Un deputat rus a propus crearea unui bloc de ţări după modelul Uniunii Sovietice

Un deputat rus a propus crearea unui bloc de ţări după modelul Uniunii Sovietice

Deputatul Mihail Şeremet, care reprezintă Crimeea (peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014) în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) a propus într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă RIA Novosti crearea ‘unei asociaţii voluntare de state suverane’ după modelul URSS pentru a contracara ceea ce el a numit ‘expansiunea şi agresiunea occidentală’, relatează oficiosul Izvestia, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Filmul "Imaculat", cu regia semnată de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, care este propunerea României pentru categoria "Cel mai bun ...
Citește Mai Mult
Mai mulţi parlamentari români au reclamat "tratamentul abuziv" la care autorităţile germane ar fi supus o familie de români care ...
Citește Mai Mult
Plafonarea preţului la energia electrică se va aplica în cazul consumatorilor casnici, până la 31 august 2023, pentru un consum ...
Citește Mai Mult

‘URSS descuraja NATO în dorinţa sa de a-şi aservi şi coloniza lumea întreagă. Consider oportună revenirea la un sistem colectiv de unificare benevolă a unor state suverane într-un bloc militaro-politic şi economic, capabil să contracareze efectiv expansiunea şi agresiunea occidentală’, a declarat deputatul rus.

Prototipul noii confederaţii ar putea fi Uniunea Sovietică, a afirmat el, spunând că această ‘uniune ar permite ţărilor să-şi păstreze şi să-şi consolideze suveranitatea’ pe care SUA încearcă să o erodeze.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Parlamentarul rus a subliniat în interviul pentru RIA Novosti că, în ceea ce priveşte dimensiunile, noul bloc ar putea depăşi graniţele fostei URSS.

La ora actuală Rusia are, potrivit acestuia, capacitatea şi potenţialul de a asigura inviolabilitatea graniţelor şi securitatea noii entităţi. El nu a spus care state ar putea intra în acest ‘URSS 2.0’, notează publicaţia ucraineană Focus.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Noul bloc, afirmă el, va fi o uniune de membri cu drepturi egale, în care ţările îşi respectă reciproc suveranitatea şi cultura.

Ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov a declarat în iulie că preşedintele rus Vladimir Putin i-a distrus moştenirea prin declanşarea războiului pe scară largă în Ucraina.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, un apropiat al lui Putin, a declarat recent că lumea a început să ţină cont de Rusia după invazia acesteia în Ucraina, aşa cum era pe vremea Uniunii Sovietice, evocă Focus.

Secretarul de stat american Antony Blinken declarase la 9 ianuarie că, în plan geopolitic, autorităţile ruse aspiră la refacerea ordinii care a domnit în perioada URSS, ceea ce este ‘inacceptabil’, notează Izvestia.

La 21 ianuarie, Ministerul rus de Externe a declarat că nu vede niciun motiv pentru a se vorbi serios despre renaşterea sau restabilirea URSS, subliniind că în politica sa practică Rusia porneşte de la realităţile existente, potrivit oficiosului rus.

În acelaşi timp, preşedintele rus Vladimir Putin – pentru care căderea URSS la începutul anilor ’90 a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX’ – a afirmat în iunie 2021 că restabilirea Uniunii Sovietice este inutilă şi inoportună. În caz contrar, Rusia s-ar putea confrunta şi cu probleme sociale care ar fi imposibil de rezolvat, a spus Putin, citat de Izvestia.

În iunie a.c., Putin a comparat politica sa cu cea a ţarului Petru cel Mare. ‘Tocmai am vizitat o expoziţie dedicată celei de-a 350-a aniversări a lui Petru cel Mare. Este uimitor, dar aproape nimic nu s-a schimbat. (…) El recupera şi întărea’ ţara, a spus preşedintele rus într-o întâlnire cu antreprenori ruşi.

‘Din câte se pare, ne revine şi nouă să luăm înapoi şi să întărim’, a adăugat el, părând să facă aluzie la ofensiva rusă în Ucraina, potrivit AFP.

Rusia a invadat la 24 februarie Ucraina, a cărei suveranitate şi integritate teritorială avea obligaţia să o garanteze în virtutea Memorandumului de la Budapesta din 1994, într-un război brutal de cucerire, primul de acest fel în Europa după cea de-a doua conflagraţie mondială.

Declaraţiile deputatului rus intervin în timp ce Moscova se pregăteşte de anexarea noilor teritorii ocupate în urma invaziei în Ucraina prin aşa-numite ‘referendumuri’. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Hartă interactivă a oficiilor consulare românești din Spania

Hartă interactivă a oficiilor consulare românești din Spania

Consulatul General al României la Madrid vine din nou în sprijinul cetățenilor români cu o hartă interactivă a oficiilor consulare ...
Citește Mai Mult
Spania: Care este procedura pentru omologarea/echivalarea studiilor realizate în România?

Spania: Care este procedura pentru omologarea/echivalarea studiilor realizate în România?

Ambasada României în Spania informează: Cunoașteți care este procedura pe care trebuie să o urmați în Spania pentru omologarea/echivalarea studiilor ...
Citește Mai Mult
Întâlnire de lucru cu primarul orașului Merida

Întâlnire de lucru cu primarul orașului Merida

Menținerea unui dialog direct cu autoritățile locale din zonele care găzduiesc o importantă prezență românească reprezintă o componentă importantă a ...
Citește Mai Mult
Cotizare obligatorie: Condiții de muncă/securitate socială ale angajaților la domiciliu (“empleados de hogar”)

Cotizare obligatorie: Condiții de muncă/securitate socială ale angajaților la domiciliu (“empleados de hogar”)

Guvernul spaniol a aprobat la 6 septembrie Decretul – Regal lege pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și securitate socială a ...
Citește Mai Mult

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO