracţiune comisă în România, depistat în Spania

Un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, dat în urmărire internaţională pentru viol, infracţiune comisă în România, ...

Ministrul MRP, Natalia Elena Intotero a vizitat comunitatea românească din Andaluzia

Aproximativ 160.000 de români rezidenți, un mediu asociativ dinamic, un lectorat de limba română sunt câteva detalii care conturează profilul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO